Mintea carcinogenă :. Vladislav Matrenitsky, dr. :. For You :. Editura Adevăr Divin (Detalii)

-25%

Mintea carcinogenă
Mecanisme psihosomatice ale cancerului: rolul stresului şi emoţiilor in cancer, cum sa previi îmbolnavirea şi cum sa ajuţi tratamentul

» Coperta

De sute de ani, oamenii de ştiinţă atrag atenţia asupra rolului psihicului în apariţia cancerului. Cartea Mintea carcinogenă prezintă peste 2000 de studii ce dovedesc că mintea constituie principala sursă a cancerului.

Autor: Vladislav Matrenitsky, dr.

Editura: For You

Afişat de 22178 ori.

Cotaţie articol: Nespecificat (0/5; 0 voturi)
Neinspirat	Mediocru	Mediu	Bun	Excelent

	•Preţ raft:	62.00 RON

	•Reducere:	25%
	•Preţ site:	46.50 RON *

Contact

Descriere

Cuprins

Fragmente

Condiţii de livrare

   Astfel, tipurile de ataşament şi natura reacţiei la stres pot fi transferate de la o gcnerafie la alta. Studiile au arătat că în 70% dintre cazuri există o corespondenţă între tipul de ataşament al părinţilor şi tipul de ataşament al copiilor lor (securizant, evitant, ambivalent). Această corelaţie devine şi mai semnificativă (75%) când numai categoriile de ataşament „securizant" şi „insecurizant" sunt comparate (van IJzendoorn M., 1995). Cercetări efectuate la Universitatea din Quebec (Canada) arată că majoritatea (83%) dintre copiii mici ai mamelor abuzate şi neglijate au fost clasificaţi ca nesiguri, iar o proporţie remarcabilă (44%) au manifestat dezorganizare în ataşament. A existat o corelaţie puternică între ataşamentul mamei şi cel al copilului, care indică transmisia intergeneraţională a ataşamentului (Berthelot N. et al, 2015).
    Una dintre căile biologice prin care tiparele insecurizante de ataşament se transmit de la o generaţie la alta o reprezintă perturbarea axei hipotalamice-pituitare-adrenale şi a producţiei de cortizol de către experienţe timpurii ale copiilor cu ataşament insecurizant faţă de mamă (Ben-Dat Fisher D. et al, 2007, Yehuda R., LeDoux J., 2007).
    Conform teoriei sistemelor familiale, modurile fundamentale specifice de relaţionare dintre mamă, tată şi copil reproduc, în fapt, istoria relaţiilor de familie ale generaţiilor trecute şi e foarte probabil să fie reproduse de generaţiile viitoare. Prin urmare, numeroase tipare comportamentale, îndeosebi alcoolism, incest, simptome fizice, violenţă şi sinucidere, sunt repetate de la o generaţie la alta (Varga A.Y., Khamitova I. Yu., 2005). Studiind nevroza la copii şi adolescenţi, omul de ştiinţă sovietic A.I. Zakharov (1982) a ajuns la concluzia ca aceste distorsiuni constituie, de obicei, o reflexie clinică şi psihologică a problemelor de familie chiar şi pe parcursul a trei generaţii (bunici, părinţi şi copii). Aceeaşi imagine e observată şi la disfuncţiile corporale: de exemplu, în studiul sindromului psihovegetativ, s-a descoperit că organismul copilului „copiază", practic, bolile şi tulburările părinţilor, cel mai adesea ale mamei sau rudelor de pe linia acesteia (Gindikin V.Y., 2000).
    Acest lucru e adevărat şi pentru pacienţii cu cancer. În particular, femeile cu cancer la sân ale căror relaţii cu mama erau caracterizate de sacrificiu excesiv de sine pe un fundal de agresiune reprimată au manifestat un astfel de comportament de sacrificiu de sine şi reacţie exagerată faţă de copii (îndeosebi fete) şi au format în aceştia (a treia generaţie, deja) un grad ridicat de dependenţă faţă de mamă (Cutler M., 1954). Aceste date sunt confirmate de O.D. Rozhkova (2015) - la pacienţii femei, ea a descoperit, cel mai adesea, un sistem familial închis, în care anxietatea acumulată circula în interior şi nu era eliberată către exterior. Aceasta slăbeşte sinele individului şi potenţează procesele codependenţei extreme în familie. Prin urmare, deseori, în mai multe generaţii ale unei familii cu pacienţi cu cancer, autoarea a fost capabilă să observe un mecanism de transfer al modelului relaţiilor codependente. Unul dintre pionierii psiho-oncologiei, Lawrence LeShan (1989), care a lucrat în acest domeniu mai bine de 15 ani, consideră că apariţia cancerului în mai multe generaţii ale unei familii e asociată mai mult cu un bagaj emoţional în continuă creştere decât cu manifestări genetice.
