Citind această carte, să auzim chemarea lui Dumnezeu, să înțelegem puterea credinței sfinților apostoli, să ne înfiorăm de jertfele mucenicilor, să ne luminăm de viața frumoasă a tuturor sfinților. Și pătrunși de o sfântă înfiorare să ne oprim o clipă, să ne desprindem de cele trecătoare, să ne înălțăm cu gândul la cele veșnice, și așa, să ne luăm crucea și să-I urmăm lui Hristos.

Scrie, părinte, o carte! (prolog) / 5

Memorii

Copilăria, școala, Frăția de Cruce

Copilăria (7); La liceu (8); În Frăția de Cruce (9); Întâmplări din liceu (9); Student la medicina veterinară (13)

Închisorile

Arestarea (16); La securitate la Sibiu (17); La penitenciar în Sibiu (19); Înapoi la securitate (19); Din nou la penitenciar – tot în Sibiu (20); In penitenciarul din Brașov (21); La securitate la București (21); La Jilava (21); La penitenciarul Aiud (25); Eliberarea (28)

Parohiile

Căsătoria și preoția. Parohia Bogata (1959) / 30

Parohia Turda Fabrici (1973) / 39

Parohia Turda Nouă (1978) / 41

Brașov – după pensionare (1996) / 50

Părintele Arsenie Boca / 50

Învățături de credință ortodoxă

Învățătura Mântuitorului

Să-L iubim pe Dumnezeu, Tatăl Nostru cel din Ceruri / 55

Să iubim oamenii / 68

Milostenia (69); Iertarea (75); Nu-i judeca pe oameni (80); Iubiți-i pe vrăjmași (82); Să fim smeriți, nu mândri (86)

Învățăturile Sfinților Apostoli

A iubi pe Dumnezeu / 89

A iubi pe oameni / 91

Iubitori de oameni - Sf. Samson; Sf. Ioan (); Milostenia (93); Milostenia (97); A ierta, nu a judeca pe oameni (99); Mândria și smerenia - Sf. Alexie; Cuv. Ioan Colibașul (101)

Rugăciunea. Sfântul Serafim de Sarov / 113

Sfânta Cruce. Biruitori cu Sfânta Cruce / 123

Suferința / 129

Vieți de sfinți / 132

Sfântul Codrat (134); Sfântul mucenic Vasile, preotul Ancirei (136); Sfânta Mare Muceniță Fotinia și cei împreună cu ea (139); Sfântul Mucenic Mamant (143); Cuvioasa Eupraxia (148); Cuviosul Marcu (164); Cuvioasa Atanasia Egumena (168)

Sfânta Fecioară Maria

Nașterea Fecioarei Maria / 174

Intrarea în biserică (în templu) a Fecioarei Maria / 176

Ieșirea de la Templu al Preasfintei Fecioare Maria / 178

Buna Vestire / 180

Frații Domnului / 182

Preacinstirea Fecioarei Maria / 184

Sfintele Icoane ale Maicii Domnului făcătoare de minuni

Sfânta icoană Romanca / 185

Sfânta icoană numită Hodighitria / 186

Icoana numită Tihfinsca / 188

Icoana Maicii Domnului în Mănăstirea Neamț / 191

Icoana Maicii Domnului de al Mănăstirea Rarău / 193

Icoana Maicii Domnului din Trifești, jud. Neamț / 194

Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni din Catedrala Metropolitană Iași / 197

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Bisericani din Neamț / 199

Icoana Maicii Domnului din Mănăstirea Dălhăuți din Focșani / 200

Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni din Mănăstirea Nicula / 201

Minunile Sfintei Icoane Prodromița / 203

Biserica și Sfintele Taine

Biserica / 207

Botezul / 209

Pocăința. Spovedania / 211

Cuminecătura / 213

Sfinții Apostoli / 214

Taina Preoției / 221

La Sfântul Munte și la mănăstiri din Grecia

În Muntele Athos / 229

La mănăstirile din Grecia / 231

Mănăstirea Sfânta Treime / 232

La Mănăstirea Sfântului Ioan Rusul / 234

Mănăstirea Cuviosului David. Din minunile cuviosului David. Sfântul Stareț Iacov Tsalikis / 235

