Japonezii timpurilor revolute și-au încropit o credință întemeiată pe existența elementelor sacre definite printr-o dimensiune conceptuală situată între naivitatea necunoașterii abstractizărilor sofisticate și imaginația fecundă a omului receptiv și sensibil la glasul naturii, la valorile viului manifestat pretutindeni, oriunde, pe acest pământ.
Sacralitatea identificată de japonezi într-o asemenea formă, în acele vremuri îndepărtate, a fost considerată de unii ca expresie a religiei lor autohtone în nuce, de alții ca o simplă credință, ca o etică aproximativă, ca o filosofie elementară, etc. Târziu, după secole, viziunea începuturilor, satisfăcătoare pentru un timp, după niște pași de "maturizare", a căpătat și o denumire: shinto, "calea zeilor". Japonezii și-au desemnat întotdeauna zeitățile prin cuvântul kami. Deși noi traducem noțiunea kami prin "zei" sau "divinități", pentru japonezi ea înseamnă "cei aflați intr-o poziție superioară", "cei de deasupra", așadar departe de ideea că acei kami ar fi niște zei nemuritori, atotputernici, cum apar ei la alte popoare. În consecință, conceptual și doctrinar, gândirea religioasă a japonezilor nu s-a dovedit echivalentă cu a altor religii în care făpturile sacre, zeitățile, erau uneori creatoare de lumi și de ființe, alteori distrugătoare de universuri, fără că oamenii să poată interveni cu eficacitate. În shinto, între om și zeitate se întâmplă un dialog permanent ca între egali, o comunicare cu rol terapeutic major pentru făptura profană.
Pentru japonezii din trecut, dar parțial și pentru cei de astăzi, a rezultat o conduită cu totul caracteristică lor, ghidată de exigențele spirituale ale shinto-ului. Religia shinto s-a fondat și s-a împlinit în spiritualitatea niponă bazându-se nu pe o doctrină propriu-zisă, ci pe un sistem de valori care circulă ca un fluid principal în conștiințele oamenilor pentru a se închega în cele din urmă în niște tradiții de cult religios concepute în așa fel încât să-l țină pe om cât mai aproape de mediul său natural. Pe acest fundament s-a așezat și comportamentul religios din shinto, iar această religie îi ordonează japonezului existența sub toate aspectele cu moderație și continuitate, fără alunecarea spre misticism, excese ori tentații de prozelitism.
Paginile care urmează schițează evoluția istorică și devenirea religiei shinto. Sunt trecute în revistă elementele doctrinare, ceremonialul adecvat, spațiul de desfășurare și de oficiere a ritualurilor, sărbătorile și ecourile shinto-ului în cultură, dar și multe alte noțiuni care urmăresc să rotunjească imaginea religiei autohtone a japonezilor.
CUPRINS:
Cuvânt înainte 5
CAPITOLUL I 9
Origini, evoluție istorică, trecut și prezent 9
CAPITOLUL II
Fundamente doctrinare 51
CAPITOLUL III
Grupări religioase, variante, secte 97
CAPITOLUL IV
Shinto al fiecărei zile 113
CAPITOLUL V
Spațiul sacru, lăcașuri de cult, slujitori ai religiei shinto 146
CAPITOLUL VI
Sărbători și festivități 172
CAPITOLUL VII
Ecouri ale religiei shinto în cultura și arta Japoniei 187
CAPITOLUL VIII
Interferențe între shinto și alte religii 217
Glosar de termeni 230
Note 249
Bibliografie orientativă 251 |
Adevăr Divin
