• Ființele vii au „gene
egoiste", al căror scop este să se transmită mai departe. Ființele umane
nu sunt decât niște vehicule de propagare a materialului genetic. Dorința de
replicare genetică este motivația primă a comportamentului uman.
• Toate fenomenele mentale pot
fi explicate în termenii activității neurologice. Conștiința este generată de
către creier. Miliardele de neuroni din creierul nostru acționează concertat –
într-un fel încă nedescoperit – pentru a genera trăirea subiectivă de a fi
„cineva" care poate gândi și simți.
• Deoarece conștiința este
generată de către creier și nu suntem mai mult decât alcătuirea noastră fizică,
nu există viață după moarte. Când creierul și corpul meu încetează să mai
funcționeze, conștiința și identitatea mea dispar, așa cum dispare o imagine de
pe ecranul televizorului când îl scoți din priză.
• Comportamentul uman poate fi
explicat în termeni genetici. Trăsăturile și caracteristicile umane actuale
există pentru că au avut valoare de supraviețuire pentru strămoșii noștri. Prin
urmare, genele care le condiționează au fost selectate de evoluție.
• Ca ființe vii, suntem
indivizi izolați ce ne deplasăm dintr-un loc în altul, separat de ceilalți. Eu
am propriul meu corp și creier, iar tu le ai pe ale tale; ne putem atinge fizic
sau putem comunica prin intermediul limbajului, dar sentimentul identității -
generat de creier - este practic limitat la partea fizică a corpului nostru.
• Lumea este undeva „în
exterior", separată de ființele umane. Este independentă de noi și ar
exista sub aceeași formă și dacă nu am fi aici să o vedem.
• Starea noastră normală de
conștiință este destul de obiectivă și de fiabilă și ne arată lumea așa cum
este ea. Orice alte stări de conștiință - extinsă sau așa-numitele stări „mai
înalte" de conștiință - sunt halucinații ce pot fi explicate în termenii
unei activități cerebrale aberante.
• Fenomenele paranormale sau
psi nu pot fi autentice, pentru că nu se supun legilor fundamentale ale
naturii. De exemplu, nu există vreun câmp energetic cunoscut care să poată lega
mintea noastră de o alta, făcând posibilă telepatia, și nici vreo forță
cunoscută, pe seama căreia să poată fi pusă abilitatea de a deplasa obiecte
prin efort mental.
Mulți oameni se mândresc că au
aceste vederi „raționale", crezând că singura alternativă ar fi revenirea
la ignoranță sau superstiție - o perspectivă medievală, anterioară
Iluminismului, bazată pe credință și eres, nu pe dovezi. Cum ar putea o
persoană rațională și inteligentă să creadă în posibilitatea vieții după moarte
sau în existența a ceva nematerial, ca sufletul sau spiritul?
Totuși, în ce măsură aceste
zece precepte se bazează de fapt pe dovezi? In ce măsură sunt doar niște
presupuneri, și nu adevăruri dovedite?
Este un adevăr faptul că atomii
și moleculele există. Este un adevăr că și conștiința există și că este
asociată cu activitatea neurologică. Este un adevăr că evoluția a avut loc. Dar
este o presupunere că viața poate fi explicată exclusiv în termeni de acțiune
și interacțiune a diverselor substanțe chimice. Este o presupunere că activitatea
neurologică generează conștiința (care, dispare odată cu moartea creierului).
Este o presupunere că evoluția poate fi explicată exclusiv în termenii
mutațiilor aleatorii și ai selecției naturale.
Iar unul dintre scopurile
acestei cărți este să arate că aceste presupuneri pot practic să fie false.