Biserica Sf. Gherasim. Sfântul Patapie / 244

Catedrala Sf. Apostol Andrei / 245

Biserica Sfântul Spiridon, mare făcător de minuni / 246

Mănăstirea Faneromen / 247

Cuvioasa Teodora din Vasta. Din multele minuni ale Cuv. Teodora / 248

Catedrala Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir / 253

Cugetări în versuri

Omul (256); Postul Mare (257); Ce frumos este! (259); Bucuria de a vedea oamenii (261); Dorințele omului (262); Poartă-ți Crucea (264); Mama din cer (265); Acasă (265)

EPILOG / 266

Memorii

Copilăria, școala, Frăția de Cruce

M-am născut în satul Voivodenii Mici, județul Făgăraș, (acum parte a județului Brașov) la data de 22 decembrie 1923, după acte, dar în realitate la 1 decembrie 1923. Mama spunea că ziua nașterii a fost la un praznic de la sfârșitul lunii noiembrie. Dascălul de la școală, care era și preot în sat, când a anunțat o dată data nașterii tuturor copiilor de la școală, mie mi-a spus 1 decembrie.

Satul Voivodenii Mici este chiar mic, are doar 60 de familii, și acum, ca și atunci. Dar este un sat mare sub multe aspecte: oameni buni gospodari și buni creștini. A dat mulți intelectuali pentru acele vremuri, când doar la câțiva ani pleca din sat un copil de țăran la școală în oraș: erau învățători, profesori, notari, avocați, militari, medici și preoți. În acel sat m-am născut ca al doilea copil al părinților Zevedeu și Maria. Sora mai mare se numea Maria, iar următoarele două după mine, Cornelia și Ana. În acel sat am copilărit, mergând la școală și la lucru. Părinții mei erau, ca în general toți locuitorii satului, creștini evlavioși, frecventând regulat sfânta biserică, iar pe noi ne-au îndrumat cu sfatul, cu privegherea și cu pilda vieții pe cale credinței și a muncii. De la ei și cu ei am învățat să ne rugăm, să mergem la biserică și să muncim, și asta de la 7 – 8 ani și până în vremea când eram elev, student și țăran.

Am urmat școala primară în sat având ca dascăl pe preotul Secheli Ilie, bun preot și dascăl. Învățam într-o sală 7 clase, cam 30-40 de copii. Duminica și sărbătoarea mergeam la biserică, unde stăteam în pod (locul corului). Pe rând, de la cei mici la cei mari, câte unul rostea Tatăl Nostru, Crede-ul sau Apostolul. În postul Crăciunului și al Paștilor ne spovedeam și ne împărtășeam.

Am ajuns în clasa a 7-a. Învățam bine. La examenul de absolvire am reușit primul din 7 sate. Fiind singurul băiat, părinții doreau să rărnân acasă să le fiu de ajutor. Atunci, dascălul Naneș Ioan a insistat mult pe lângă tata să mă dea la liceu. Așa am dat examen de admitere la liceul de băieți Radu Negru din Făgăraș. Am reușit pe locul 2, spre bucuria dascălului, care mi-a zis: „Bravo băiete, m-ai cinstit!”.

La liceu

Am intrat la liceu în toamna anului 1937. A fost și este un liceu foarte bun (acum girnnaziu). S-a scris atunci într-un ziar că în acel an a fost primul liceu pe țară pentru că toți candidații au luat bacalaureatul. Am urmat cursurile la liceul Radu Negru în clasele 1-8. La începutul primului an de liceu am dat examen pentru bursă și am reușit. Valoarea bursei depășea taxa școlară.

După clasa a 4-a am dat examen de capacitate, iar după clasa a 8-a bacalaureatul la Sibiu. În anii de școală m-am remarcat pentru notele bune la învățătură și sport. Credința învățată și deprinsă în familie se va întări în timpul liceului. Aveam un bun profesor de religie, care ne-a fost și diriginte, dascăl aspru, dur, care ne-a insuflat spiritul disciplinei: Răduleț Remus. Atunci se făcea religie în școală și era o materie de bază, absența la biserică era pedepsită mai sever decât de la alte materii.

