Demonizarea lui Putin

Autor:
Editura:
Editura:
Darclée

Vampir sau extraterestru?

În cartea Demonizarea lui Putin. Vampir sau extraterestru? Războiul dronelor este realizată o introducere în contextul mai larg al operațiunilor sub steag fals, acele activități sub acoperire ce sunt puse pe seama altor entități decât cele care le înfăptuiesc, urmată de prezentarea celor mai recente aspecte ale colaborării spațiale ruso-americane și de un portret complex al celui mai discutat conducător al momentului, privit și din perspectiva de a fi un... vampir nemuritor, extraterestru sau o sosie nemiloasă.
Detalii:

Actualul Război Ruso-Ucrainean, început „oficial“ în dimineața zilei de 24 martie 2022, în care se pare că sunt implicate forțe ce doresc să târască în vâltoarea conflictului întreaga Europă, apoi tot Mapamondul, ducând spre al Treilea Război Mondial (WW3), poate avea urmări incalculabile pentru întreagă planetă, putând duce, printr-un joc al ambițiilor absurde, până la extincția civilizației umane.

Nu vom aborda în această carte toate consecințele acestei confruntări inadmisibile în derulare, ci numai câteva aspecte legate de fațetele Războiului din Ucraina și ale personajului cheie al momentului, Vladimir Puțin, precum și de perspectivele unui război cosmic, pe fondul escaladării, pe de o parte, a conflictului armat de la granițele țării noastre și, pe de altă parte, a etapelor prevăzute de Elita lumii pentru instaurarea Marii Resetări și a impunerii unei Noi Ordini Mondiale.

Cuprins:

Operațiuni sub steag fals • Altfel despre războiul din Ucraina • Sosia lui Putin • Putin, vampir sau extraterestru? • Fricțiuni ruso-americane în Spațiu • Amenințări Roscosmos • Proiectul Killer Satellite • Războiul dronelor • Identitate digitală • Teoria radionică aplicată brațărilor dacice • Dialog cu fanii „The Allien Hunter Group” – Vlad-Ionuț Musceleanu

Preț
Preț 63.00 RON
Discount
Discount 10 %
Preț final
Preț final 56.70 RON
I.S.B.N.
I.S.B.N. 978-606-9010-30-3
Caracteristici:
Numărul de pagini
Numărul de pagini 422
Formatul în cm. (l x L)
Formatul în cm. (l x L) 13 x 20
I.S.B.N.
I.S.B.N. 978-606-9010-30-3
Publicat online
2022-06-30
Afișat de
22548 ori
Apreciere
Recomandări: În curând
Adevăr Divin ▷ Librăria
divin.ro
×

Coșul de cumpărături

Titlul
Preț RON
-%
Redus RON
 
Subtotal
Șterge
produs(e) în coș, preț total:

Atenție: acest site este în teste și pot exista erori!

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Golește coșul Finalizează
×

Adăugat în coș

Titlul
Preț
Redus
Preț final
×

Recomandate

41.00 36.90 RON

Carduri CELE PATRU LEGĂMINTE

94.00 84.60 RON

Puterea (Secretul Cartea 2)

11.71 RON

Tarotul Lenormand

60.00 54.00 RON

Theta Healing

72.00 64.80 RON

Corpul nu uită niciodată

85.00 76.50 RON

Opere complete (Neville Goddard)

106.00 95.40 RON

Iubește realitatea exact așa cum este

58.00 52.20 RON

Vrăjitoarea verde

52.00 46.80 RON

Sucul de țelină (Medium medical)

259.00 233.10 RON

Curs de Miracole

158.00 142.20 RON

Vindecare prin detoxificare (Medium Medical)

43.00 38.70 RON

Efectul Umbrei

85.00 76.50 RON

Terapia Teta – Boli și afecțiuni

29.00 26.10 RON

Femei puternice

91.00 81.90 RON

Floarea vieții, volumul I

64.00 57.60 RON

Carduri de înțelepciune: Un set de 64 de carduri

31.00 27.90 RON

Zece mesaje pe care îngerii tăi doresc să le cunoști

57.00 51.30 RON

Vindecarea traumelor din trecut

39.00 35.10 RON

Am murit și m-am descoperit pe mine însămi

46.00 41.40 RON

Puterea este în interiorul tău

Atenție: acest site este în teste și pot exista erori!

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Preview Coș