Martorul zeilor

De fapt, Pământul ar fi putut fi inundat de imnurile de slavă aduse acestor ființe cerești. Cu mii de ani în urmă, evenimentul a fost unul global și a afectat pe toată lumea. Dar unde se află sutele de mii de mărturii scrise despre vizitele extratereștrilor?
Sunt peste tot și pot fi, de asemenea, găsite în textele sfinte ale religiilor antice. Dar, ființe prefăcute cum suntem, le-am ascuns de noi înșine și am transformat toate aceste istorisiri în mituri psihologic-religioase. Pentru că nu știm nimic despre alte forme de viată din univers, comandanții navelor spațiale au devenit zei, astronauții au devenit îngeri, o decolare cu naveta spațială a devenit înălțare, iar un sejur pe nava-mamă a devenit o vizită în eden. Sfântă simplitate!

Scrisoare către cititori ... 7

1. Întâlniri imposibile ... 11
2. Basme pentru creștini ... 45
3. Conexiuni egiptene ... 71
4. Mințit, înșelat, abuzat ... 105
5. Conexiuni ascunse ... 153
6. Ce mai voiam să spun ... 175

Note ... 185
Ilustrații ... 191

Dar luminile se apropiau tot mai mult, cu o viteză înfricoșătoare. Căpitanul i-a cerut turnului de control din Anchorage permisiunea să coboare la o altitudine mai mică. Avionul a coborât cu 1000 de metri, moment în care luminile stranii au dispărut ca și cum ar fi fost stinse de la un întrerupător. Echipajul uriașului jumbo jet a respirat ușurat și a cerut permisiunea să urce din nou la altitudinea inițială, dar chiar în acel moment două lumini s-au repezit direct spre avion.
În partea stângă a avionului a apărut un val de lumină brună, ca și cum ar fi fost aprinsă o lampă chioară. Pentru o clipă, căpitanul a crezut că ceva a luat foc. Și-a lipit fruntea de fereastra cockpitului și nu i-a venit să-și creadă ochilor: chiar lângă avion, miscându-se cu aceeași viteză si la aceeași alțitudine, se afla un obiect brun-oranj. Cu respirația tăiată, pilotul le-a descris cele întâmplate celor din turnul din Anchorage. Turnul a verificat radarul și a informat că detectau un ecou radar amplificat. Apoi, s-a petrecut ceva complet năucitor — lumina brun-oranj a dispărut brusc, la fel de rapid și de inexplicabil cum apăruse. Cei trei bărbați din cabină se holbau unii la alții și au răsuflat ușurați. Dar numai o clipă mai târziu, obiectul înspăimântător a apărut din nou, de data aceasta în partea dreaptă a avionului. În acel moment, cei de la controlul radar din Anchorage au realizat că ceva dramatic se petrecea la 11000 de metri înălțime și au raportat incidentul la US Air Force, forțele aeriene militare ale Statelor Unite, ordonându-i căpitanului să se îndrepte de îndată spre Anchorage...
În același interval de timp în care s-a petrecut incidentul, de la mijlocul lui octombrie până la mijlocul lui decembrie 1986, mă aflam într-un turneu de conferințe vizitând diverse universități americane. Eram însoțit de Geraldine, o tânără fermecătoare care îmi fusese pusă la dispoziție de Bantam Books, editorul meu american. Ea a reușit să îndepărteze în manieră profesionistă multe obstacole care mi-au apărut în față. într-o zi, după ce am încheiat o emisiune TV, Geraldine mi-a spus că un căpitan de aviație japonez a sunat la editură pentru a lua legătura cu mine și m-a rugat să îl sun înapoi. Mi-a spus că părea să fie vorba de o chestiune importantă și, privindu-mă interogativ, m-a întrebat: „Vă interesează?" Am încuviințat pentru că îmi aminteam vag că citisem ceva într-un ziar despre un incident în care fusese implicat un avion japonez.
Pe 8 decembrie 1986, m-am întâlnit cu pilotul într-un restaurant italian din Los Angeles. Părea un domn de încredere. De înălțime medie, cu un păr negru ca smoala, avea fața brăzdată de o mulțime de riduri superficiale. A rugat-o pe Geraldine, care era împreună cu noi, să ne ofere câteva momente de intimitate.

Sau poate era vorba despre aducerea corpului în stare de hibernare cu ajutorul unor medicamente în așteptarea camarazilor de pe nava-mamă care să se întoarcă, să îndrepte un dispozitiv spre el și să îl teleporteze? Acest lucru ar fi făcut ca o cameră funerară decorată cu monoliți magnifici și picturi colorate să fie inutilă, poate chiar periculoasă! La urma urmei, cu cât mai mulți artiști ar fi lucrat la un mormânt grandios, cu atât mai multe zvonuri ar fi răspândit. O încăpere minunat decorată ar fi însemnat mulți oameni care ar fi intrat în spațiul subteran timp de ani de zile, or acest lucru era exact ceea ce trebuia evitat. De îndată ce ființa îngropată ar fi fost în stare de hibernare, niciun zidar, niciun preot și niciun artist nu ar mai fi avut permisiunea să intre în spațiul subteran. Aceasta era o poruncă divină: pentru că preoților le era interzis să transmită cunoștințele primite (Diodor).
Să nu fi fost deschis niciodată sarcofagul așa-zisului Sekhemkhet de către persoane neautorizate, ci deschis și închis din nou de singurul echipaj autorizat? Ei și-or fi recuperat zeul adormit, iar savanții viitorului se vor întreba cum Dumnezeu a evadat mumia dintr-un sarcofag închis și sigilat. Toate acestea erau speculații care îmi zburau prin minte în timp ce stăteam în fața sarcofagului de alabastru gol.
Vizita aceea a fost posibilă numai datorită prieteniei cu dr. Holeil Ghaly. L-am întrebat dacă mai există și alte sarcofage goale.
Dr. Ghaly a răspuns: „Arheologii de la Universitatea Harvard din Statele Unite au descoperit în 1925, la Giza, mormântul lui Hetepheres I. Era soția lui Sneferu și, probabil, mama lui Kheops. Sarcofagul era făcut din alabastru, la fel ca cel al lui Sekhemkhet, însă fără ușă glisantă. Sarcofagul era acoperit cu un capac greu. La fel ca în cazul lui Sekhemkhet, nu exista nicio îndoială că nimeni nu intrase în mormântul situat la 27 de metri sub pământ. Nimic nu fusese atins: brățări de aur, farfurii de aur pe podea, o lectică decorată cu aur. Niciun hoț nu intrase vreodată în camera funerară. Și în acest caz, capacul sarcofagului avea un sigiliu intact. Si același mister: interiorul era strălucitor de curat și gol. Noi presupunem că acestea ar fi putut fi morminte false. Cu toate acestea, presupoziția noastră este contrazisă de aurul și bijuteriile din criptă. Mormintele false nu sunt pline cu bogății...".
Morminte false. De ce ar fi creat faraonii morminte false? Pentru a le dezgropa din stâncă a fost nevoie de aceeași muncă grea ca în cazul mormintelor autentice. Răspunsul clasic este: „pentru a induce în eroare jefuitorii de morminte". Dar acest răspuns nu poate fi valabil și în cazul lui Sekhemkhet! De ce nu, ați putea întreba. Construcția piramidelor a început cu Piramida în Trepte de la Saqqara (în jur de 2650 î.Hr.). Înainte de asta, niciun faraon nu a fost vreodată îngropat. Djoser, cel care a construit piramida în trepte, aparținea aceleiași a treia dinastii ca și dispărutul Sekhemkhet.