Un factor important în încolțirea în sufletul meu a sentimentului patriotic a fost cântecul. Ca la sat, iarna se făceau șezători seara, unde femei și fete se adunau să toarcă lâna și fuiorul. În acele șezători mergeau și feciori. Așa s-a întâmplat și în casa noastră, veneau și cântau feciori. Exprimau în cântecul lor sărăcia țăranului, umilința în care trăia, nedreptatea care i se făcea, disprețul cu care era tratat și necesitatea îndreptării vieții lui, și nu numai a țăranului, ci a poporului român oropsit, de la sate și orașe. Cântau cu atâta patimă încât eu mă înfioram cu sufletul la unison cu chemarea la luptă pentru izbăvirea asupriților. Acest răscolitor al sufletului meu a fost cântecul legionar care exprima tot zbuciumul poporului roman.

În Frăția de Cruce

În septembrie 1940 a venit la conducerea țării Mișcarea Legionară. Avea în școli o organizație de elevi numită Frăția de Cruce. Intrau în ea elevii cei mai distinși la carte și la caracter. Am fost invitat și am acceptat să intru și eu în această organizație religios-patriotică. Ce aveam de făcut: în fiecare dimineață citeam un capitol din Noul Testament, ne gândeam la un defect personal și ne hotăram să-l îndreptăm; miercurea și vinerea posteam; ne sileam să fim buni la învățătură și exemplu pentru ceilalți colegi prin comportament.

A venit nefasta rebeliune din ianuarie 1941 și Mișcarea legionară a fost interzisă. Eu am continuat împreună cu alți camarazi activitatea clandestin, mai redusă, dar cu același elan și speranță în suflet.

Întâmplări din liceu

Relatez câteva evenimente din această perioadă, uneori frumoase, alteori ciudate, năzdrăvănii sau răzvrătiri copilărești.

În clasa întâia făceam și lucru manual: perii, legam cărți, sculptam în lemn de stejar, făceam corpuri geometrice din carton. Aveam oarecare dexteritate la lucrul de mână. Ni se dădea câteodată să le facem acasă. Le făceam foarte bine. Profesorul nu credea că le-am făcut eu, ci că mi le-a făcut altcineva și-mi dădea numai nota 7. La istorie era profesorul Romul Ursu. Îmi spunea câteodată „Măi Ramba, ești mereu cu zâmbetul pe buze”. Îmi plăcea istoria și o învățam foarte bine, dar nu-mi dădea mai mult de 7. Uneori ne zicea că statul ne dă bursă, iar noi umblăm cu frunză verde (făcea aluzie la legionari). Mai târziu a ajuns și el la închisoare pentru un fiu al său care fusese arestat. Când eram în penitenciar la Sibiu am aflat că prin camera în care eram eu, a trecut și profesorul Ursu. A murit în închisoare.

În primele clase am stat la internat. Director al internatului era profesorul de gimnastică Ermil Roșală. Eu, fiind mai liniștit, eram foarte apreciat de el. În dormitor aveam patul lângă peretele care era comun cu camera lui. În noaptea de Sfântul Nicolae a fost un ger mare. Unii colegi mai mari au umplut soba de teracotă cu lemne. Noaptea târziu ne-am pomenit cu directorul, care ne-a trezit lovindu-ne peste picioare cu un băț de trestie. El simțise din dormitorul lui că la noi era căldură mare. N-a vrut nimeni să spună cine a pus lemne în sobă și atunci ne-a dat la fiecare câte una în palmă cu trestia.

Venise războiul și seara se făceau exerciții de camuflaj. Într-o seară, eram la masă și erau două rânduri de mese, pe lângă pereți. La un moment dat s-a stins lumina. De la masa noastră și cea de vis-a-vis copiii au început să arunce cu cârnaț unii către alții. Când a revenit lumina a apărut directorul. Toți cei de la cele două mese am primit câte una în palmă, tot cu trestia.

