Istoria Zenului :. Kaiten Nukariya :. Herald :. Editura Adevăr Divin (Detalii)

Istoria Zenului
Doctrina şi practica zen în China şi Japonia

După ce a fost adus în China în secolul al VI-lea d. Ch., de către patriarhul indian Bodhidharma, Zenul a câştigat teren în timpul dinastiilor Sui (598-617) şi Tang (618-906), bucurându-se de un ecou fără egal printre şcolile buddhiste pe întreaga perioadă a dinastiei Sung (976-1126)...

Autor: Kaiten Nukariya

Editura: Herald

Colecţia: Zen

Afişat de 21882 ori.

Cotaţie articol: excelent (5/5; 1 voturi)
Neinspirat	Mediocru	Mediu	Bun	Excelent

	•Preţ raft:	29.00 RON

	•Reducere:	90%
	•Preţ site:	2.90 RON *
	Momentan indisponibil(ă)! În prezent nu cunoaştem dacă şi când acest produs va fi în stocul nostru. Puteţi însă să faceţi precomandă şi astfel veţi fi anunţat(ă) atunci când acesta devine disponibil. Pentru aceasta trebuie să fiţi autentificat(ă).

Contact

Descriere

Cuprins

Fragmente

Condiţii de livrare

CAPITOLUL 1. ZENUL ÎN CHINA

1. Originea indiană a Zenului

Astăzi, putem găsi discipoli ai Zenului veritabil doar printre buddhiştii japonezi. Nu-i dăm de urmă în aşa-zisa Evanghelie a lui Buddha şi nici nu-l mai aflăm în China sau în India. Ceea ce ştim cu certitudine este că precepte1e Zen provin de la însuşi Buddha Sakyamuni, dacă nu chiar din perioada pre-buddhistă. Nu trebuie uitat că iniţiaţii brahmani practicau meditaţia, sau Dhyana, încă din timpuri imemoriale.

Reţinându-şi suflurile, cel ce-şi stăpâneşte toate mişcările va respira încetinit pe nări. Fără greş, înţeleptul îşi va înfrâna mintea, acest car tras de cai nărăvaşi.

El va alege pentru exerciţii un loc neted, curat, fără pietricele, departe de foc şi de praf, învăluit de sunete binefăcătoare, cursuri de apă sau lacuri prin apropiere, umbrit, plăcut vederii, bine adăpostit.

Primele forme sub care Brahman se înfăţişează celor care practică Yoga sunt: ceaţa fumegândă, soarele, focul, vântul, incandescenţa, fulgerele şi o lună de cristal.

Când apar pământul, apa, lumina, căldura şi eterul, când apar virtuţile, cele de cinci feluri, atunci cel care şi-a forjat corpul prin focul practicii Yoga nu va mai cunoaşte boala, bătrâneţe a şi durerea.

Se spune că primele roade ale Yogăi sunt uşurinţa mentală şi corporală, lipsa bolii, reechilibrarea interioară, o voce plăcută, o mireasmă dulce şi o cantitate redusă de secreţii.

(Svet. Upanişad, ii, 8-13)

Cea mai înaltă stare de conştiinţă survine atunci când cele cinci instrumente de cunoaştere (simţurile) împreună cu mintea nu mai sunt afectate de stimuli iar intelectul şi-a încetat goana.

Yoga este tocmai această disciplinare completă a simţurilor. Totuşi, practicantul nu trebuie să se lase obsedat de absenţa gândurilor, căci Yoga nu poate fi ţintuită pe loc.

(Katha Upanişad, ii 10, 11)

Pentru a se putea concentra asupra obiectului meditaţiei, practicantul va trebui să-şi stăpânească suflurile, să-şi disciplineze simţurile, să se dedice meditaţiei, să-şi focalizeze atenţia, să urmeze calea introspecţiei şi să realizeze unirea completă (samadhi). Iată cele şase faţete ale Yogăi. Experimentându-le, înţeleptul va întâlni pe creatorul de culoarea aurului, stăpânul, pe Brahman în persoană, cauza primă; apoi, depăşind binele şi răul, el va face astfel încât totul [respiraţie, organe de simţ, corp etc.] să fie una în Marele Nemişcat (Brahman).

(Maitr. Upanişad, vi. 18)

Iată cum este descrisă altundeva modalitatea de focalizare a atenţiei spre interior (dharana):

Dacă practicantul presează cu vârful limbii în cerul gurii, stăpânindu-şi vocea şi calmându-şi gândurile şi fluxul respirator, îl va putea vedea pe Brahman prin cunoaştere discriminativă (taraka). Când, după încetarea activităţii mentale, el îşi vede propriul Sine, mai mic ca firul de praf dar strălucind precum Sinele Suprem, el percepe identitatea dintre Sinele propriu şi Sine, devenind lipsit de Sine. Acum, el depăşeşte orice limitare, fiind fără cauză, complet absorbit în starea de conştiinţă pură. Acesta este misterul. ultim, eliberarea finală.

(Maitr. Upanişad, vi. 20)

Amrtab. Upanişad, 18, descrie trei modalităţi de a sta aşezat - anume, postura Lotus (Padmasana), cu picioarele încrucişate dedesubt; postura diagramei mistice (Svastika); şi aşa-numita postură favorabilă (Bhadriisana); în vreme ce Yogacikha recomandă postura Lotusului, cu atenţia îndreptată spre vârful nasului, mâinile şi tălpile strâns unite.

