Secretele prosperității de Napoleon Hill, editura Curtea Veche

Autor:
Autor: Napoleon Hill
Editura:

Sfaturi pierdute și redescoperite pentru succes în vremuri dificile

Multe dintre scrierile reunite în această carte au reprezentat surse de inspirație pentru alți autori cunoscuți și au stat la baza a numeroase bestselleruri. Parcurgându-le, cititorii vor descoperi principiile menite să-i ghideze în calea spre succes. De fapt, ele reprezintă o sinteză a teoriilor lui Napoleon Hill, o selecție a celor mai bune idei ale sale și o reprezentare a filosofiei create de el, cu privire la felul în care orice persoană obișnuită poate obține succesul, dacă își dorește asta cu adevărat.
Detalii:
Cartea este formată dintr-o serie de articole scrise de Napoleon Hill între 1919 și 1923 pentru publicația Success Magazine, al cărei editor a ajuns mai târziu. Condus de dorința de a obține succesul, Hill a lăsat în urmă viața plină de lipsuri pe care o ducea în Munții Apalași, ajungând să aibă ca parteneri de afaceri oameni importanți care, asemenea lui, aveau de spus povești de viață cu final fericit. Aceste articole se concentrează asupra filosofiei succesului, în viziunea lui Hill. Pornind de la gândurile și experiențele a numeroase persoane influente, autorul le arată cititorilor cum să-și croiască drumul spre prosperitate.
Multe dintre scrierile reunite în această carte au reprezentat surse de inspirație pentru alți autori cunoscuți și au stat la baza a numeroase bestselleruri. Parcurgându-le, cititorii vor descoperi principiile menite să-i ghideze în calea spre succes. De fapt, ele reprezintă o sinteză a teoriilor lui Napoleon Hill, o selecție a celor mai bune idei ale sale și o reprezentare a filosofiei create de el, cu privire la felul în care orice persoană obișnuită poate obține succesul, dacă își dorește asta cu adevărat.
Napoleon Hill (1883-;1970) a fost un celebru autor american de cărți motivaționale. A trecut de la jurnalistică la drept, a lucrat pentru Andrew Carnegie și, evoluând rapid, a ajuns să le ia interviuri unor oameni de afaceri, lideri și președinți precum Henry Ford, Thomas Edison, Woodrow Wilson sau Franklin D. Roosevelt.
Preocupările lui Hill au vizat convingerile personale ale individului și rolul lor în atingerea succesului. Ca rezultat al cercetărilor întreprinse în calitate de reporter și la imboldul lui Andrew Carnegie, autorul a formulat „filosofia împlinirii“, reluată în multe dintre cărțile sale, cu scopul de a dezvălui calea spre reușită, formula prin care orice om se poate realiza atât în plan material, cât și spiritual. Deși concepute cu mult timp în urmă, ideile lui Napoleon Hill sunt, în continuare, fundamentale pentru domeniul dezvoltării personale. Cea mai cunoscută lucrare a lui Napoleon Hill este De la idee la bani, fiind totodată una dintre cele mai vândute cărți din toate timpurile.
„Când vei fi capabil să te concentrezi conștient asupra felului în care îi poți ajuta pe alții și când acest lucru va deveni principalul tău scop în viață, atunci vei fi în măsură să vezi adevărate miracole în drumul tău spre prosperitate.“
Dr. Wayne W. Dyer
autor al cărții Ești ceea ce gândești!
„Mulți se lasă cuprinși de disperare și eșuează, fără a realiza că dețin deja toate instrumentele necesare pentru a acumula o mare avuție.“
Og Mandino
autor al cărții Cel mai vestit vânzător din lume
Cuprins:
Prefața editorului 9

Capitolul 1
Învață să-ți folosești minunata minte 13

Capitolul 2
Crearea amplei vibrații a succesului 21

Capitolul 3
16 trepte pe Scara magică spre succes 26

Capitolul 4
De ce unii oameni reușesc: un secret 56

Capitolul 5
Cele 7 momente decisive ale vieții mele 63

Capitolul 6
Cum încrederea în sine l-a schimbat pe om, în patru zile 101

Capitolul 7
Miraculoasa artă a autosugestiei 114

Capitolul 8
Sugestia: mai eficientă decât o cerere directă 135

Capitolul 9
Fenomenala lege a talionului 162

Capitolul 10
Puterea minții tale cameleonice 179

Capitolul 11
Câteva lecții învățate din propriile „eșecuri” 202
Fragment:
CAPITOLUL 1

Învață să-ți folosești minunata minte

MINTEA UMANÃ ESTE UN MIX de numeroase calități și tendințe. Este vorba de lucruri care ne plac sau nu ne plac, optimism și pesimism, capacitatea de a construi și a distruge, bunătate și cruzime. Mintea este alcătuită din toate aceste calități și multe altele. Este un amestec al tuturor acestor lucruri, fiecare minte având ca domi nantă una dintre aceste calități.

