Prezența (vol. 2)

Fiecare aparență a minții, trupului și lumii se află într-o continuă schimbare. Există ceva, în Experiența voastră, care să nu se schimbe? Un singur „lucru“ nu se schimbă, iar acesta sunteți voi. Aceasta este iubirea în căutarea căreia vă aflați.

Nu o veți găsi, însă, niciodată pentru că deja și pentru totdeauna, sunteți această iubire – „totdeauna“ perceput nu ca un interval de timp, ci ca un etern acum. Căutarea înseamnă, prin urmare, însăși negarea prezenței iubirii. Căutând-o, o obligați să pară ascunsă sau pierdută.

Sinele vostru, Prezența Conștientă, nu este supus schimbării. Voi sunteți aceea după care tânjiți, iar dorința voastră se îndreaptă către această prezență a iubirii însăși, subtil ascunsă de convingerea că este absentă, că este un obiect care poate fi pierdut și, ulterior, regăsit.

Cu alte cuvinte, iubirea pe care o căutați este prezentă chiar acolo, în dorința voastră de a o găsi. Cu toate acestea, dorința voastră de a găsi iubirea văzută ca un obiect situat în viitor, oricât ar fi de subtilă, vă ascunde prezența ei în voi, ca fiind voi înșivă.

„Doamne, Tu ești iubirea cu care Te doresc.“

Introducere: Intimitatea continuă și netulburată a Experienței ... 7

Întâietatea Prezenței ... 12
Cunoașterea și iubirea sunt Una ... 17
Puritatea Experienței ... 20
”Eul” pur al Conștienței ... 24
Conștiența și obiectele ei aparente ... 29
Centrul imaginar al percepției ... 37
Imaginara naștere a sinelui și a lumii ... 43
Noi nu ne-am născut ... 47
Iubirea este însăși esența Experienței ... 54
Tot ceea ce există, se întoarce în Prezență ... 57
Tot ce ne-am dorit vreodată ... 60
Nenumăratele Nume ale lui Dumnezeu ... 65
Se află lumea în interiorul nostru? ... 69
Umbra sinelui separat ... 73
Ființarea Sinelui și fiirea lucrurilor ... 77
Realitatea nu este misterioasă ... 81
Conștiența se cunoaște întotdeauna pe sine ... 85
Nu există o reală ignorare ... 91
Nimic nu dispare vreodată ... 94
Conștiența pură și netulburată ... 96
Funia arsă ... 98
Adevărata revoluție ... 103
Conceptualizarea Conștienței ... 106
Prezența se găsește numai pe sine ... 110
Alcătuirea identității ... 114
Absolut și intim, Unul ... 117
Nu pierdem niciodată un prieten ... 123
A rămâne în mod conștient ca Prezență ... 128
Prezența emană în exterior Lumea ... 132
Devoțiunea ... 134
Cel care întruchipează bolta ... 137
Aparenta uitare a ființei noastre ... 139
Starea naturală de deschidere și transparență ... 145
Lucrul de care putem fi siguri ... 148
Recunoașterea ființei ... 151
Cine există? ... 155
Aceasta este înțelegerea absolută? ... 159
Disoluția gândirii în propria sa substanță ... 162
Care este scopul vieții? ... 167
Germenii separației ... 169
Dăruirea a tot și a toate, Prezenței ... 172
Iubirea se cunoaște numai pe sine ... 175
Persoană, martor, substanță, Prezență ... 177
Nu ne este cunoscut tot ceea ce este ... 181
Numai absoluta intimitate există ... 184
Realitatea mereu prezentă a existenței ... 191
Dependență și nondualitate ... 194
Nimeni nu are, nu deține și nu alege nimic ... 203
Experientizarea de sine a Experienței ... 206

