Lumea fascinantă a vibrațiilor - vol. 1

INTRODUCERE 4

CAPITOLUL I
GENERALITÃȚI ȘI ASPECTE ISTORICE 22

I. Generalități 22
II. O sinteză istorică 28

Capitolul II
RADIAȚIA UNIVERSALÃ 41

I. Atomii 41
Structura electrică a atomului, comparată cu cea a Universului 48
Lumină - Electricitate - Căldură - Culori în general 48
Energia intra-atomică și interatomică. Particularități 56
Transformare - Instabilitate -Echilibru și dezechilibru atomic 63
Relațiile interatomice sau radiația universală 75
Unda emisă de atomii ce compun corpurile fizice este universală - Corelații cu fizica, influențele materiale și spirituale asupra omului 82
Structură - Serii - Numere - Mase - Perioade atomice 87
Tabelul elementelor și maselor atomice 92
II. MOLECULELE 97
Generalități 97
Structura moleculară 101
III. MATERIA 110
IV. UNIVERSUL - CORPURILE CEREȘTI ÎN GENERAL. SISTEMUL PLANETAR-PÃMÂNTUL 136
O teorie cosmogonică sintetică și o teorie personală despre formarea Universului 162
Ce ne învață Tradiția și Geneza. Consensul cu știința actuală 167
Pământul - Soarele - Universul 175
Formarea stelelor - Meteorii - Sistemul turbionar - Galaxiile spirale - Mișcarea de rotație - Mișcarea de translație - Cauze 184
Atracție - Greutate - Coeziune - Gravitație - Inerție 194
Alte observații și reflecții asupra Pământului și corpurilor cerești 198
V. Eterul sau mediul de propagare al undelor electromagnetice 223

CAPITOLUL III
RADIAȚIA CORPURILOR ȘI INFLUENȚELE ACESTEIA 236

I. Radiația generală a corpurilor 236
Generalități 236
II. Radiația corpurilor asemănătoare. Legile calității, masei și formei 286
Geometria în operele lui Dumnezeu 286
III. Influența formei asupra radiației 319
IV. Spectrele și câmpurile corpurilor 343
V. Remanente - Impregnarea corpurilor prin intermediul undelor 353
VI. Radiația metalelor 371
VII. Gazele 387
Rezumatul și concluziile capitolului III 388

