57. Cel ce se bucură în chip ascuns împreună cu cel pizmuit
se izbăvește de pizmă; iar cel ce ascunde pe cel pizmuit izbăvește (și pe
alții) de pizmă.
58. Îndepărtează-te de cel ce viețuiește cu nepăsare, chiar dacă a
dobîndit nume mare la mulți.
59. Cîștigă-ți prieten pe bărbatul iubitor de osteneală și îl vei
afla acoperămînt greșelilor tale.
60. Nepăsătorul s-a vîndut multor stăpîni, și cum îi poartă, așa
umblă.
61. În vreme de pace îți este binevoitor ca un prieten; iar în
vremea de încercare te războiește ca un dușman.
62. Își pune sufletul său pentru tine înainte de stîrnirea
patimilor; iar cînd se stîrnesc, îți ia sufletul tău.
63. Pămîntul nelucrat s-a umplut de mărăcini, și sufletul
nepăsător, de patimi necurate.
64. Mintea chibzuită își înfrînează sufletul, își chinuiește
trupul și-și strunește patimile (își stăpînește afectele).
65. Mișcările de la arătare sînt semnele celor dinlăuntru, precum
roadele produse sînt semnele unor pomi necunoscuți.
66. Cuvintele și faptele vădesc pe fățarnic și scot la arătare pe
prorocul mincinos ascuns.
67. Mintea nesocotită nu-și povățuiește (disciplinează) sufletul
și-l depărtează de la dragoste și înfrînare.
68. Pricina gîndurilor netrebnice este deprinderea rea, care se
naște din slavă deșartă, din mîndrie și îngîmfare.
69. Proprii celor spuse înainte sînt fățărnicia, viclenia,
uneltirea, ironia și minciuna, care e cea mai rea.
70. Slujesc celor spuse înainte pizma, cearta, mînia, întristarea
și ținerea minte a răului.
71. Aceasta e calea celor ce viețuiesc în nepăsare, și aceasta
comoara celor ascunse în mine.
72. Sufletul se mîntuiește prin reaua pătimire și smerenie. Ele îl
izbăvesc din patimile mai înainte pomenite.
73. De gîndul chibzuit ține cuvîntul de folos; iar de sufletul
bun, făptuirea virtuoasă.
74. Mintea luminată scoate cuvinte înțelepte, și sufletul curat
cultivă gînduri dumnezeiești.
75. Gîndurile celui strădalnic se îndeletnicesc cu înțelepciunea,
iar cuvintele lui luminează pe cei ce ascultă.
76. Cînd sălășluiesc virtuțile în suflet, cultivă gînduri bune;
iar cînd sălășluiesc păcatele, nasc gînduri netrebnice.
77. Sufletul pătimașului e fabrică de gînduri rele, și din
vistieria lui scoate cele rele.
78. Vistieria cea bună este deprinderea virtuților, și mintea bună
scoate din aceasta cele bune.
79. Mintea lucrată de dragostea dumnezeiască produce gînduri
despre Dumnezeu, iar lucrată de iubirea de sine, face dimpotrivă.
80. Mintea mișcată de dragostea către aproapele gîndește neîncetat
cele bune despre el; la dimpotrivă, bănuiește cele rele.
81. Pricinile gîndurilor bune sînt virtuțile, ale virtuților,
poruncile, iar a lucrării acestora, voia liberă.
82. Virtuțile și păcatele, venind și trecînd, fac starea
sufletului bună sau rea, mișcîndu-l spre gînduri corespunzătoare.
83. Pricinile gîndurilor rele sînt păcatele, a păcatelor,
neascultarea, a neascultării, înșelăciunea simțirii, iar a înșelăciunii
acesteia, negrija minții de a o păzi pe aceasta.
84. În cei ce înaintează, dispozițiile spre cele potrivnice se
schimbă ușor, în cei desăvîrșiți, deprinderile în amîndouă părțile sînt greu de
clintit.
85. Tăria sufletului este o deprindere a virtuții anevoie de
clintit, la care cel ce a ajuns zice: "Cine ne va despărți pe noi de
dragostea lui Hristos" și celelalte (Rom. VIII, 35).
86. Tuturor patimilor le premerge iubirea trupească de sine, iar
la urma tuturor vine mîndria.
87. Cele trei gînduri mai cuprinzătoare ale poftei se nasc din
patima iubirii de sine.
88. Înțelege, desigur, gîndul lăcomiei pîntecelui, al slavei
deșarte și al iubirii de argint, cărora le urmează toate gîndurile pătimașe,
dar nu toate în comun.
89. Gîndului lăcomiei pîntecelui îi urmează cel al curviei;
gîndului de slavă deșartă, cel al mîndriei, iar celelalte, în comun celor trei. |
Adevăr Divin
