Ca să îi îngrădească accesul, au încercat
diverse programe cu care să monitorizeze și să limiteze aplicațiile de pe
telefonul ei. Cu toate astea, viața familială s-a deteriorat, devenind o luptă
constantă în care, în cele din urmă, Emily găsea modalități pentru a ocoli
restricțiile. Într-un episod tulburător, a accesat telefonul mamei ei, a
dezactivat programul de monitorizare și a amenințat că se va sinucide dacă
părinții ei îl vor reinstala. Mama ei mi-a spus:
Mi se pare că singura cale prin care putem să scoatem rețelele sociale și
smartphone-ul din viața ei este să se mute pe o insulă pustie. A mers în tabăra
de vară timp de șase săptămâni în fiecare an, iar acolo nu erau permise
telefoanele - și niciun fel de dispozitive electronice. De fiecare dată când o
luam din tabără, era ea însăși, cea normală. Dar de îndată ce începea să-și
folosească telefonul din nou, revenea la aceeași stare de agitație și de
proastă dispoziție. Anul trecut i-am luat aparatul pentru două luni și i-am dat
un telefon cu clapetă și a revenit la starea ei normală.
Când aud asemenea povești despre băieți, de
regulă ele implică mai degrabă jocurile video (și uneori pornografia) decât rețelele
sociale, îndeosebi atunci când un băiat face tranziția de la un jucător
ocazional la unul inveterat. Am cunoscut un tâmplar care mi-a povestit despre
fiul lui în vârstă de 14 ani, James, care suferă de o formă ușoară de autism.
Înainte să sosească pandemia COVID, James făcuse progrese la școală și în arta
marți-ală judo. Dar după ce școlile au fost închise, când James avea 11 ani,
părinții i-au cumpărat un PlayStation, deoarece fuseseră nevoiți să găsească un
lucru pe care să-l poată face acasă.
La început, viața lui James s-a îmbunătățit - îi plăceau cu adevărat jocurile și
conexiunile sociale. Dar pe măsură ce a început să joace Fortnite pentru
perioade prelungite, comportamentul a început să i se schimbe. „Atunci i-au ieșit
la iveală depresia, furia și trândăvia. Atunci a început să se rățoiască la
noi'', mi-a povestit tatăl său. Ca să remedieze schimbarea comportamentală
bruscă a lui James, el și soția lui i-au luat toate dispozitivele electronice.
Când au făcut asta, James a manifestat simptome de sevraj, inclusiv
iritabilitate și agresivitate, refuzând să mai iasă din camera sa. Chiar dacă
intensitatea simptomelor s-a potolit după câteva zile, părinții au continuat să
se simtă prinși în capcană: „Am încercat să îi limităm timpul de utilizare, dar
n-are niciun prieten în afara celor cu care comunică online, deci în ce măsură
am putea să îl rupem de ei?''
Indiferent de tiparul sau de gravitatea poveștii lor, partea comună în rândul
părinților este sentimentul că sunt prinși în capcană și neputincioși.
Majoritatea părinților nu doresc ca micuții lor să aibă o copilărie bazată pe
telefon, dar cumva lumea s-a reconfigurat de așa natură încât orice părinte
care se împotrivește își condamnă copiii la izolare socială.
În restul capitolului de față, o să prezint dovezi care arată că se întâmplă
ceva major, că la începutul anilor 2010 în viața tinerilor s-a schimbat ceva
care a făcut ca sănătatea lor mintală să se deterioreze. Dar înainte să ne
cufundăm în date, am dorit să împărtășesc vocile părinților care simt că
propriii copii le-au fost într-un fel luați de val și acum se luptă să-i
recupereze. |
Adevăr Divin