Concluzie la volumul I 393

BIBLIOGRAFIE 396

Aceste erori, care s-au propagat nestânjenite de-a lungul secolelor, se datorează în mod evident dualității, contradicției, inconsecvenței, orgoliului - toate acestea fiind aspecte intrinsece naturii umane pervertite.
Nu numai în idei, ci și în fapte, oamenii au ajuns să aplice termenul de Univers Pământului, care nu este decât un fragment, o componentă infinitezimală a acestuia; s-a încercat să se limiteze orizonturile umane, Idealul uman, la suprafața Pământului, care trebuia să conțină tot ceea ce există, tot ceea ce trăiește, tot ceea ce a fost creat, extazul dumnezeiesc, totul! Fixând Pământul drept obiectiv final, oamenii au încercat să reducă, să mărginească cu bună știință propriile lor gânduri și idei, au confundat totul cu Pământul, considerându-se față de acesta Ființa Superioară, Maestrul, Scopul ultim, finalitatea unei serii de transformări ce a pornit de la atomi și a continuat cu organismele unicelulare, iar apoi, printr-o înlănțuire de contorsiuni, de mișcări haotice (sau decise de către forțe exterioare necunoscute), a ajuns la celulele animale, la maimuță (poate uistiti, poate gorilă, cine știe!) și, în final, la stadiul de Om, care, după părerea lor, ar trebui să continue să evolueze până când va deveni o ființă perfectă. Astfel, în decursul ultimului secol, omul în general, rătăcit, dezaxat, limitat în gândurile și în viziunile sale, a atins maximul său de infatuare și orgoliu; rezumând gândirea epocii, anumiți autori au mers până la afirma, în entuziasta lor eroare, că ”Omul este pe cale să devină zeu”. Dar vai! Să privim care era starea deplorabilă în care se afla societatea occidentală la vremea aceea...
După ce au cucerit, printre altele, în fizică, această ”oroare de vid”, ce a fost înlocuită de legile atracției universale, gravitației, electromagnetismului etc, oamenii, cu contradicțiile lor înnăscute, au încercat să suprime ceea ce este dincolo de Lumea Fizică, și să recreeze un neant, un vid imaterial în spiritul lor, după ce îl suprimaseră în fizică. încă o dată, vai! Putem vedea toate consecințele și efectele acestor greșeli, din punct de vedere individual, familial, moral, social, național, internațional. Omul, coborându-se până la stadiul de animal, și-a înmulțit în mod voluntar cusururile și patimile, până într-atât încât a ajuns să fie uneori mai rău ca animalele. Mulți au pierdut noțiunea de bine și de rău, de onoare, de plăcere sănătoasă și naturală, de fericire elevată și durabilă, iar încrederea reciprocă și în sine însuși a dispărut în mare măsură; pentru unii, cuvintele și înțelegerile scrise între oameni, între societăți și între națiuni nu mai au nicio valoare. Pretutindeni, în toate țările, se poate constata existența unei nemulțumiri generale; nu se mai aud decât acuzații, injurii și plângeri, se vorbește mereu despre drepturi și niciodată despre îndatoriri etc.
Acesta este bilanțul a două secole de eroare. Aici ne-au condus cei care erau ori s-au crezut destinați să lumineze oamenii și să-i călăuzească pe o cale nouă, cu idei noi, mai avansate (ziceau ei), dezvoltate «prin teorii filosofice care, plecând de la o premisă greșită, și-au dovedit într-un mod evident falsitatea prin însăși aplicarea lor practică; acestea au fost promovate de o literatură aservită, o literatură mai degrabă irealistă decât realistă (cum își spune ea), îndepărtând progresiv masele de adevăr și de bucuriile naturale, sănătoase, normale. Din aceste teorii elucubrante, după cum se știe, nu au rezultat decât catastrofe și multă suferință.
Ah, nu, omul nu a devenit zeu, căci dimpotrivă, eroarea seculară, orgoliul, lăcomia unor indivizi, societăți sau națiuni, diferitele aspecte nefaste ce au fost mai mult sau mai puțin dezvoltate prin intermediul unor teorii și școli corespondente, nu au făcut din Pământ un paradis, ci un osuar mai vast, mai întins și adesea presărat cu caverne pline de tâlhari dezbinați între ei asemenea păsărilor de pradă.
Mulți dintre acești falși păstori, nelipsiți totuși de inteligență și de un anume simț moral și spiritual, după ce au gustat din bucuria deșartă de a se vedea publicați, văzând rezultatele, efectele greșelilor lor ce s-au amplificat timp de o generație sau două, și-au retractat teoriile înainte de a muri. Din acea Lume de Dincolo, care există cu siguranță, ei au putut desigur să constate greșeala pe care au comis-o față de umanitate, lăsând să le cadă din mâini Făclia Luminii, ce a dăinuit de la o generație la alta și, mai mult decât atât, răspândind idei false - din nesăbuință, din atașament față de propria imagine, din lăcomie și, prea adesea, din vanitate, din dorința de a ieși în evidență măcar pentru o clipă. Ei își vor fi dat seama puțin cam târziu de răul pe care ni l-au făcut, prin gândurile, cuvintele și scrierile lor.
Puțini sunt cei rămași după ei, care, fiind impregnați de aceste doctrine și ajungând la crepusculul vieții, se simt împăcați, căci știința secolului al XIX-lea a neglijat complet spiritul; ei au putut de asemenea să-și dea seama, în urma descoperirilor care au revelat existența unei Cauze primordiale, că știința nu poate fi separată de credință, ci dimpotrivă, ea iluminează, dezvoltă, înfrumusețează și întărește credința.