Amor și destin

Rugăcine de Început 5
Amorul erotic sexual și destinul 7

Partea întâi Medium: Waldo Vieira

Capitolul 1 8
Capitolul 2 14
Capitolul 3 19
Capitolul 4 25
Capitolul 5 32
Capitolul 6 40
Capitolul 7 50
Capitolul 8 65
Capitolul 9 82
Capitolul 10 93
Capitolul 11 101
Capitolul 12 107
Capitolul 13 121
Capitolul 14 131

Partea a doua Medium: Francisco Candido Xavier

Capitolul 1 145
Capitolul 2 155
Capitolul 3 162
Capitolul 4 172
Capitolul 5 181
Capitolul 6 191
Capitolul 7 199
Capitolul 8 211
Capitolul 9 224
Capitolul 10 236
Capitolul 11 244
Capitolul 12 262
Capitolul 13 276
Capitolul 14 295

PARTEA ÎNTÂI

Medium: WALDO VIEIRA

CAPITOLUL 1

Așa cum se petrece cu spiritele încarnate, femei și bărbați, în Lumea Spirituală care îi înconjoară, suferința și speranța cizelează sufletul, disciplinându-l, perfecționându-l, remodelându-l...
În timp ce purtăm haina fizică, ne imaginăm de obicei paradisul descris de religii ca fiind situat undeva dincolo de moarte. Visăm la liniștirea totală a simțurilor, la accesarea unei bucurii incomensurabile care să anestezieze orice amintire care în acel moment al trecerii devine o rană mentală. Totuși, după ce trecem granița cenușie a ieșirii din trup, ne găsim inevitabil în fața responsabilității reunirii cu propria noastră conștiință.
O viață umană, ce continuă natural în Lumea de Dincolo, presupune astfel, o formă de plecare, la două momente diferite. Locul acțiunii și veșmintele pot fi altele, dar lupta personalității de la o întrupare la alta pe Pământ este asemenea unei bătălii înverșunate compuse din două etape: ambele fațete ale experienței, cea văzută și cea nevăzută. Leagănul este începutul, mormântul este continuarea. Cu rare excepții, doar reîntruparea ne poate transforma într-un mod fundamental.
Lăsăm în catafalc învelișurile ofilite și luăm în călătoria noastră spre alte sfere, înregistrate pe aceeași carte de identitate, ingredientele spirituale pe care le-am cultivat și atras.
Inteligențe evoluând în eternitatea spațiului și timpului, spirite care locuiesc în Căminul Terestru, se aseamănă, metaforic vorbind, insectelor, când își abandonează învelișul de materie densă. Există larve care, odată ce ies din ou, devin paraziți, în timp ce altele se transformă rapid în fluturi de o frumusețe uimitoare, străbătând în zbor calea lor spre înălțimi.
Întâlnim ființe care lasă în urma lor cochilia trupească, doar ca să inițieze procese obsesive îndelungate, în care își duc existența cu prețul energiei altora, și în același timp există alte ființe care urcă imediat, mai cizelate și mai frumoase, spre straturile superioare ale evoluției. Și între cei ce sunt prea atașați de senzațiile fizice grosiere și cei care au ascensionat în planuri sublime, în Marele Necunoscut, există o gamă infinită de niveluri pe care toți ceilalți se situează.
Pătrunzând în Lumea Spirituală, după ieșirea din trup, inițial, suferim destrămarea iluziei a tot ce credeam că înseamnă acel paradis, ușor de câștigat, pe care teologia ni l-a prezentat. Adevărul apare ca o pârghie pentru reînnoire. Suferind încă de o amnezie profundă în ceea ce privește trecutul îndepărtat, ce se odihnește, localizat în subsolul memoriei noastre, suntem confruntați cu vechi prejudecăți care se ciocnesc în intimitatea ființei noastre, prăbușindu-se în bucăți.
Oftăm după inactivitatea care nu există. Solicităm un răspuns afirmativ la absurditățile susținute de biserica convențională și dogmatică ce pretinde că comuniunea cu Dumnezeu se face exclusiv prin intermediul acesteia, excluzând, cu aroganță, din familia Tatălui Divin, pe cei ce nu îi împărtășesc viziunea îngustă. În urma unor asemenea conflicte, de multe ori teribile și epuizante, ce au loc în ființa noastră, mulți ne-am simțit distruși sau furioși și am recurs la incursiuni extinse în vampirism sau în disperare; totuși, marea parte a celor ieșiți din trup se adaptează, puțin câte puțin, circumstanțelor rezultate în urma existenței aparent încheiate în lume, acceptând continuarea efortului privind propria reabilitare, pe perioada de așteptare a reîntrupării care va facilita schimbarea și un nou început.
Aceste gânduri îmi inundau mintea, cugetând la tristețea și oboseala afișate de prietenul meu, Pedro Neves, slujitor devotat al Ministerului de Asistență.