Cartea lui Zamolxe sau Înțeleapta Scriptură sau Noul Testament al dacilor

Autor:
Editura:
Editura:
Moroșan

CARTEA LUI ZAMOLXE sau ÎNȚELEAPTA SCRIPTURÃ sau NOUL TESTAMENT AL DACILOR este cuvântul pe care Dumnezeu l-a transmis neamului românesc, de-a lungul mileniilor, de la străbunii săi tracii și dacii până în zilele de azi. Acest cuvânt se revelă în timpurile de acum, pe care Dumnezeu le-a găsit bune, prin oamenii din neamul românesc care au primit însărcinări spirituale. CARTEA LUI ZAMOLXE este o chintesență a revelațiilor celor care au reușit să aducă la cunoștință adevăruri pentru a le da mai departe urmașilor și lumii întregi.
Cartea lui Zamolxe sau Înțeleapta Scriptură sau Noul Testament al dacilor

20.00 RON (Stoc 0)

Detalii:

Autorul scrierii cuvintelor din această carte, Octavian Sărbătoare, a fost doar un vas, al culegerii cunoașterii și revelației, prin care au vorbit toți cei care au adus neamului românesc cuvântul Lui Dumnezeu cu ajutorul Focului Viu. Prin citirea acestui cuvânt vom înțelege că Dumnezeu nu a părăsit niciodată întru-totul neamul românesc care este poporul Lui Dumnezeu. La aceste timpuri istorice a sosit momentul de a spune marile adevăruri care au fost ascunse mult timp de vălul întunericului. Omenirea se trezește din marile rătăciri milenare, căi pe care a apucat din necunoaștere.

CARTEA LUI ZAMOLXE este un îndreptar tuturor religiilor lumii. Ea servește drept cale a luminii tuturor popoarelor lumii care de veacuri și milenii caută drumul divin. Cele patru părți componente, CARTEA VIEȚII (VIE), CARTEA NEMURIRII (NEM), CARTEA LEGII STRÃMOȘEȘTI (LEG) și CARTEA IUBIRII DE OAMENI (IUB), sunt lucrări care zidesc înțelepciunea lumii, în esențele ei, prin ideile fundamentale viețuirii omului. Cărțile componente corespund unor căi ale cunoașterii divine așa cum se va vedea din cuprinsul lucrării, respectiv CALEA LUI DUMNEZEU, CALEA LUI ZAMOLXE ARIANUL FIUL LUI DUMNEZEU, CALEA ÎNȚELEPCIUNII LUI ZAMOLXE și CALEA LUI IISUS FIUL DACIEI.

Revelațiile expuse sunt general valabile tuturor celor care înțeleg că omenirea evoluează spiritual în căutarea drumului către Dumnezeul Cel Adevărat. Proba adevărului acestui drum sunt rezultatele produse în viața omului. Numai în acest mod trebuie acceptată veridicitatea unei doctrine religioase și spirituale care se zidește pe credința în a cerceta înainte de a crede.

Neamul românesc se va dovedi în timp a fi marele deschizător de drumuri divine pentru toate popoarele lumii care se străduiesc de milenii să-și găsească lumina călăuzitoare. Popoarele lumii vor lua pildă, după neamul românesc, și-și vor scrie crezuri care să le reprezinte identitar, și astfel să-și sacralizeze istoria. Se elimină astfel în umanitate neajunsurile care apar datorită adoptării credințelor altor neamuri.

Cuprins:

CARTEA VIEȚII sau CALEA LUI DUMNEZEU ... 7

CARTEA NEMURIRII sau CALEA LUI ZAMOLXE ARIANUL FIUL LUI DUMNEZEU ... 24

CARTEA LEGII STRÃMOȘEȘTI sau CALEA ÎNȚELEPCIUNII LUI ZAMOLXE ... 119

CARTEA IUBIRII DE OAMENI sau CALEA LUI IISUS FIUL DACIEI sau EVANGHELIA DACILOR ... 162

Fragment:

pag. 7-8

   CARTEA VIEȚII sau CALEA LUI DUMNEZEU

   CAPITOLUL 1

 

Domnul trimite îngerii pe pământ. îngerii veghetori și pământenii. Nașterea uriașilor. Ene uriașul merge în cer și vorbește cu Domnul Dumnezeu. Ene se întoarce pe pământ cu învățăturile divine. Urmașii lui Ene și Zian.