    Bernie Siegel (1998), un alt remarcabil psiho-oncolog, chirurg şi oncolog, scria: „Condiţionarea negativă e mult prea obişnuită. De-a lungul anilor am descoperit că pacienţii mei tind să capete aceleaşi boli precum părinţii lor şi să moară la aceeaşi vârstă. Cred că acea condiţionare reprezintă un factor cel puţin la fel de important precum predispoziţia genetică. (Eu o numesc «genetică psihologică».) «Genele» psihologice sunt la fel de ajutătoare sau de distrugătoare precum genele fizice. Văd asta deseori când primesc desene de la un părinte şi un copil ambii cu cancer. E incredibil să observ similaritatea. Unul este, deseori, un duplicat al celuilalt, deşi au fost realizate la ani distanţă - niciunul dintre pacienţi nu a văzut desenele celuilalt. Un părinte neputincios, deznădăjduit produce un copil neputincios, deznădăjduit."
    Cercetări moderne indică faptul că transferul eredităţii psihologice apare nu numai după naşterea copilului, din cauza condiţionării sau, în termeni psihologici, a imprimării comportamentului părintelui asupra copilului, ci şi prin transmisia informaţiei epigenetice în procesul concepţiei.
    Putem, de exemplu, să analizăm metilarea unor regiuni promotoare specifice ale genomului (din care începe expresia genei) celulelor T imunitare la bărbaţii adulţi cu un istoric de experimentare a agresiunii fizice cronice între 6 şi 13 ani. Aceasta a revelat că 448 de promotori ai genelor asociate comportamentului agresiv aveau un tipar de metilare diferit de cel al bărbaţilor din grupul de control, lipsiţi de o copilărie traumatică (Provencal N. et al, 2014). Există motive să considerăm că acest tipar de metilare le va fi transmis copiilor acestor bărbaţi. Şi asta întrucât un alt studiu a descoperit un caracter modificat al metilării genelor la adulţii ai căror părinţi au experimentat un nivel ridicat de stres în copilăria timpurie (Essex M. et al, 2013). Conform savanţilor de la Institutul Donders pentru Creier, Cogniţie şi Comportament din Olanda, circa jumătate dintre persoanele examinate prezintă o modificare epigenetică a receptorilor α2b-adrenergici, care face ca amigdalele lor să răspundă mai activ la stimulii emoţionali. Astfel, părinţii, transmiţând către copii imprimările propriilor stresuri, fixate în starea de reglare genetică, îşi determină copiii să devină mai predispuşi la experimentarea stresului (Cousijn H. et al, 2010).
    Bruce Lipton, renumit biolog celular şi promotor al ştiinţei, reflectează asupra conexiunii conform căreia părinţii acţionează drept ingineri genetici pentru copiii lor în lunile dinaintea concepţiei: „În stadiile finale ale maturizării ovulului şi spermatozoidului, un proces numit imprimare genomică ajustează activitatea grupurilor specifice de gene ce vor modela caracterul copilului care va fi conceput. Cercetările sugerează că tot ceea ce se întâmplă în viaţa părinţilor în timpul procesului imprimării genomice are o influenţă profundă asupra minţii şi corpului copilului - un gând înspăimântător, având în vedere cât de nepregătiţi sunt majoritatea oamenilor să aibă un copil."
    În experimente pe animale s-a confirmat că trăsăturile comportamentale ale mamelor şi taţilor sunt transmise epigenetic de la o generaţie la alta.

A apărut în: 2021-03

Fii primul care îşi spune opinia!

e-Mail-ul dvs.

Numele dvs.

Mesajul:

	Bun venit! ( Autentificare \| Înregistrare )

www.FotoMars.ro