Când ne eliberăm de aceste emoții letale și de
credințele pe care le creează ele, referitor la lipsuri, neputință, intimitate și
teamă, descoperim că, deși există violență în lume, putem trăi departe de ea,
în casa și în relațiile noastre. Aflăm că, deși lăcomia și rapacitatea se
manifestă la scară largă, putem trăi în abundență, fără a ajunge să avem
corpuri obeze sau stiluri de viață caracterizate de avariție. Descoperim că, deși
e foarte greu să schimbi lumea, nu e greu să ne schimbăm propria lume.
Inițierea este calea prin care șamanii vindecă emoțiile toxice și le transformă
în izvoare de putere și Grație Divină. Un rit de inițiere vă permite să evoluați,
fără a vă cufunda în dificultăți și suferință. Vă permite să vă vindecați cu
ajutorul propriei puteri, în loc să-i recrutați pe alții pentru a fi actori în
dramele voastre emoționale. Am auzit odată un bătrân înțelept, spunând că dacă
nu descoperi lecțiile pe care le aduc emoțiile toxice, cu siguranță te vei
căsători cu cineva care va face în așa fel încât să le înveți. Până ce nu vom
vindeca aceste emoții letale, vom continua să atragem oameni cu povești și răni
emoționale, similare cu ale noastre. Poate că în fizică contrariile se atrag,
dar în relațiile umane teama dă naștere la teroare, iar generozitatea atrage
împlinire.
Inițierea aduce binecuvântări chiar mai mari decât vindecarea emoțiilor
negative. Ea ne duce spre iluminare, care ne permite să ne cunoaștem natura
divină și să întâlnim Spiritul în acțiune, pe marele teren de joacă al Creației.
Scăpăm, în sfârșit, de plasa vânătorilor și a vânatului și intrăm în lumea
creatorilor - o lume unitară, unde suntem în același timp și pânza și pictorul,
peisajul și pensula.
Deși toate culturile au rituri de trecere elaborate pentru bărbați și femei,
acestea sunt rareori inițieri profunde. Nașterea este de prea multe ori doar o
ocazie de celebrare socială sau de realizare a unei filmări video, în timp ce
moartea e ceva ce trebuie evitat cu orice preț. în mod similar, nu se ajunge la
o uniune profundă între două suflete, printr-o ceremonie de căsătorie
elaborată;
|