Biblia îngerilor - scrieri inspirate de Îngerii Luminii

Autor:
Editura:
Editura:
Livingstone

O viziune nouă și o perspectivă unică asupra celor 72 de Îngeri ai Luminii

Această carte a fost ghidată de Ființele de Lumină fie îngeri, fie Arhangheli. Ea conține revelații care nu au fost dezvăluite de secole. Până acum, Dumnezeu nu a fost convins că ființele umane pot sesiza întregul sens al rolului lor, în ceea ce privește încarnarea divină.
Detalii:

Această carte nu încearcă să vă slăbească rădăcinile, ci, mai degrabă, să vă ajute să le înțelegeți. Suntem bucuroși că scriem această carte și sperăm ca oamenii să o citească plini de pasiune. Citiți-o în ritmul vostru. Puteți să o lăsați deoparte un anumit timp și să reveniți la ea când vi se pare potrivit. Dacă credeți sau nu în noi, nu are importanță. Ceea ce contează este să învățați ceva despre voi înșivă sau despre Îngeri. Această carte îi va vindeca pe cei care au nevoie de vindecare, îi va liniști pe cei care au nevoie să fie liniștiți și va aduce iubire celor care o caută. Această operă este alcătuită din cuvintele venite de la Dumnezei și de la Vestitorii săi: Îngerii Luminii. Nu veți fi dezamăgiți, căci această carte va crește în voi, pe măsură ce o veți înțelege.
Această carte a fost ghidată de Ființele de Lumină fie îngeri, fie Arhangheli. Ea conține revelații care nu au fost dezvăluite de secole. Până acum, Dumnezeu nu a fost convins că ființele umane pot sesiza întregul sens al rolului lor, în ceea ce privește încarnarea divină. Dumnezeu a spus: "Oamenii vor să știe de unde vin și cine sunt, dar rareori ascultă când le vorbim. Atunci, la ce bun să le vorbim?". Melchisedec i-a răspuns: "Tată Ceresc, să-i învățăm pe oameni să se apropie de noi și să ne cunoască mai bine. Să le trimitem canale și vom putea, prin intermediul acestora, să le transmitem mesaje care să ajute ființa umană să înțeleagă mai bine realitățile divine și locul fiecăruia în această lume."

Cuprins:
Mulțumiri 9

Cuvânt înainte 11
Introducere: Mesajul Îngerilor către omenire 13

Partea I: Instrumentele necesare înțelegerii pentru a-i ajuta pe cititori 19
Capitolul I: Notă către cititori 20
Capitolul II: Cum se folosește această carte 23
Tabelul I: Cele nouă Coruri Angelice 28
Tabelul II: Zilele și orele de guvernare ale îngerului personal al Luminii 29
Tabelul III: Semnificația numelor Angelice 32

Partea a II-a: Planurile Divine și viața Angelică 35
Capitolul III: Arborele Sefirotic și diversele sale componente 37
Capitolul IV: Viața în lumea Îngerilor 57
Capitolul V: Arhanghelul Melchisedec și înfăptuirea misiunii Planurilor Divine 80

Partea a III-a: Familiile de îngeri 89
Capitolul VI: Corul Serafimilor 90
Capitolul VII: Corul Heruvimilor 126
Capitolul VIII: Corul Tronurilor 166
Capitolul IX: Corul Domeniilor 225
Capitolul X: Corul Puterilor 260
Capitolul XI: Corul Virtuților 297
Capitolul XII: Corul Principatelor 337
Capitolul XIII: Corul Arhanghelilor 376
Capitolul XIV: Corul Îngerilor 412
Capitolul XV: Lumea omului 451

Concluzie 473
Glosar 477
Despre autoare 479

Fragment:
Oamenii de acum au evoluat spiritual. Ei vor putea, așadar, să înțeleagă motivul darului nostru: trimitem această carte sub forma unei eliberări de suferință, a unei treziri a conștiinței. Cartea pe care o țineți în mână este plină de mesaje de iubire și prima noastră misiune este să vi le transmitem. Trebuie totuși să înțelegeți că această carte nu ține de religie. E de-ajuns să credeți în voi înșivă și să credeți în Dumnezeu! Această carte vă va face conștienți de forța pe care o aveți în voi!