La geografie era profesorul Boer, om în vârstă, refugiat de la Reghin. În acea perioadă erau cazați în liceu niște soldați nemți. În timpul unei ore de geografie un neamț trecea pe coridor, fluierând. Profesorul a zis: ,,N-o fost la mine la Reghin, că de mult îl fluieram”. Aveam două manuale de geografie, unul de Gheorghiu, mai complex, și altul de Mehedinți, mai simplu. Profesorul îl știa pe cel de Mehedinți pe de rost și ne pretindea să-l știm și noi la fel. Eu îl aveam pe cel de Gheorghiu, de aceea ceream de la colegi celălalt manual și învățam seara în spălător, după ce se culcau colegii. De aceea într-o dimineață am întârziat la deșteptare și în grabă n-am mai avut timp să-mi curăț ghetele în locul destinat, ci am sprijinit piciorul pe pervazul geamului, care era foarte jos, și le-am șters de praf. A fost prima și singura dată. Pe pervazul acela își făceau ghetele aproape toți elevii pentru că era foarte aproape de camera cu dulapurile. În acel moment m-am trezit cu o palmă: era directorul, care, când a observat ca eu eram, a zis: „Și tu, mă! Vai, că nu mai am încredere în nimeni”. Am simțit o mare durere că am dezamăgit un om care avea mare încredere în mine. Îmi pare rău și acum, de câte ori îmi aduc aminte.

Se știa cine a fost în FOC (Frăția de Cruce). După ce aceasta a fost interzisă am fost persecutat. Profesorul de franceză ne-a dat pentru vacanță să învățăm piesa ,,Andromaca”. În prima oră după vacanță ne-a scos la răspuns, pe mine și încă doi colegi. Pe mine m-a întrebat despre piesă, dar n-am știut, pentru că nu citisem Mi-a dat nota 4. Pe ceilalți nu i-a întrebat nimic, nu le-a pus notă și ne-a trimis la loc.

Aveam la muzică pe profesorul Mureșan, celibatar, foarte nervos. Cânta la pian foarte puternic, credeam că rupe clapele. Era mare dezordine în clasă, la orele lui. Fugeau băieții prin clasă și el cu bățul după ei. Punea note la întâmplare. Am mers toamna să mă înscriu pentru clasa a VI-a. În cancelarie erau dirigintele meu, profesorul Răduleț și profesorul Mureșan. Dirigintele mi-a zis „ai pierdut bursa”. ,,Pentru ce?” am întrebat eu. ,,Pentru că ai avut calificativul suficient la muzică”. Apăruse recent o lege că pentru a avea bursă trebuia să ai la dexterități (desen, muzică și lucru manual) calificativul „bine” sau ,,foarte bine”.

În cursul superior al liceului am avut profesor la matematica pe Novac Mihai. Nu știu din ce cauză nu m-a agreat. La prima teză pe care am dat-o nu mi-a pus notă. Nu făcusem nici o greșeală. A zis că am copiat și m-a pus să dau altă teză. M-a așezat la catedră. Am scris iar fără greșeală și mi-a dat nota 7. Când era vreun elev la tablă, la un moment de ezitare, discuta cu el și lămurea problema. Când eram eu la tablă, la cea mai mică ezitare zicea: ,,Ramba, la loc, 4”. În clasa a VII-a am dat o lucrare foarte importantă, nota obținută se aduna cu media de peste an, se împărțea la 2 și asta era nota de absolvire. După această lucrare a anunțat că trebuie să cheme la re examinare pe cei care nu au notă de trecere. Am fost chemat și eu, deși nu mă așteptam; a chemat cam jumătate clasa. La reexaminare eram în prima bancă. Când mai erau 4-5 elevi, până să-mi vină rândul, mi-a zis: .Ramba, tu ai trecut, nu trebuia să te chem”. A fost ultima „figură” pe care mi-a făcut-o, pentru că în clasa a VIII-a n-am mai făcut matematică.

La limba română aveam profesor pe Șerban. A chemat și el un grup de elevi la reexaminare. În ziua respectivă a trecut pe la mine un frate al mamei, militar, care trebuie să meargă la concentrare. A insistat foarte mult să merg cu el la un pahar de bere, la restaurant. Când am ieșit m-a văzut profesorul Șerban și mi-a zis: „Să vii și tu la reexaminare”. M-am dus, mi-a pus câteva întrebări și apoi m-a întrebat: „Cine era militarul acela?” i-am zis „Un frate al mamei, se duce pe front”. Atunci mi-a zis „Poți să pleci”.

