O istorie genetică (incompletă) a românilor

Autor:
Autor:
Mihai G. Netea
Editura:
Editura:
Humanitas

Autor distins cu Premiul Spinoza, membru al Academiei Regale pentru Științe și Arte, Țările de Jos.
Detalii:

„Vom porni în această călătorie prin istoria genetică a poporului român încercând să înțelegem care este substratul primordial al populațiilor europene, cel care provine din Paleolitic. Apoi vom continua să investigăm împreună cum descoperirea agriculturii a adus un nou val de migrații spre Europa venind din Anatolia; culturile neolitice înfloritoare create de acești imigranți au contribuit substanțial la substratul genetic al poporului român. Limbile indo-europene, din care au evoluat mai târziu și limba latină sau limba dacilor, au fost apoi aduse în Europa de migrațiile din Epoca Bronzului, pe care le găsim de asemenea contribuind la substratul genetic al populațiilor europene. Vom aborda în continuare perioada istorică despre care am învățat în cărțile de istorie: cine sunt dacii și cât au contribuit romanii la structura genetică a poporului român? Ca români, ne simțim extrem de apropiați de acest model al originii daco-romane a poporului nostru și, din punct de vedere cultural, el este cât se poate de valabil, dar cât de importantă este componenta genetică a dacilor și romanilor în structura poporului român? Paradoxal poate, știm încă destul de puțin despre acest proces. Vom continua cu era marilor migrații de la începutul Evului Mediu și vom vedea cât de mult (sau puțin) au contribuit popoarele migratoare (și mai ales slavii) la fondul genetic al românilor. În final vom încerca o sinteză a tuturor acestor procese istorice și a modului în care acestea ne-au influențat din punct de vedere genetic.“

— MIHAI NETEA

Preț
Preț 39.90 RON
Discount
Discount 12 %
Preț final
Preț final 35.12 RON
I.S.B.N.
I.S.B.N. 978-973-50-7571-2
Caracteristici:
Numărul de pagini
Numărul de pagini 240
Formatul în cm. (l x L)
Formatul în cm. (l x L) 13 x 20
I.S.B.N.
I.S.B.N. 978-973-50-7571-2
Publicat online
2022-09-26
Afișat de
22542 ori
Apreciere
Recomandări:
Adevăr Divin ▷ Librăria
Adevăr Divin
×

Coșul de cumpărături

Titlul
Preț RON
-%
Redus RON
 
Subtotal
Șterge
produs(e) în coș, preț total:

Atenție: acest site este în teste și pot exista erori!

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Golește coșul Finalizează
×

Adăugat în coș

Titlul
Preț
Redus
Preț final
×

Recomandate

41.00 36.90 RON

Carduri CELE PATRU LEGĂMINTE

94.00 84.60 RON

Puterea (Secretul Cartea 2)

11.71 RON

Tarotul Lenormand

60.00 54.00 RON

Theta Healing

72.00 64.80 RON

Corpul nu uită niciodată

85.00 76.50 RON

Opere complete (Neville Goddard)

106.00 95.40 RON

Iubește realitatea exact așa cum este

58.00 52.20 RON

Vrăjitoarea verde

52.00 46.80 RON

Sucul de țelină (Medium medical)

259.00 233.10 RON

Curs de Miracole

158.00 142.20 RON

Vindecare prin detoxificare (Medium Medical)

43.00 38.70 RON

Efectul Umbrei

85.00 76.50 RON

Terapia Teta – Boli și afecțiuni

29.00 26.10 RON

Femei puternice

91.00 81.90 RON

Floarea vieții, volumul I

64.00 57.60 RON

Carduri de înțelepciune: Un set de 64 de carduri

31.00 27.90 RON

Zece mesaje pe care îngerii tăi doresc să le cunoști

57.00 51.30 RON

Vindecarea traumelor din trecut

39.00 35.10 RON

Am murit și m-am descoperit pe mine însămi

46.00 41.40 RON

Puterea este în interiorul tău

Atenție: acest site este în teste și pot exista erori!

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Preview Coș
© 2006 - 2023 www.Divin.ro
Executat în 31 milisecunde, Încărcat în milisecunde | 1,032 MB memory | UTC 03:56:59 22.03.2023 (UTC)