Calitățile dominante sunt determinate în mare măsură de mediul, educația, cunoscuții și, în special, gândurile unei persoane! Orice gând păstrat constant în minte sau orice gând asupra căruia se insistă prin concentrare și este adus la nivelul minții conștiente atrage, adesea, acele calități ale minții umane care i se potrivesc cel mai bine.

Gândul este asemenea unei semințe plantate în pământ: duce la formarea unei recolte asemenea lui, se multiplică și crește; prin urmare, este periculos să-i permiți minții să insiste asupra oricărui gând distructiv. Genul acesta de gânduri trebuie eliberate, mai devreme sau mai târziu, prin intermediul unei acțiuni fizice.

Prin intermediul principiului autosugestiei — care se referă la gândurile păstrate în minte asupra cărora te concentrezi — orice gând va începe curând să se cristalizeze într-o acțiune. Vom discuta pe larg despre acest principiu mai târziu.

Dacă principiul autosugestiei ar fi înțeles și predat în școlile publice, ar schimba complet standardele morale și economice ale lumii în mai puțin de 20 de ani. Prin acest principiu, mintea umană poate scăpa de tendințele sale distructive, concentrându-se constant asupra tendințelor ei constructive, cum sunt gândirea pozitivă și atitudinea pozitivă. Calitățile minții umane trebuie hrănite și folosite pentru a fi menținute în viață. În tot universul funcționează o lege a hranei și a utilizării care se aplică tuturor lucrurilor ce trăiesc și cresc. Această lege susține că orice ființă vie care nu este hrănită și nu este folosită trebuie să moară, și aceasta se aplică și calităților minții umane despre care am vorbit.

Singura modalitate de a dezvolta orice calitate a minții este să te concentrezi asupra ei, să meditezi asupra ei și să o folosești. Tendințele distructive ale minții pot fi distruse lipsindu-le de hrană și nefolosindu-le!

Ce ar însemna pentru mintea proaspătă, maleabilă a unui copil să înțeleagă acest principiu și să înceapă să-l folosească devreme în viață, încă de la grădiniță?

Principiul autosugestiei reprezintă una dintre legile fundamentale ale psihologiei aplicate. Printr-o înțe legere corectă a acestui principiu, toate tendințele minții umane pot fi direcționate către un efort constructiv, într-o perioadă scurtă de timp.

În loc să aștepți pur și simplu ca o mișcare pentru educație generală în această direcție să fie declanșată de cineva, de ce nu ai începe chiar acum să aplici acest principiu în propriul beneficiu și beneficiul alor tăi? Poate copiii tăi nu au norocul să primească această educație la școală, dar nimic nu te împiedică să le-o oferi acasă. Nimic nu te împiedică să studiezi, să înțelegi și să aplici de-acum înainte acest principiu în raport cu propriile acțiuni.

Să învățăm ceva despre această minunată mașinărie pe care o numim minte umană. Ea este adevărata ta sursă de putere. Dacă vrei să scapi vreodată de griji meschine și dorințe financiare, vei reuși să faci asta cu ajutorul minunatei tale minți. Cel ce scrie această carte este încă un om tânăr, însă deține dovezi pozitive ale trecerii, atât a bărbaților, cât și a femeilor, de la eșec la succes în perioade de timp extrem de scurte care pot varia de la câteva ore la câteva luni.

Cartea pe care o ții în mână este dovada concretă a adevărului raționamentului ce susține că oamenii își pot controla destinul economic, întrucât aceste scrieri sunt un succes obținut pornind de la 15 ani de eșecuri! Și tu poți transforma eșecurile trecute în succese, dacă vei înțelege și pune în practică inteligent principiile psihologiei aplicate. Poți ajunge oriunde vrei să ajungi în viață. Poți găsi fericirea, instantaneu, odată ce stăpânești acest principiu, și-ți poți construi succesul financiar, imediat ce ajungi să respecți practicile și principiile economice recunoscute.

Nu există nimic ascuns în a privi în acest fel mintea umană, care funcționează în armonie cu legile și principiile fizice și economice. Nu ai nevoie de ajutorul nimănui de pe acest pământ, în controlarea propriei minți, astfel încât aceasta să funcționeze așa cum îți dorești. Mintea ta este ceva ce controlezi, indiferent care ar fi situația ta în viață, cu condiția să-ți exerciți întotdeauna acest drept și să nu-i lași pe alții să facă asta în locul tău.

