Obosit de viață, obosit de moarte

Magistrala transpunere în limba română a romanului realizată de Dinu Luca a primit premiul pentru traducere al Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2012.

„Cu un realism halucinant, Mo Yan îmbină folclorul, istoria și contemporaneitatea.” (Motivația juriului Nobel)

Roman total, în care magicul se întrepătrunde cu realismul cel mai dur, Obosit de viață, obosit de moarte este destinat să devină un clasic al literaturii actuale.

„Romanul mare n-are de ce să facă tumbe ca animalele de companie sau să urle în haită ca hienele. El trebuie să fie o balenă, o balenă ce rătăcește solitară în adâncul mărilor, respiră răsunător și greoi, se împreunează rostogolitoare-ntre valuri și naște însângerată și măreață, păstrându-se îndeajuns de departe de rechinii cei strânși în grupuri. Romanul de mari dimensiuni nu-și poate sacrifica necesara gravitate ca să fie pe placul acestei epoci a senzaționalismului. Nu poate, de dragul unor cititori sau al altora, să-și scurteze lungimea, să-și diminueze densitatea și să-și micșoreze dificultatea. Eu atât de lung îl vreau, atât de dens îl vreau și atât de dificil îl vreau – cine e dornic să-l citească să-l citească, cine nu, nu. Și de-ar fi să-mi rămână un singur cititor, eu tot așa vreau să scriu.“ (Mo Yan, „În apărarea demnității romanului de mari dimensiuni“, 2006)

Ximen Nao, un țăran înstărit din China, este ucis în timpul reformei agrare inițiate de Mao în China comunistă, la jumătatea secolului XX. În iadul unde este supus pe nedrept la cazne, țipetele lui indignate îl exasperează până și pe regele Yama, stăpânul tărâmului celor damnați, iar acesta îi îngăduie lui Ximen să se întoarcă printre cei vii. Însă, pentru a-și revedea gospodăria și a îndrepta răul ce i s-a făcut, Ximen trebuie să parcurgă un șir de reîncarnări, potrivit învățăturilor budiste: mai întâi măgar, apoi vită de povară, porc, câine și maimuță, vreme de zeci de ani, doar la urmă având șansa de a renaște ca om. Trăind sub felurite înfățișări alături de familia lui, Ximen este cronicarul unei jumătăți de secol din viața ținutului său natal. Avatarurile lui Ximen însoțesc metamorfoze istorice ample, tragice, dar și comice în același timp, iar dure-rile și bucuriile omenești la care este martor alcătuiesc o epopee sublim umană.

CAPITOLUL 1Răbdând cazne îngrozitoare, îmi strig nedreptatea în palatul lui Yama; tras pe sfoară, mă întorc iar pe lume ca măgar cu copite albePovestea mea începe la 1 ianuarie 1950. Timp de mai bine dedoi ani înainte de acea zi, răbdasem pe lumea cealaltă preaplinde cazne îngrozitoare, greu de închipuit de mintea omenească.De fiecare dată când mă aduceau la judecată, îmi strigam nedrep -tatea în fel și chip. Vocea mea – tragică, înălțătoare, cu totul de -z olantă – se propaga în fiecare ungher din sala de audiențe a luiYama, regele iadului, pricinuind ecouri în cascadă. Trupul meurăbdase cazne îngrozitoare, dar eu nu mă căiam cu nici un chip,câștigându-mi astfel renumele de bărbat neînduplecat. Știam cănumeroși draci mă stimează în taină; știam și că regele Yama sesastisise de mine până peste cap. Ca să mă facă să-mi mărturisescvi novăția și să mă recunosc înfrânt, au întrebuințat cea mai parșivădintre caznele îngrozitoare ale iadului, aruncându-mă în cazanulcu ulei clocotit, întorcându-mă pe toate fețele și prăjindu-mă cape un copan de pui vreme de o oră: e greu de pus în cuvinte cummi-a fost durerea. Dracii m-au înfurcat apoi cu furcile lor și, cumine ridicat sus de tot, au urcat pas cu pas treptele care duceauspre sala de audiențe. Și cei din stânga, și cei din dreapta fluierausugându-și buzele, așa cum se pițigăie stolurile de lilieci băutoride sânge. Uleiul picura ropotind de pe corpul meu, cădea petrepte și scotea rotocol după rotocol de fum galben... Dracii m-audepus după aceea cu cea mai mare grijă pe dalele de piatră vi -neție din fața sălii, au îngenuncheat și i-au raportat regelui Yama:„Mărite rege, l-am prăjit“.Știam că sunt crocant de cât mă pârjoliseră și că doar ușurelsă mă fi atins, și țăndări mă făceam. Am auzit cum din sala aceeaînal tă-înaltă, din lumina splendidă a lumânărilor din sala aceea13înaltă-înaltă, vine spre mine întrebarea aproape în zeflemea aregelui Yama: — Ximen Tărăboi, mai faci tu tărăboi?Ca să-ți spun cinstit, în acea clipă chiar am șovăit. Zăceam ru -menit într-o băltoacă de ulei, iar carnea plesnea pe mine, poc -nind. Știam că puterea mea de a suporta durerea ajunsese lali mita ma ximă și că, dacă nu mă supun, cine știe cu ce cazne în -grozitoare o să mă mai muncească dregătorii și slujbașii aceștia aiiadului, la comi și stricați cum sunt. Dar, dacă mă supun în acestpunct, nu înseamnă că am îndurat totul degeaba? M-am zbătutsă-mi înalț capul – care părea că o să se frângă în orice clipă degât – și-am cău tat spre lumina lumânărilor, unde i-am zărit peregele Yama și pe judecătorii de lângă el; pe chipurile lor seînchegase un zâmbet alunecos.Un val de mânie mi s-a ridicat pe negândite din inimă. Fiece-o fi, mi-am zis, și dacă m-or măcina pe roată până mă fac prafși pulbere, și dacă m-or pisa în piuă până mă fac mici fărâme,tot trebuie să strig: — Nedreptate! Și am strigat, scuipând cu stropi de ulei urât mirositori: — Nedreptate! Eu, Ximen Nao, în treizeci de ani în lumeaoamenilor am avut râvnă de muncă, mi-am ținut casa cu hăr -nicie și chibzuială, am dres poduri și am reparat drumuri și-amavut drag să fac bine și să dau altora; în fiecare templu din ținu -tul Gaomi din nord-est se găsesc statui de zei pentru care am datbani să se facă din nou; fiecare om sărman din ținutul Gaomi dinnord-est a mâncat din grânele bune pe care le-am dat pomană.Fiecare bob de grâu din hambar a fost udat de sudoarea mea șifiecare bănuț din scrin a fost făcut prin chinul meu. M-am îm -bo gățit prin muncă și-am făcut avere prin înțelepciune. Am cre -dința că toată viața mea n-am vreo faptă care să-mi întuneceinima. Dar uite că, am aolit eu ascuțit, pe unul așa de bun camine, așa de drept, așa de de treabă, tot l-au legat cu mâinile laspate, l-au împins până la capul podului și l-au împușcat!... Cuun pușcoci încărcat cu o jumate de tigvă de praf de pușcă și ojumate de farfurie de boabe de fier, au tras de la doar o palmăde mine. A urmat un bubuit uriaș, iar jumătate din căpățâna