Această carte nu încearcă să vă slăbească rădăcinile, ci, mai degrabă, să vă ajute să le înțelegeți. Suntem bucuroși că scriem această carte și sperăm ca oamenii să o citească plini de pasiune. Citiți-o în ritmul vostru. Puteți să o lăsați deoparte un anumit timp și să reveniți la ea când vi se pare potrivit. Dacă credeți sau nu în noi, nu are importanță. Ceea ce contează este să învățați ceva despre voi înșivă sau despre Îngeri. Această carte îi va vindeca pe cei care au nevoie de vindecare, îi va liniști pe cei care au nevoie să fie liniștiți și va aduce iubire celor care o caută. Această operă este alcătuită din cuvintele venite de la Dumnezei si de la Vestitorii săi: Îngerii Luminii. Nu veți fi dezamăgiți, căci această carte va crește în voi, pe măsură ce o veți înțelege.
Această carte a fost ghidată de Ființele de Lumină fie îngeri, fie Arhangheli. Ea conține revelații care nu au fost dezvăluite de secole. Până acum, Dumnezeu nu a fost convins că ființele umane pot sesiza întregul sens al rolului lor, în ceea ce privește încarnarea divină. Dumnezeu a spus: "Oamenii vor să știe de unde vin si cine sunt, dar rareori ascultă când le vorbim. Atunci, la ce bun să le vorbim?". Melchisedec i-a răspuns: "Tată Ceresc, să-i învățăm pe oameni să se apropie de noi și să ne cunoască mai bine. Să le trimitem canale și vom putea, prin intermediul acestora, să le transmitem mesaje care să ajute ființa umană să înțeleagă mai bine realitățile divine și locul fiecăruia în această lume."
"Canalele" care au scris cărți în trecut au fost ghidate. Au avut viziuni și au primit mesaje extraordinare. Aceste cărți le-au permis ființelor umane care le-au citit să învețe și să evolueze mult. Le mulțumim tuturor "canalelor" care au transpus vibrația noastră în cărțile lor. Și suntem singuri că alte "canale" vor scrie, la rândul lor, despre evoluția vieții. Toate cărțile scrise pe lume au ajutat omul în evoluția sa. Invers, cărțile care nu au fost ghidate de Planul Divin au dispărut de la sine.
Conținutul acestei cărți este puternic. Cuvintele sale pot, a priori, să pară banale, dar ele sunt mesaje codate. Cuvintele sunt purtătoare de vibrații. Ființele care vor citi aceste mesaje divine vor fi iluminate de profunzimea și de înțelepciunea ce emană din ele. Unii se vor întreba de ce am ales acest canal, și nu altul. Desigur, anumite persoane ar fi vrut să fie alese în locul lor. Am ales acest canal cu mai multe secole în urmă, căci lucrează în Lumină și posedă puritatea interioară necesară pentru a primi mesajele pe care i le transmitem. Astfel, acest canal, la fel ca alte persoane, face parte integrantă din evoluția spirituală a Pământului.
Ființele umane cred că Îngerii știu tot. E important de precizat că Îngerii trebuie mai întâi să-l asculte pe Dumnezeu. Când în viața voastră are loc o întâmplare pentru care ne cereți ajutorul, noi ne întoarcem mai întâi către Dumnezeu și-l întrebăm: "Putem să ajutăm această persoană? Putem să-i transmitem că-i suntem alături?". Atunci, Dumnezeu hotărăște, dându-ne sau nu permisiunea Sa. Dacă El refuză să vă venim în ajutor, asta nu înseamnă că sunteți o persoană rea, ci că trebuie doar să învățați o lecție de viață. Astfel, dacă învățați ceva din acea lecție, Dumnezeu va fi de acord să vă ajutăm în decursul unei etape viitoare sau al unei încercări viitoare. În general, Dumnezeu este de fiecare dată bucuros să vă acorde o șansă și să vă îngăduie să credeți în El și mai ales să vă reînnoiți credința în El și în Ființele de Lumină. Totuși, dacă planul vostru de viață nu permite intervenția Îngerilor, nu trebuie văzut în asta o pedeapsă, ci, mai degrabă, o posibilitate pe care Dumnezeu v-o oferă ca să puteți evolua.

Preț
Preț 55.00 RON
Discount
Discount 20 %
Preț final
Preț final 44.00 RON
I.S.B.N.
I.S.B.N. 978-606-8545-32-5
Caracteristici:
Numărul de pagini
Numărul de pagini 480
Formatul în cm. (l x L)
Formatul în cm. (l x L) 13 x 20
I.S.B.N.
I.S.B.N. 978-606-8545-32-5
Traducerea
Traducerea Ianina Marinescu
Greutate
Greutate 0.365 kg.
Publicat online
2017-09-09
Afișat de
22544 ori
Apreciere
Recomandări: În curând
Adevăr Divin ▷ Librăria
divin.ro
×

Coșul de cumpărături

Titlul
Preț RON
-%
Redus RON
 
Subtotal
Șterge
produs(e) în coș, preț total:

Atenție: acest site este în teste și pot exista erori!

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Golește coșul Finalizează
×

Adăugat în coș

Titlul
Preț
Redus
Preț final
×

Recomandate

41.00 36.90 RON

Carduri CELE PATRU LEGĂMINTE

94.00 84.60 RON

Puterea (Secretul Cartea 2)

11.71 RON

Tarotul Lenormand

60.00 54.00 RON

Theta Healing

72.00 64.80 RON

Corpul nu uită niciodată

85.00 76.50 RON

Opere complete (Neville Goddard)

106.00 95.40 RON

Iubește realitatea exact așa cum este

58.00 52.20 RON

Vrăjitoarea verde

52.00 46.80 RON

Sucul de țelină (Medium medical)

259.00 233.10 RON

Curs de Miracole

158.00 142.20 RON

Vindecare prin detoxificare (Medium Medical)

43.00 38.70 RON

Efectul Umbrei

85.00 76.50 RON

Terapia Teta – Boli și afecțiuni

29.00 26.10 RON

Femei puternice

91.00 81.90 RON

Floarea vieții, volumul I

64.00 57.60 RON

Carduri de înțelepciune: Un set de 64 de carduri

31.00 27.90 RON

Zece mesaje pe care îngerii tăi doresc să le cunoști

57.00 51.30 RON

Vindecarea traumelor din trecut

39.00 35.10 RON

Am murit și m-am descoperit pe mine însămi

46.00 41.40 RON

Puterea este în interiorul tău

Atenție: acest site este în teste și pot exista erori!

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Preview Coș