Domnul Dumnezeu era în cerul Lui de purpură alături de îngeri, lucrătorii cu lumina vie a sufletului Lui Dumnezeu. îngerii aveau mare putere și Domnul Cel Preaînaltul i-a trimis să fie veghetori vieților oamenilor pe pământul pe care ei îl numeau Varanha.

Și când s-au apropiat de Varanha, îngerul Ram a văzut locuri plăcute privirii și au coborât acolo cu carele lor de foc și îngerii au numit acele meleaguri Ramania. 4Vremea era prielnică și îngerii veghetori își luau hrană din roadele pământului și din lumină.

Apoi îngerii veghetori i-au cunoscut și pe pământenii acelor locuri, oameni mici de statură și sfioși la vedere. Și într-o zi îngerul Ram le-a spus celorlalți îngeri: "Hai să-i învățăm pe oameni să vorbească mai bine, căci acum limbajul lor este prea simplu.  Și așa ne vom putea înțelege bine cu ei". De atunci îngerul Ram mergea adesea la oameni și-și spunea numele, Ram, iar ei repetau Ram, Ram, Ram. Și treptat oamenii au vorbit mai bine și au găsit cuvinte potrivite pentru lucrurile pe care le vedeau și pentru ceea ce făceau.

Întreg pământul era frumos și le-a plăcut îngerilor veghetori care mergeau și în alte părți prin lume în mașinile lor zburătoare, numite vimane, carele de foc care puteau să-i ducă acolo unde vroiau. "în unele locuri îngerii veghetori și-au cioplit în piatră chipurile și au lăsat multe din aceste pietre pe o insulă, în marea cea mare, ca să rămână drept amintire, pentru timpurile care vor veni, ființării îngerilor veghetori pe pământ.

Cu timpul îngerii veghetori i-au cunoscut mai bine pe oameni. Și-i ajutau și i-au învățat multe lucruri bune pe pământenii care se mai îmblânziseră și deveniseră sănătoși și fiicele lor erau frumoase. Căci pământenii trăiau mai mult prin peșteri de frica animalelor sălbatice. Dar văzându-i pe îngerii veghetori că-i apărau de sălbăticiuni pământenii ieșeau mai des la lumină. Așa îngerii au aflat de la oameni că zeii lor cei mari erau Cerul și Pământul. Iar Cerul le era tată și Pământul mamă.

Timpul a trecut și îngerii, copiii cerurilor, au îndrăgit fiicele oamenilor. Și și-au spus unii altora: "A sosit timpul să ne alegem femei din rasa oamenilor și să avem copii cu ele. Că de aceea am venit noi aici, ca să împlinim vrerea Domnului".

Și fiecare dintre ei și-a luat câte o femeie cum a voit și așa s-au apropiat ei de ele și au trăit cu ele. Și femeile pământene au născut copii, băieți și fete, care s-au dovedit a fi oameni uriași, de înălțime aproape cât erau îngerii de mari. Așa au apărut pe pământ uriașii din împreunarea îngerilor veghetori cu femeile pământene. Și uriașii au fost numiți de unii atlanți, de alții titani, tartori, nesilimi sau rugmani, puternicii vremii, ziși și stâlpii pământului. Ei au înfruntat timpul, căci au avut viețile lungi și sănătoase.

Primul copil, care a crescut uriaș, născut de o femeie pământeană, a fost Ene, al cărui tată era îngerul veghetor Ram. Și Ene s-a dovedit a fi ager la minte și a învățat să scrie și să vorbească limba îngerilor și pe cea a pământenilor, care acolo în Ramania se numea prisca.

