Viața pe Geea
Carte – apel al Confederației Galactice către civilizația terestră transmisă prin Misiunea România

Această carte a apărut prima dată în anul 1996 la Editura Solteris grație activiștilor Asociației de Metafizică Elta-Universitate ce a apărut imediat după căderea comunismului. Mesajele au fost recepționate prin channeling pe parcursul taberelor de inițiere organizate de asociație în diverse locații din munții României. Cartea reprezintă un instrument de re-calibrare a materiei (corpului fizic) întrucât lucrează subtil pe toate nivelurile, aliniind mintea, sufletul și corpul prin echilibrarea mentalului și transformarea acestuia în punct de legătură între corp și suflet. Acest lucru este posibil datorită codurilor impregnate în mesajele înscrise în această carte, de asemenea și a sfaturilor și metodelor practice prezentate. Filosofia cărții se bazează pe înlocuirea cercului vicios victimă-agresor-salvator, în care noi suntem toate cele trei personaje, cu triada alimentație-jurnal-energia creatoare (sexuală). Astfel prin revenirea la parametri normali de funcționare a organismelor fizice umane vibrația conștiinței crește, de asemenea și vibrația planetară, odată cu nivelul colectiv și calitatea vieții. Această carte vine ca un instrument de legătură între planul mental și cel fizic în aceste vremuri ce ne încurajează prin limitări la o evoluție eficientă.
prezentare ediția anterioară:Întreaga informație publicată pe Geea se află sub semnul analiticului, al dualității, al estetismului, adică mai concret - al senzațiilor, al stărilor emoționale, reprezentând o reflectare a unei informații exterioare deja manifestate spre dimensiunea mentală, ca efect fiind blocarea capacităților mentale la un nivel dual, analitic, de simplă constatare a manifestării, în afara dimensiunii reale a creației.Ne adresăm, deci, celor care n-au încetat să spere, celor care nu s-au resemnat, astfel ca ei, prin cunoașterea realității universale în propria lor recunoaștere, să revină la armonia și înțelepciunea Christică pe care o are fiecare.
Recomandare 3
Apelul generației secolului XXI către civilizația terestră 5
Dedicație 9
PARTEA I. INTRODUCERE 15
SOLTERIS! 25
Siy: Cine suntem și unde ne aflăm în Zona Româneasă 32
Zamor - Sistemul Acaris: Beneficiari ai statutului de victime nevinovate, treziți-vă! 39
Climbdau - Planeta Talen, Sistemul Ilerius: De ce este pusă boala în seama unor entități microscopice? 43
Elera - Planeta Talen, Sistemul Ilerius: Preferați să vă temeți de noi decât să colaborați. Gentorem și cei 14 sateliți 48
Elera - Civilizația Planetei Talen - Sistemul Ilerius: În Zona Bucureștiului sunt amplasate două baze extraterestre 53
Tiiy, Isory, Sari - Civilizația Sumeriană - Orașul Zaledor: În Zona Românească sunt ”ascunse” 7 orașe sumeriene 57
Ulih, Morenid - Constelația Aries - Sistemul Umanor: Majoritatea oamenilor de pe Geea este un hibrid între regnul animal și o sumă de concepte teoretice 62
Zamor, Troden, Kallyman - Altair: Ce se află la baza blocajului mental 70
Libbosix, Ulih - Echipa din Aries: Alimentația actuală pe Geea - se introduce într-un templu viu materie carbonizată 76
SIY - Steaua RA: Tradiția evoluției dinamice 82
SIY: Omul este atât de divin încât își poate permite antidivinitatea 84
Zaldor - Sistemul Pranasa; Sentol - Sistemul Ilerius: Cum se oprește accesul la iubire, la creație și la imaginație 91
Troden, Elera, Seri, Climbdau - Sistemul Ilerius: Sexul reprezintă energie spirituală și poate intra în legalitate numai prin Legea Iubirii 97
Elera - Planeta Talen - Sistemul Ilerius: Scara reală a valorilor (bogăția) este pe măsura cunoașterii, a dinamicii, a inițiativei 103
Zemed, Citos, Baldemir, Constelația Andromeda, Sistemul Remod, Planeta Piblot: Remanențele legăturii voastre cu Spiritul-Grup 111