Învață mai multe despre puterea minții tale! Acest lucru te va elibera de blestemul fricii și te va umple de inspirație și curaj.

Cum a folosit Andrew Carnegie mințile altor persoane

Andrew Carnegie a lăsat în urma lui numeroase bogății, după ce făcuse deja cadou multe altele.

Au existat mii de oameni care au invidiat bogățiile sale imense și au existat, de asemenea, alte mii de persoane care și-au stors creierii încercând să gândească un plan sau sistem prin intermediul căruia să poată strânge o avere asemenea celei deținute de Carnegie.

Hai să-ți povestesc cum a făcut Carnegie avere. Poate îți va da o idee care să te ajute să faci același lucru. În primul rând, este bine să ne amintim că domnul Carnegie nu avea mai multe calități decât o persoană obișnuită. Nu era un geniu și nu făcea nimic special ce nu ar fi putut face cam oricine altcineva.

Carnegie și-a obținut milioanele selectând, combinând și controlând mințile altor oameni. A înțeles devreme în viață că orice afacere din industria oțelului necesita mai mult talent decât putea avea o singură persoană. De ase menea, și-a dat seama că majoritatea industriilor și afacerilor necesită cel puțin două tipuri de persoane — un administrator și un promotor. Carnegie selecta oamenii pe care-i dorea, îi organiza, îi îndruma și îi menținea entuziaști și dornici să ofere cât mai multe servicii. Îi determina să colaboreze unii cu alții și cu el.

Nimeni nu poate construi o avere asemenea celei pe care a controlat-o Carnegie fără a se folosi de mințile altor persoane. Informațiile pe care le poate produce, acumula și deține o singură minte care acționează independent de alte minți sunt reduse prin comparație, dar cantitatea de informații pe care o poate acumula și controla o minte când acționează în armonie cu alte minți foarte organizate este, practic, nelimitată.

Dacă vrei să devii bogat, învață cum să atragi oameni care au ceea ce tu nu ai, în ceea ce privește capacitatea minții. Dacă ești bun la promovare, selectează-ți asociații în așa fel încât unii să fie buni la administrare. O organizație sau un parteneriat bine structurat, pentru a avea succes, trebuie să fie alcătuit din persoane care dețin toate calitățile esențiale necesare pentru succes. Unele persoane pot obține, dar nu pot păstra active. Alte persoane știu să păstreze, dar nu știu să obțină. Aceste două tipuri de oameni, lucrând în armonie, pot atât obține, cât și păstra ce-au obținut.

Multe afaceri s-au dezvoltat nesănătos și, în cele din urmă, au dat faliment, din simplul motiv că au fost administrate de persoane care aveau într-o prea mare măsură un anumit tip de talent și în prea mică măsură sau deloc celelalte talente necesare. O afacere implică ceva mai mult decât capital, pentru a avea succes. Necesită minți echilibrate, constituite din diferite nuanțe și proporții ale genurilor administrator și promotor.