Cu timpul îngerii le-au învățat pe femei cum să vindece și le-au arătat ce arbori și ce plante, cu rădăcinilor lor, sunt bune pentru leacuri. Și i-au învățat pe oamenii uriași, copiii lor, și pe alți oameni felurite meșteșuguri, căci îngerilor le erau toți dragi. De multe ori îngerii aprindeau ruguri sacre și-i adunau pe uriași și pe oameni la ele ca să li se deschidă ochii în lumină.

Domnul vroia să-l cunoască pe Ene uriașul, primul copil al îngerilor de pe pământ. Și Ene a mers la Domnul Dumnezeu Cel adevărat care știa faptele îngerilor veghetori care rămăseseră să trăiască acolo pe pământ. în drumul lui spre Domnul Dumnezeu, Ene a trecut prin șase ceruri și a ajuns în cerul al șaptelea, acolo unde se afla Domnul.

Când Preaînaltul l-a văzut pe Ene l-a privit îndelung și Ene s-a adâncit în lumina feței Lui Dumnezeu. Și Domnul i-a vorbit lui Ene și l-a întrebat despre cele de pe pământ, iar Ene I-a răspuns bine.

Atunci Domnul i-a zis lui Ene: "Până acum îngerii au făcut multe lucruri bune acolo în Varanha. Și așa, încet, încet, oamenii se vor înțelepți și nu se vor pierde în vrajbele dintre ei. Dar sămânța ce au plantat-o îngerii în acești oameni va încolți în timp. Că mai târziu pot veni vremuri de mare restriște pentru pământeni. Dar până la urmă va răsări biruința. în acele zile, o rasă înțeleaptă și binecuvântată, va...

Stoc
Stoc Stoc 0
Preț
Preț 20.00 RON
Discount
Discount 0 %
Preț final
Preț final 20 RON
I.S.B.N.
I.S.B.N. 978-606-8033-95-2
Caracteristici:
Numărul de pagini
Numărul de pagini 223
Formatul în cm. (l x L)
Formatul în cm. (l x L) 14,5 x 20,5
I.S.B.N.
I.S.B.N. 978-606-8033-95-2
Publicat online
2013-08-08
Recomandări: În curând
Adevăr Divin ▷ Librăria
divin.ro
×

Coșul de cumpărături

Titlul
Preț RON
-%
Redus RON
 
Subtotal
Șterge
produs(e) în coș, preț total:

Atenție: acest site este în teste și pot exista erori!

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Golește coșul Finalizează
×

Adăugat în coș

Titlul
Preț
Redus
Preț final
×

Recomandate

41.00 36.90 RON

Carduri CELE PATRU LEGĂMINTE

94.00 84.60 RON

Puterea (Secretul Cartea 2)

11.71 RON

Tarotul Lenormand

60.00 54.00 RON

Theta Healing

72.00 64.80 RON

Corpul nu uită niciodată

85.00 76.50 RON

Opere complete (Neville Goddard)

106.00 95.40 RON

Iubește realitatea exact așa cum este

58.00 52.20 RON

Vrăjitoarea verde

52.00 46.80 RON

Sucul de țelină (Medium medical)

259.00 233.10 RON

Curs de Miracole

158.00 142.20 RON

Vindecare prin detoxificare (Medium Medical)

43.00 38.70 RON

Efectul Umbrei

85.00 76.50 RON

Terapia Teta – Boli și afecțiuni

29.00 26.10 RON

Femei puternice

91.00 81.90 RON

Floarea vieții, volumul I

64.00 57.60 RON

Carduri de înțelepciune: Un set de 64 de carduri

31.00 27.90 RON

Zece mesaje pe care îngerii tăi doresc să le cunoști

57.00 51.30 RON

Vindecarea traumelor din trecut

39.00 35.10 RON

Am murit și m-am descoperit pe mine însămi

46.00 41.40 RON

Puterea este în interiorul tău

Atenție: acest site este în teste și pot exista erori!

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Preview Coș