— Apropo, nu Dumnezeul „te pedepsește", ci
subconștientul tău sau karma..., completară Omuleții mai vechi.
— Apoi, însă, pe măsură ce ego-ul oamenilor crește, acest
Dumnezeu începe să devină din ce în ce mai accesibil: de ce? Tocmai pentru că
acum „și eu sunt cineva important, merit tot binele din lume"... și m-am
apropiat de Dumnezeu – tocmai prin importanța mea crescândă!
De acum, egouțul va vrea mereu câte ceva, va specula..., iar
acum, pentru că a crescut, a prins și curajul de a cere, de a negocia sau chiar
de a amenința! Sau, măcar, de a-L avea, ca aliat, pe Dumnezeu.
— „Dă, Doamne"! Cerșetorie, milogeală, speculă sau
șantaj..., adică exact ce face egouțul în viața de zi cu zi va face și cu
Dumnezeul care, iată, este cam pe măsura mea!
— Urările: „Să vă aducă, să vă dea Domnul tot ce
doriți...", iată, Dumnezeu care cu asta se ocupă, cu împlinirea dorințelor
mele. Raportarea duală și miloagă..., cer, mă milogesc, promit, mă târguiesc...
(„dacă îmi dai..., am să fac cutare").
— Și, atenție, vorbim despre împlinirea „tuturor
dorințelor", nu mă mulțumesc cu una-două..., mie îmi trebuie toate! Pentru
că merit.
— Ei, mai apare, apoi, o variantă „spirituală":
„Dumnezeu este în inima mea". Acum proporțiile s-au inversat, „eu"
sunt cel mare..., imens chiar, iar Dumnezeu a devenit ceva mititel de tot, o
fărâmă...
— Chiar există expresia asta, cu pretenții spirituale,
„fărâma de Dumnezeu din mine"... Din nou, separat; dar măcar acum conțin o
bucățică de Dumnezeu. Doar o bucățică. Însoțită de tradiționala subtilitate a
ego-ului spiritual, Dumnezeul este „în mine", iar „eu am înțeles asta, eu
știu cum stau lucrurile...".
— Dar este, totuși, o treaptă spre a nu mai fi atât de
separat. Undeva există „o fărâmă" de adevăr în această afirmație: acel
sâmbure de Conștiință, Cit, care se află în inimă..., explică Spiritul care
așteptase, răbdător, privindu-și cu drag Omuleții, care dădeau semne de o
altfel de înțelegere (chiar dacă cu accente ușor vehemente, uneori). Ei bine,
yoghinii din vechime știau asta, la fel acei Părinți ai deșerturilor..., ființe
iluminate care au înțeles-simțit asta. În ziua de azi a ajuns, însă, doar un
fel de reverberație seacă a acelor Învățături, de acum trunchiate, uitate,
speculate de o pseudo-spiritualitate New Age.
Tu-cu-totul aparții Dumnezeului, ești în Dumnezeu și îl ai
în fiecare celulă... Asta ca să simplificăm și noi... Iertare, Dumnezeule,
pentru vulgarizarea extraordinară a miracolelor tale... Dar va trebui să ajung
la acele frecvențe extrem de rafinate ale inimii ca să pot să schimb raportarea
la Dumnezeu în felul acesta...
— O altă variantă, pseudo-spirituală și foarte egotică, este
aceea de a te trage de șireturi cu Dumnezeu, de a-ți da tu părerea despre
El... Chiar și fraza asta: „Știe Dumnezeu ce face" poate avea o
conotație de ego spiritual: depinde cu ce calitate a interiorului am să o
impregnez... „Eu sunt părtaș la înțelepciunea lui Dumnezeu și știu că El face
ce trebuie", adică niciun fel de smerenie sau plecăciune, ci infatuare...
— Tranca-tranca despre Dumnezeu...
— Sau măcar să înțeleg, din ce în ce mai adânc, că în orice
loc și în orice situație, totul este la fel și totul este unitar, reluară
Omuleții.
— Da, este adevărat! Și să îți dai seama că religiile sunt la
fel, toate au aceleași învățături ca bază... Cine le strică, de fapt, este
mintea cea duală, omul care le interpretează. Și, iarăși, revenim pe spirala
discuției noastre ceva mai sus: atâta timp cât privești religiile prin mintea
Oglindă, atunci ai să înțelegi exact esența lor. La fel, scripturile: dacă
treci dincolo de cuvintele și de mintea ta formatată, atunci ai să înțelegi
scripturile. Dacă le privești cu mintea Oglindă, atunci vei înțelege ce vor ele
să spună. Dar dacă oglinda ta este murdară, dacă mintea cu care privești
religiile este condiționată, limitată și îngrădită, atunci vei ajunge la tot
felul de interpretări, de distorsionări, de extremisme, vei ajunge la cu totul
și cu totul altceva. Exact asta se întâmplă cu religiile și cu textele sfinte,
depinde cine anume le explică: O minte-Oglindă-curată, sau o
„minte-geam-murdar".
într-o minte Oglindă, toate religiile sunt una singură; și,
de fapt, ele sunt non-religii, pentru că ele nici nu au nevoie să existe,
într-o minte Oglindă, ca și construcții... Numai mintea cea obișnuită are
nevoie de o construcție religioasă.
Mintea Oglindă înțelege totul și fără construcția asta, a
religiilor. Și fără orice alte construcții...
Dar primul pas este, vorba voastră, să înțeleagă „mintea cea
murdară" că nu înțelege!
— Măcar să ajungă să se vadă cât este de murdară! |
Adevăr Divin