Mederikama - Civilizația Sumeriană, RETEZAT: Limbajul sanscrit este o continuare a celui sumerian; o dezvăluire a cuvântului ”Leea” 116
Sentol - Sistemul Ilerius; Mederikama, Troden, Siy - Zona Sumeriană Palmira: Schimbarea de vibrație 125
PARTEA a II–a. PRINCIPIUL UNIC. UNITATEA ÎN DIVERSITATE
Siy, Sentol, Mederikama: Puterea energiilor 128
Siy, Printia - Orașul sumerian din Bucegi; Troden, Elera, Climbdau - Sistem Ilerius: Forța mentală și puterea cuvântului 134
Maderlinik, Kazem, Troden - (Sistemul Ilerius) - zona sumeriană Retezat: Vibrațiile joase și conștientizarea 140
Kalmeromi, Maderlinik, Zalnir - Civilizația Sumeriană:
Cramponându-vă în concepții depășite riscați să vă treziți în fața unei lumi cu care nu mai puteți comunica 145
Sentol, Sy, Troden - Sistemul Ilerius: De la cauză la efect și nu invers 150
Sentol, Troden, Elera: Fiecare este o întrupare a Principiului Unic 155
Zona Retezat: De la personalitate la individualitate și unicitate 160
PALMIRA – RARÃU I: Responsabilitatea generațiilor 164
PALMIRA (RARÃU) - Orașul de lumină II: La limita dintre dimensiunea sumeriană și cea terestră 170
PALMIRA – RARÃU III: De la cota zero 178
PALMIRA – RARÃU IV: Salturile în evoluție sunt împotriva Legii 181
PALMIRA – RARÃU V: Cheia primului pas 185
PALMIRA – RARÃU VI: Situația regnurilor inferioare 194
PALMIRA – RARÃU VII: Relația dintre sisteme 199
PALMIRA – RARÃU VII: Cele două polarități ale monadei 206
PARTEA a III - a. ANSAMBLUL SOCIAL
PALMIRA – RARÃU IX: Despre megastructurile societății 214
Zona Retezat - Orașul sumerian Ladomyr: Corespondența între ansamblul social și cel universal. Monada: Tatăl - Fiul - Spiritul fără ierarhizare 219
Arkazamy (București) - Capitala Planetei Geea I: Sistemul Phydelia sub semnul triadei 225
Arkazamy (București) - Capitala Planetei Geea II: Banii, măsură a vieții voastre mentale 231
Arkazamy (București) - Capitala Planetei Geea III: A merge înainte se poate numai împreună 236
Arkazamy (București) - Capitala Planetei Geea IV: De la ”a vă educa” la autoeducație 245
Arkazamy (București) - Capitala Planetei Geea V: Medicina - confundarea corpului fizic cu o mașină 252
Arkazamy (București) - Capitala Planetei Geea VI: Spiritualizarea corpului fizic prin controlul energiilor subtile 258
Arkazamy (București) - Capitala Planetei Geea VII: Învățământul, religia și medicina trebuie să formeze creatori și nu creaturi 267
Arkazamy (București) - Capitala Planetei Geea VIII: Judecata Divină e în lumea interioară a fiecăruia 274
ANEXÃ. HÃRȚI 295
Harta I: Zona Românească 296
Harta II: Zona Sumeriană Bucegi 297
Harta III: Zona Capitalei Geei, Arkazamy (București) 298
ADDENDA 299
Semn că este adevărat - Mesajele unor străini despre ”Misiunea România” 301
Semn că se poate - A doua naștere de Alexandru Iacob Arbore 322
Suntem conștienți de faptul că ne adresăm unei civilizații nenăscute sau aflate cu câteva clipe înaintea nașterii sale, dar dacă aceasta va însemna distrugerea sau viața asta depinde de voi. Situația omului de astăzi este ca aceea a unui copil care învață sau încearcă să-și reamintească primele mișcări ale vieții reale după ce ani, zeci de ani a fost îndoctrinat cu elemente împotriva simplității universale, în această încarnare, și totodată mai are și un bagaj karmic acumulat în mii de ani de trăire anestezică, în atâtea încarnări în Planul Fizic. Astfel, recunoașterea originii și realității divine a omului, lucru care astăzi pare un apogeu de spiritualitate și înțelegere, în realitate este numai un prim pas necesar și de bun-simț spre trăirea reală, spre viața fără limite, concepte sau suferințe, care sunt doar pentru Planul Fizic, efectiv pentru Planul Fizic. Singurul efort care se cere este un minimum de responsabilitate față de propriul vostru corp, care ulterior va deveni un drum al perfecționării și, pas cu pas, va intra în firescul evoluției recunoscându-se în manifestarea unității în diversitate.