Femeile singure care vor face din această carte ghidul lor în viață nu numai că vor avea șanse mai mari de a se mărita, dar se vor putea căsători cu bărbatul visurilor lor. Eu am supravegheat cercetările care au stat la baza acestei cărți, întreprinse de aceeași echipă care a făcut studii de vestimentație, imagine și vânzări pe o perioadă de 36 de ani pentru corporațiile Fortune 500 și pentru diverse agenții guvernamentale, atât în S.U.A., cât și în alte țări.
De ce se însoară bărbații doar cu anumite femei și nu cu altele
22.0017.60RON
(Stoc 0)
×
Anunță-mă când „De ce se însoară bărbații doar cu anumite femei și nu cu altele” e disponibil(ă)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Această carte nu este o sumă de reguli despre cum să manipulați un bărbat pentru a-l determina să se însoare cu dvs. Obiectivul ei este, mai degrabă, să ofere femeilor informații de ordin statistic care le vor permite să ia decizii inteligente în ceea ce privește găsirea acelui bărbat special la care visează.
Primul motiv pentru care sunt convins că această carte le va ajuta pe femei să se mărite este faptul că se bazează pe cercetări precise. Am intervievat 2543 de cupluri tocmai când ieșeau de la oficiul stării civile, dar și 221 femei între 35 și 39 de ani și 463 de femei între 40 și 50 de ani care nu aveau planuri de măritiș în viitorul apropiat. Am descoperit că aceste două grupuri de femei aveau atitudini diferite în ceea ce privește dragostea, căsătoria și viața în general. De asemenea, am descoperit că femeile necăsătorite de peste 40 de ani se purtaseră cu bărbații din viața lor într-un mod semnificativ diferit față de cele care se căsătoriseră până la vârsta de 35 de ani. În plus, am obținut informații valoroase de la unele grupuri de studiu specifice: bărbați care au avut relații de mai mulți ani cu o femeie și, după ce s-au despărțit de aceasta, s-au căsătorit cu altcineva; femei care s-au lăsat convinse de cei din jur să nu se mai mărite; bărbați care au avut numai relații pe termen lung, dar nu s-au căsătorit niciodată; bărbați care se consideră burlaci convinși etc. Așa cum este firesc, ori de câte ori aveam unele nelămuriri sau apăreau întrebări suplimentare, am apelat la grupuri de focalizare.
Al doilea motiv pentru care cred că această carte le va ajuta pe femei să se mărite este acela că, de-a lungul ultimilor 11 ani, între 300 și 400 de cercetătoare singure au citit despre sau au lucrat la acest proiect și mai mult de jumătate dintre ele s-au măritat în maxim trei ani. Având în vedere că 19% dintre aceste femei aveau între 35 și 45 de ani și că multe renunțaseră la ideea de căsătorie, putem spune că aceste cifre sunt grăitoare.
John Molloy
Cuprins:
Introducere ... 9 Bărbați de însurat ... 23 Primele impresii ... 47 Femeile cu care se însoară bărbații ... 71 Etapele unei relații ... 104 Apropo de căsătorie ... 134 Căsătoria la 40 de ani ... 170 Fragil! - Bărbații văduvi sau divorțați ... 212 Bărbații cunoscuți pe internet ... 237 Concluzii: Pledoarie pentru căsătorie ... 244
Fragment:
pag. 27
...burlăcie fără obligații ca fiind un adevărat ritual de trecere. Așa că, pe perioada primilor lor ani de independență, principalul lor scop este să se distreze, ceea ce, pentru ei, înseamnă să se întâlnească cu diferite femei, fără a se gândi serios la căsătorie.
Doar pentru că dvs. sunteți pregătită nu înseamnă că și el e pregătit
Cea mai des întâlnită greșeală pe care o fac femeile tinere este să presupună că, doar pentru că ele sunt pregătite pentru căsătorie, tot așa sunt și partenerii lor. Dar, după cum arată informațiile de mai sus, lucrurile nu stau chiar așa. Dacă o femeie este hotărâtă să-și găsească un soț, atunci ar trebui să aibă întâlniri cu bărbați care au ajuns deja la o vârstă la care să fie dispuși să-și asume un angajament. Se poate întâlni și cu bărbați care sunt un pic sub vârsta respectivă, pentru că, până ce relația se va sedimenta, aceștia vor fi ajuns la vârsta potrivită și vor fi receptivi la ideea de căsătorie. Dar asta implică să presupună că are de-a face cu bărbați "tipici", pentru că cifrele prezentate nu sunt adevăruri absolute. Nu toți bărbații se maturizează la fel și mai sunt și alți factori care influențează cât de pregătit este un bărbat pentru căsătorie. Chiar dacă luăm în considerare bărbați care înclină către ideea căsătoriei și care provin dintr-un mediu educațional și socio-economic asemănător, 20% dintre aceștia ajung la vârsta la care sunt dispuși să-și asume un angajament cu un an și ceva înainte de vârsta determinată de noi, în timp ce alți 20% se vor gândi la căsătorie abia cu 2-4 ani după această vârstă. Așa că, dacă aveți o relație cu un bărbat care nu a ajuns încă la vârsta la care...
Caracteristici:
Numărul de pagini
Numărul de pagini
248
Formatul în cm. (l x L)
Formatul în cm. (l x L)
13 x 20
I.S.B.N.
I.S.B.N.
978-973-669-248-2
Traducerea
Traducerea
Andreea Ioana Ciusă
Titlul original
Titlul original
Why Men Marry Some Women and Not Others