Yoga puterii

Autor:
Editura:
Editura:
Humanitas

Eseu despre Tantre

Una dintre erorile ireparabile ale Occidentului a fost probabil aceea de a conceptualiza complexa substanță umană în interiorul formulei antitetice suflet / corp și de a nu mai ieși mai apoi din această antiteză decât negând sufletul...
Yoga puterii. Eseu despre Tantre

39.00 37.05 RON (Stoc 0)

Detalii:

Una dintre erorile ireparabile ale Occidentului a fost probabil aceea de a conceptualiza complexa substanță umană în interiorul formulei antitetice suflet / corp și de a nu mai ieși mai apoi din această antiteză decât negând sufletul. O altă eroare, nu mai puțin deplorabilă, și care continuă să se agraveze, constă în a nu imagina nici o muncă de perfecționare sau de eliberare interioară decât în favoarea dezvoltării individului sau a persoanei, și nu în favoarea anulării acestor două noțiuni, în avantajul noțiunii de ființă. Mai mult, se pare că, pentru occidental, perfecționarea și eliberarea se opun brutal una alteia, în loc să reprezinte cele două aspecte ale unui același fenomen. Studierea materiei presupuse de yoga tantrică tinde să corecteze aceste erori, iar aceasta explică imensul profit pe care un cititor receptiv îl poate scoate dintr-o summa ca aceea a lui Evola.

Marguerite Yourcenar
Preț
Preț 39.00 RON
Discount
Discount 5 %
Preț final
Preț final 37.05 RON
I.S.B.N.
I.S.B.N. 978-973-50-3330-9
Caracteristici:
Numărul de pagini
Numărul de pagini 403
Formatul în cm. (l x L)
Formatul în cm. (l x L) 13 x 20
I.S.B.N.
I.S.B.N. 978-973-50-3330-9
Traducerea
Traducerea Dragoș Cojocaru
Titlul original
Titlul original La Yoga della Potenza. Saggio sui Tantra
Publicat online
2012-06-02
Afișat de
22545 ori
Apreciere
Recomandări: În curând
Adevăr Divin ▷ Librăria
divin.ro
×

Coșul de cumpărături

Titlul
Preț RON
-%
Redus RON
 
Subtotal
Șterge
produs(e) în coș, preț total:

Atenție: acest site este în teste și pot exista erori!

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Golește coșul Finalizează
×

Adăugat în coș

Titlul
Preț
Redus
Preț final
×

Recomandate

41.00 36.90 RON

Carduri CELE PATRU LEGĂMINTE

94.00 84.60 RON

Puterea (Secretul Cartea 2)

11.71 RON

Tarotul Lenormand

60.00 54.00 RON

Theta Healing

72.00 64.80 RON

Corpul nu uită niciodată

85.00 76.50 RON

Opere complete (Neville Goddard)

106.00 95.40 RON

Iubește realitatea exact așa cum este

58.00 52.20 RON

Vrăjitoarea verde

52.00 46.80 RON

Sucul de țelină (Medium medical)

259.00 233.10 RON

Curs de Miracole

158.00 142.20 RON

Vindecare prin detoxificare (Medium Medical)

43.00 38.70 RON

Efectul Umbrei

85.00 76.50 RON

Terapia Teta – Boli și afecțiuni

29.00 26.10 RON

Femei puternice

91.00 81.90 RON

Floarea vieții, volumul I

64.00 57.60 RON

Carduri de înțelepciune: Un set de 64 de carduri

31.00 27.90 RON

Zece mesaje pe care îngerii tăi doresc să le cunoști

57.00 51.30 RON

Vindecarea traumelor din trecut

39.00 35.10 RON

Am murit și m-am descoperit pe mine însămi

46.00 41.40 RON

Puterea este în interiorul tău

Atenție: acest site este în teste și pot exista erori!

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Preview Coș