CAPITOLUL 7 ENIGMA EXPERIENȚELOR DE TREZIRE
Acum câțiva ani, eram în vacanță cu familia în Țara
Galilor și am hotărât să explorez zona rurală din jurul căsuței noastre
închiriate. M-am cățărat peste o poartă, dincolo de care am admirat priveliștea
unei văi pline de parcele cultivate până departe în zare și de sute de oi
împrăștiate pe dealuri. Am pornit la plimbare și, după câteva minute,
uitându-mă la câmpie și la cer, a avut loc o schimbare de percepție, ca și cum
cineva ar fi apăsat un comutator. Totul în jurul meu a devenit intens de real. Câmpia
și tufișurile, și copacii, și norii păreau să fie atât de prezente, de parcă ar
fi căpătat o nouă dimensiune. Păreau mai vii, mai intricate și mai frumoase.
M-am simțit și cumva conectat cu împrejurimile. Uitându-mă în sus spre cer, am
simțit cumva că spațiul până acolo este același cu „spațiul" din
interiorul ființei mele. Ce era înăuntrul meu, propria mea conștiință, era și
„în afara mea". Și înăuntrul meu era o stare radiantă de bine, un
sentiment puternic că „totul este bine". Mi s-a părut incredibil de
„normal" să fiu viu pe lume.
Acesta este un exemplu pentru ceea ce eu numesc o
„experiență de trezire ". Ca psiholog, studiez astfel de experiențe de
zece ani. Definesc experiența de trezire ca fiind extinderea și intensificarea
temporară a stării de conștiință,însoțită de modificări perceptive, afective și
conceptuale semnificative. Conform cercetărilor mele, cele mai comune
caracteristici ale unei astfel de experiențe sunt trei: o stare mai mare de
conștientizare, stări afective pozitive (printre care sentimentul de euforie
sau de seninătate) și sentimentul de comuniune (cu ceilalți oameni, cu natura
sau cu întreaga lume, în general). Această ultimă caracteristică presupune
transcenderea separării. Când se întâmplă asta, nu ne mai simțim ca fiind
„cineva" care trăiește cu totul în mintea sau în corpul propriu, în timp
ce restul lumii este „undeva afară", de partea cealaltă. Alte
caracteristici importante sunt iubirea și compasiunea, sentimentul de a fi
foarte prezent și sentimentul unei liniști sau goliri interioare.
Experiențele de trezire vin cu o puternică senzație de
revelație și convingere. Ca și în cazul experiențelor la limita morții, există
puternicul sentiment că în loc să fie niște halucinații sau iluzii sunt mai
reale decât starea normală de conștiință. Simțim că filtrele și obstacolele
care restricționează starea noastră normală de conștiință au dispărut și avem o
viziune mai largă și mai adevărată asupra lumii. E ca și cum am vedea în trei
dimensiuni în loc de două sau în culori în loc de alb-negru. Prin comparație,
starea noastră normală de conștiință pare incompletă și chiar ireală. Ai
sentimentul că „Aha, deci așa sunt lucrurile de fapt!"
Când experiența se încheie, poate apărea senzația că „am
adormit" la loc – și anume, că starea noastră de conștiință a redevenit
restricționată și limitată. Totuși, cunoașterea pe care am dobândit-o -
inclusiv conștientizarea că această realitate extinsă există și, deci, că
există întotdeauna potențialul de a o accesa – ne poate oferi confort și o
senzație nouă de încredere și de optimism, lată ce mi-a spus unul dintre
participanții la cercetarea mea: „Acel moment mi-a permis să întrezăresc cum
este de cealaltă parte și să înțeleg că nu sunt niciodată separat." O altă
persoană a afirmat: „Să știu că e acolo (sau, mai bine zis, aici) este o mare
eliberare."
Dincolo de religie și de spiritualitate
De-a lungul istoriei noastre scrise, există în
diverse culturi mărturii despre experiențele de trezire. în trecut, acestea
erau – și, adesea, încă sunt – numite experiențe spirituale sau mistice,
asociate deopotrivă cu tradițiile spirituale orientale și cu tradițiile mistice
occidentale. |
Adevăr Divin
