Parabolă
Un
bărbat mergea prin deșert când, dintr-o dată, a auzit o voce zicându-i: „Ia de
jos un pumn de pietre, bagă-le în buzunar și mâine
te vei simți trist și mulțumit în același timp!”.
Acel
bărbat a ascultat. S-a aplecat, a luat un pumn de pietre și le-a băgat în
buzunar. În dimineața următoare, a văzut că pietrele se transformaseră în diamante,
rubine și smaralde. Și s-a simțit fericit și trist. Fericit pentru că luase
pietrele și trist pentru că nu luase mai multe.
(William Cunningham)
Mulțumiri lui Guillermo Lora Santos
Cum a reușit să se salveze Ioan Paul al II-lea când era
seminarist
Ioan
Paul al II-lea nu ar fi ajuns Papă dacă în anul 1945, la Cracovia, un ofițer al
Armatei Roșii a Uniunii Sovietice, bărbat cult și iubitor de istorie, nu ar fi decis
să salveze viața, în ciuda ordinelor lui Stalin, unui tânăr seminarist numit
Karol Wojtyla. Acesta îl ajutase să traducă niște cărți despre căderea Imperiului
Roman. Episodul din viața Papei, până acum necunoscut, a fost povestit la
seminarul italian .Famiglia Cristiana” de însuși protagonistul lui, maiorul Vasilyj
Sirotenko, pe care Ioan Paul al II-lea l-a felicitat de ziua sa. Sirotenko, profesor
de istorie medievală, a făcut parte din Armata 59 condusă de Generalul Ivan Stepanovich
Konev, care i-a învins pe nemți la Cracovia, în 17 ianuarie 1945.
A doua
zi, soldatul se afla printre bărbații care au ocupat o mină de piatră a întreprinderii
Solvay, la aproximativ cincizeci de kilometri de oraș. „Acolo nemții s-au predat
și au scăpat aproape imediat – își amintește. Muncitorii polonezi se ascunseseră.
Când am ajuns, am început să strigăm: sunteți liberi, ieșiți, ieșiți, sunteți
liberi! Când i-am numărat, erau optzeci. La puțin timp după aceea am descoperit
că 18 dintre ei erau seminariști”.
Războiul
lui Stalin nu era un banchet de gală. Soldații furau tot ce puteau: bani, ceasuri,
haine... Primii ruși care au intrat în Cracovia căutau doar mâncare. Sirotenko
a provocat mai multe ropote de râs: el căuta cărți în latină și în germană. Din
acest motiv s-a bucurat atunci când i-a văzut pe seminariști. „L-am chemat pe unul
dintre ei și l-am întrebat dacă era în stare să traducă din latină în italiană –
dezvăluie Sirotenko. Mi-a spus că nu era foarte bun la aceste materii, că le studiase
puțin. Era înspăimântat și a adăugat imediat că avea un camarad foarte inteligent
și cu abilități în ceea ce privește limbile străine. Un anume Karol Wojtyla.
Atunci
am dat ordin să îl găsească pe acest Karol - a continuat bătrânul soldat. Am descoperit
că era destul de bun la rusă deoarece mama sa era ‚russinka’, adică o ‚ukrainka’
cu rădăcini rusești. De aceea l-am pus să traducă și documente din rusă în
poloneză”.
Vasilyj
s-a împrietenit cu Karol și i-a cerut să îi traducă și articole despre căderea Imperiului
Roman, moment căruia Stalin îi dăduse anumite interpretări. Au devenit atât de
buni prieteni încât, într-o zi, comisarul politic Lebedev l-a chestionat pe
ofițerul sovietic: „Camarade Maior, ce faceți cu acest seminarist? A veți de gând să ignorați ordinele lui Stalin? Dispoziția de la 23
august 1940 cu privire la ofițeri, profesori și seminariști nu vă este de ajuns?”
Sirotenko
a răspuns: „Nu pot să îl execut.
Este
prea util. Știe limbi străine și cunoaște orașul”. Și adăugă: „Comisarul știa
că era adevărat, însă nu voia să riște; a spus că era responsabilitatea mea”. După
aceea au ieșit primele mașini cu prizonieri spre Siberia, oameni care nu aveau
să se mai întoarcă niciodată. Seminariștii din minele Solvay erau printre
primii pe listă, însă Sirotenko le-a salvat viața. Aceeași scuză l-a convins din
nou pe Lebedev.
Maiorului
nu-i plăcea să recunoască că știa ce însemnă plecarea în exil. „Am scris un ordin
în care, datorită unor exigențe relaționate cu operațiunile militare care aveau
loc în Cracovia, Wojyla și ceilalți nu trebuiau să fie deportați”. Când, în
1978, a fost ales Papă un anume Karol Wojyla, Sirotenko era singurul care
cunoștea acest nume în Rusia, cu excepția KGB-ului. Pe 6 martie, anul trecut, a
primit o scrisoare de la Papă, în care îl felicita pentru cei 85 de ani
împliniți. Bătrânul profesor de istorie și vechiul ofițer al Armatei Roșii a
privit scrisoarea și a spus: .Amândoi am avut o viață foarte intensă”.
Anonim
Pag. 7 – 11 |
Adevăr Divin
