Despre efectul placebo a auzit mai
toată lumea. Depre opusul său, misteriosul, dar redutabilul efect nocebo, se știe însă mult mai puțin. Era totuși inevitabil, în această lume supusă
dualității, să existe și reversul medaliei. Dacă putem să ne vindecăm doar prin
credință și sugestie benefică, înghițind comprimate care credem cu tărie că ne
fac bine, deși nu au nicio valoare terapeutică intrinsecă, în același mod sunt
persoane care se pot îmbolnăvi-sau în cazuri extreme pot chiar să moară-fără
vreo cauză exterioară aparentă, victime inconștiente ale unor credințe greșite,
ale unor sugestii sau autosugestii nefaste, dar mai ales victime ale fricii.