Prin intermediul principiului autosugestiei — care se referă la gândurile păstrate în minte asupra cărora te concentrezi — orice gând va începe curând să se cristalizeze într-o acțiune. Vom discuta pe larg despre acest principiu mai târziu.
Dacă principiul autosugestiei ar fi înțeles și predat în școlile publice, ar schimba complet standardele morale și economice ale lumii în mai puțin de 20 de ani. Prin acest principiu, mintea umană poate scăpa de tendințele sale distructive, concentrându-se constant asupra tendințelor ei constructive, cum sunt gândirea pozitivă și atitudinea pozitivă. Calitățile minții umane trebuie hrănite și folosite pentru a fi menținute în viață. În tot universul funcționează o lege a hranei și a utilizării care se aplică tuturor lucrurilor ce trăiesc și cresc. Această lege susține că orice ființă vie care nu este hrănită și nu este folosită trebuie să moară, și aceasta se aplică și calităților minții umane despre care am vorbit.
Singura modalitate de a dezvolta orice calitate a minții este să te concentrezi asupra ei, să meditezi asupra ei și să o folosești. Tendințele distructive ale minții pot fi distruse lipsindu-le de hrană și nefolosindu-le!
Ce ar însemna pentru mintea proaspătă, maleabilă a unui copil să înțeleagă acest principiu și să înceapă să-l folosească devreme în viață, încă de la grădiniță?
Principiul autosugestiei reprezintă una dintre legile fundamentale ale psihologiei aplicate. Printr-o înțelegere corectă a acestui principiu, toate tendințele minții umane pot fi direcționate către un efort constructiv, într-o perioadă scurtă de timp.
În loc să aștepți pur și simplu ca o mișcare pentru educație generală în această direcție să fie declanșată de cineva, de ce nu ai începe chiar acum să aplici acest principiu în propriul beneficiu și beneficiul alor tăi? Poate copiii tăi nu au norocul să primească această educație la școală, dar nimic nu te împiedică să le-o oferi acasă. Nimic nu te împiedică să studiezi, să înțelegi și să aplici de-acum înainte acest principiu în raport cu propriile acțiuni.
Să învățăm ceva despre această minunată mașinărie pe care o numim minte umană. Ea este adevărata ta sursă de putere. Dacă vrei să scapi vreodată de griji meschine și dorințe financiare, vei reuși să faci asta cu ajutorul minunatei tale minți. Cel ce scrie această carte este încă un om tânăr, însă deține dovezi pozitive ale trecerii, atât a bărbaților, cât și a femeilor, de la eșec la succes în perioade de timp extrem de scurte care pot varia de la câteva ore la câteva luni.
Cartea pe care o ții în mână este dovada concretă a adevărului raționamentului ce susține că oamenii își pot controla destinul economic, întrucât aceste scrieri sunt un succes obținut pornind de la 15 ani de eșecuri! Și tu poți transforma eșecurile trecute în succese, dacă vei înțelege și pune în practică inteligent principiile psihologiei aplicate. Poți ajunge oriunde vrei să ajungi în viață. Poți găsi fericirea, instantaneu, odată ce stăpânești acest principiu, și-ți poți construi succesul financiar, imediat ce ajungi să respecți practicile și principiile economice recunoscute.
Nu există nimic ascuns în a privi în acest fel mintea umană, care funcționează în armonie cu legile și principiile fizice și economice.

Stoc
Stoc Limitat
Preț
Preț 35.00 RON
Discount
Discount 25 %
Preț final
Preț final 26.25 RON
I.S.B.N.
I.S.B.N. 978-606-44-0283-7
Caracteristici:
Numărul de pagini
Numărul de pagini 224
Formatul în cm. (l x L)
Formatul în cm. (l x L) 13 x 20
I.S.B.N.
I.S.B.N. 978-606-44-0283-7
Traducerea din limba engleză
Traducerea din limba engleză Ana Georgeta Andreescu
Titlul original
Titlul original The Lost Prosperity Secrets of Napoleon Hill: Newly Discovered Advice for Success in Tough Times
Greutate
Greutate 0.19 kg.
Ediția
Ediția a II-a
Publicat online
2019-10-23
Recomandări: În curând
Adevăr Divin ▷ Librăria
divin.ro
×

Coșul de cumpărături

Titlul
Preț RON
-%
Redus RON
 
Subtotal
Șterge
produs(e) în coș, preț total:

Atenție: acest site este în teste și pot exista erori!

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Golește coșul Finalizează
×

Adăugat în coș

Titlul
Preț
Redus
Preț final
×

Recomandate

41.00 36.90 RON

Carduri CELE PATRU LEGĂMINTE

94.00 84.60 RON

Puterea (Secretul Cartea 2)

11.71 RON

Tarotul Lenormand

60.00 54.00 RON

Theta Healing

72.00 64.80 RON

Corpul nu uită niciodată

85.00 76.50 RON

Opere complete (Neville Goddard)

106.00 95.40 RON

Iubește realitatea exact așa cum este

58.00 52.20 RON

Vrăjitoarea verde

52.00 46.80 RON

Sucul de țelină (Medium medical)

259.00 233.10 RON

Curs de Miracole

158.00 142.20 RON

Vindecare prin detoxificare (Medium Medical)

43.00 38.70 RON

Efectul Umbrei

85.00 76.50 RON

Terapia Teta – Boli și afecțiuni

29.00 26.10 RON

Femei puternice

91.00 81.90 RON

Floarea vieții, volumul I

64.00 57.60 RON

Carduri de înțelepciune: Un set de 64 de carduri

31.00 27.90 RON

Zece mesaje pe care îngerii tăi doresc să le cunoști

57.00 51.30 RON

Vindecarea traumelor din trecut

39.00 35.10 RON

Am murit și m-am descoperit pe mine însămi

46.00 41.40 RON

Puterea este în interiorul tău

Atenție: acest site este în teste și pot exista erori!

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Preview Coș