Întâietatea Prezentei

”Experiență” înseamnă tot ceea ce este cunoscut sau ar putea fi cunoscut. Să începem, așadar, de aici. De altfel, de unde altundeva am putea începe? Care este realitatea Experienței prezente?
Avem toate aceste cuvinte și restul obiectelor aparente aparținând minții, trupului și lumii, respectiv gânduri, sentimente, senzații și percepții. Mai este, însă, ”ceva” prezent, și anume a vedea aceste cuvinte și a experientiza orice se experientizează în clipa de față. Acest ”ceva” este acela care experientizează senzația de furnicătură pe care o numim picioare, aude sunetul ploii, ne cunoaște gândurile.
Orice ar fi ceea ce experientează amalgamul actual de gânduri, senzații și percepții, este indubitabil prezent, fiind prin urmare, denumit ”ființă”, și este indubitabil cunoscător, experientizator sau conștient, fiind, prin urmare, denumit ”conștiință” sau ”Conștiență”. Mai presus de orice, este ceea ce cunoaștem noi înșine și ceea ce experientizăm ca fiind Sinele, fiind prin urmare, cunoscut ca ”Eu”.
Fiecare experiență în parte este, ca să spunem așa, pusă în evidență și simultan cunoscută de Sinele nostru, de această Prezență Conștientă. În lipsa acestuia, nicio Experiență nu ar fi posibilă. Sinele este aspectul cunoscător sau experientizator al oricărei Experiențe, este ”a fi”-ul Sinelui și ”fiirea” tuturor lucrurilor aparente.
Experiențele se modifică încontinuu, însă experientizarea este prezentă pe tot parcursul acestor schimbări. Este posibil să experimentăm absența acestei experientizări? Nicidecum! Pentru a susține în mod legitim absența experientizării, ar trebui să experientizăm însăși această absență și, implicit, experientizarea ar fi atunci prezentă.
Este posibil să experimentăm numai începutul și sfârșitul experientizării? Dacă susținem că experientizarea are un început sau un sfârșit, atunci trebuie să existe acolo ceva care să-și experientizeze începutul sau, după caz, sfârșitul. Dacă ne situăm în imediatitatea experientizării, care are loc întotdeauna în momentul prezent, ne dăm seama că numai gândirea abstractă este aceea care susține despre experientizare că are un început și un sfârșit. Experientizarea este, de fapt, mereu prezentă.
Experientizarea se modifică odată cu modificarea însușirilor particulare ale Experienței? Nu! Ea este prezentă în mod constant pe parcursul tuturor schimbărilor. Prin urmare, experientizarea însăși nu poate fi alcătuită din ceva ce este supus schimbării, precum gânduri, senzații sau percepții.
Tot ceea ce cunoaștem sau experientizăm este cunoscut de către sau prin intermediul Sinelui nostru, al Prezenței Conștiente. În timp, se ajunge la înțelegerea faptului că această Prezență este unica substanță existentă în experientizare.
Sinele nostru, Prezența, este actul cel mai intim al Experienței și totodată impregnează întreaga Experiență. Este ceea ce numim ”Eu”. Este ceea ce știm, în sinea noastră, că suntem sau, mai simplu spus, este cunoașterea fiirii. Ființa noastră nu este cunoscută de către altceva sau de către altcineva în afară de ea însăși. Se cunoaște prin sine însăși. ”Eul” care este, este același ”Eu” care știe că el este. Însă ”Eul” nu se percepe pe sine ca pe ceva anume, ca pe un obiect. El însuși este cunoașterea de sine. Se cunoaște pe sine prin simplul fapt de a fi el însuși.
Prezența, sau conștiința, sau Conștiența, sau propria noastră ființă constituie ingredientul primar și esențial al Experienței. Este ceea ce face posibilă și posibil de cunoscut Experiența în ansamblul ei. În timp, vom descoperi că această Prezență este și unicul ingredient al Experienței. În această calitate, de fapt nici nu este un ingredient, adică ceva din care este alcătuită Experiența, ci mai degrabă este Experiența însăși, de sine stătătoare.
Sinele nostru, propria noastră fure, poate avea și momente de nonprezență? Înaintea apariției unui gând nu este percepută noțiunea de timp, în care Sinele nostru să fie prezent sau absent.