La științele naturale a fost profesor Trențiu Traian care ținea foarte mult la teoria lui Darwin că omul provine din maimuță. Eu nu eram de acord cu această teorie și n-am vrut s-o învăț. În clasa a VIII-a ne-a dat teză cu acest subiect. N-am scris nimic și mi-a dat 4. La bacalaureat am primit din 3 subiecte unul tot cu teoria lui Darwin. Nu l-am știut, dar s-a compensat cu celelalte două și am luat bacalaureatul.

Când eram în clasa a 8-a, mă gândeam ce carieră să-mi aleg ca să pot sluji oamenilor. Credința în Dumnezeu m-a făcut să mă gândesc la om, ca suflet și trup. Mai important fiind sufletul m-am decis să slujesc sufletului omului. Cum? Făcându-mă preot. Aveam la liceu un profesor de religie preot, care slujea Sfânta Liturghie în duminici și sărbători la biserica din cetatea Mihai Viteazu din Făgăraș, pentru elevi și militari. Era complet afon și am rămas dezamăgit. Mi-am mutat gândul de la preoție la medicină, ca să ajut trupului omului. În clasa a 8-a ni s-au făcut niște testări cu tema „Ce ați face dacă v-ar sta în putere?” „Scrieți orice”, ne-a zis profesorul, „că nu va ști nimeni nimic”. Eu am scris: ,,Aș vrea să mă fac medic și începând din satul natal și tot mai departe să vindec bolile oamenilor ca să nu mai fie bolnavi în lume”.

Student la medicina veterinară

În 1945 am absolvit liceul și am dat examen de admitere la FacuItatea de Medicină din București. N-am reușit. Urma să fiu chemat la încorporare în armată. Ca să scap, am dat examen de admitere la Facultatea de Medicină Veterinară, unde mai erau locuri libere. Am reușit. Nu-mi plăcea. Cu mâhnire îmi aduceam aminte cum îi spuneam în liceu unui coleg de clasă: ,,Măi, chiar la veterinară vrei să te duci?” și acolo am ajuns și eu. Ne-am întâlnit peste 20 de ani în Turda, el medic veterinar chiar în parohia mea și eu preot.

Eram deci student în anul I la medicina veterinară în București. Într-o zi m-a contactat un coleg, Gheorghe Șerban. Nu știu cum a aflat că am fost în Frăția de Cruce. El era mai în vârstă și făcuse câțiva ani de închisoare. Cu el și alți colegi am început o activitate legionară. În luna mai 1948, spre finele anului II de facultate, au început arestările. Într-o dimineață, înainte de începerea cursurilor a venit la mine Gheorghe Șerban cu care eram coleg de bancă. Mi-a întins niște hârtii și mi-a zis: „Ține astea la tine.” Imediat vorbeau colegii că l-au arestat pe Șerban. Mă așteptam și eu și ceilalți camarazi să fim arestați. Nu s-a întâmplat nimic. S-au terminat cursurile și am plecat acasă, la Voivodeni, Făgăraș. A trecut vara. Cu lucrul câmpului și alte treburi am uitat de arestare. În noaptea de 25 septembrie, sâmbăta spre duminică, pe la ora două noaptea, m-au trezit niște bătăi în ușă. Mi-am zis „oare au venit să mă aresteze? Ce-o fi, o fi!” și am deschis ușa. În prag era primarul și lângă el un civil și încă unul la poartă. Primarul mi-a zis: ,,Dumnealor au treabă cu tine”. Atunci sora mea, Cornelia, care se trezise și ea, s-a izbit în ușă, a încuiat-o și mi-a zis: ,,Fugi, că te arestează!” Eu nu discutasem cu familia că mă așteptam la arestare dar ei bănuiau. Atunci am înțeles că dacă sora mea mi-a spus să fug așa trebuie să fac și am fugit. Din casă m-am urcat în pod, de acolo am trecut în podul șurii, am luat câteva țigle ca să sar alături, în curtea bunicilor. În acel moment i-am auzit pe securiști spunând: „Sună țigla!” atunci am sărit în curtea bunicilor și am fugit

Pag. 7 – 13