Însă primii buddhişti au considerat aşa-numitul Zen brahmanic ca fiind heterodox faţă de cel propus de Buddha. Zenul provine din Iluminarea pe care a experimentat-o Sakyamuni la vârsta de treizeci de ani, în timp ce medita aşezat sub Arborele Trezirii (Bodhi). Se spune că, după ce a ajuns la cunoaşterea adevărului ultim, Buddha ar fi afirmat: „Toate formele de existenţă, însufleţite sau nu, au parte de Trezire deodată”.

Potrivit tradiţie, Sakyamuni şi-a încredinţat misterioasa doctrină „de la minte la minte” celui mai vechi discipol pe numele său Mahakasyapa cu prilejul conciliului care a avut loc pe Muntele Vulturului Sacru. Fiind recunoscut ca primul patriarh, Mahakasyapa a transmis la rându - i învăţătura celui de-al doilea patriarh pe nume Ananda, ajungându-se astfel la Bodhidharma, cel de-al douăzeci şi optulea patriarh¹⁹• Nu ne putem pronunţa asupra acurateţii datelor istorice, dar trebuie menţionat că lista cu numele celor douăzeci şi opt de patriarhi cuprinde mulţi învăţaţi eminenţi ai şcolii Mahayana, ca şi ai altor şcoli din interiorul buddhismului, precum Aşvaghosa, Nagarjuna, Kanadeva şi Vasubhandhu.

2. Bodhidharma aduce cu el Zenul

Un eveniment de primă importanţă pentru istoria buddhismului a avut loc o dată cu sosirea lui Bodhidharma în China. În jurul anului 520 d. Ch.²⁴, el nu aduce din sudul Indiei nişte scripturi lipsite de viaţă, ci întruchiparea vie a învăţăturii legate de Iluminare, spiritul lui Sakyamuni, ceea ce face din el o figură unică în istoria Zenului. Nu trebuie să ni-l închipuim ca pe un misionar dornic să intre în graţiile ascultătorilor. Comportamentul său era total diferit de cel al predicatorilor moderni. Orice comparaţie cu un misionar din zilele noastre este exclusă. Dacă acesta din urmă zâmbeşte, sau încearcă să zâmbească tuturor celor întâlniţi în cale, vorbind politicos, Bodhidharma nu zâmbea nimănui, privindu-şi insistent interlocutorul, pentru a-i pătrunde în cele mai ascunse unghere ale sufletului. Dacă misionarul modern are grijă să fie mereu impecabil îmbrăcat, proaspăt ras şi pieptănat, Bodhidharma era total indiferent faţă de felul cum arăta, purtând întotdeauna aceeaşi robă de un galben spălăcit. Dacă misionarul modern îşi va pregăti predica foarte atent, folosindu-se de subtilităţi retorice pentru a vorbi cât mai convingător, Bodhidharma se aşeza tăcut ca un urs, neezitând să lovească pe oricine s-ar fi apropiat de el pentru a-i pune tot felul de întrebări stupide.

3. Bodhidharma şi Împăratul Wu

Curând după sosirea la Huang Cheu î sudul Chinei, Idhidharma a fost invitat la curtea împăratului WU în capitala aflată la Chin Liang. Fiind un buddhist fervent şi un erudit serios, Majestatea Sa i-a spus în cursul audienţei: „Am construit temple, am copiat scripturi sfinte şi am înfiinţat ordine monahale. Dar mă întreb, Venerabile, ce merite voi dobândi din toate acestea?” Fără îndoială, împăratul aştepta din partea noului său oaspete un răspuns politicos şi flatant, elogiindu-i virtuţile şi promiţându-i că va fi răsplătit în ceruri, dar nobilul brahman răspunse scurt: „Absolut nici un merit”:

Datorită acestei replici neaşteptate, împăratul a fost cuprins de îndoială şi ruşine, căci el nu cunoştea decât preceptele buddhismului ortodox. „Cum de toate astea sunt zadarnice? Ce autoritate invocă acest călugăr pentru a spune că nu realizăm nimic prin toate cele amintite? Ce text sacru poate să citeze în sprijinul acestei afirmaţii? Care este concepţia sa în legătură cu învăţăturile lui Sakyamuni? Ce consideră el drept principiul fondator al buddhismului?” Pradă acestor gânduri, împăratul a întrebat: „Care este adevărul sacru sau principiul fondator?” Răspunsul nu a fost mai puţin surprinzător: „Acest principiu transcende totul. Nu există nimic sacru”.

Împăratul nu ştia ce să creadă despre spusele maestrului. „Cum să nu existe nimic sacru? Nu vorbesc oare scripturile despre Sfinţi, Adevăruri sfinte şi Căi sfinte? Nu este Buddha însuşi unul dintre aceşti oameni sfinţi?” Chinuit de asemenea întrebări, monarhul zise din nou: „Cine este cel care se află dinaintea mea?” „Neştiutul, Majestate” a răspuns laconic Bodhidharma, dându-şi seama că noua credinţă era inaccesibilă împăratului.

Elefantul nu poate trăi alături de iepuri. Ortodoxia pierdea din ce în ce mai mult teren în faţa Zenului. Bodhidharma a părăsit regatul Liang, ducându-se în regatul Wei de Nord. Acolo, a petrecut nouă ani meditând în tăcere într-o mănăstire Shao Lin. Deoarece obişnuia să stea cu faţa la perete, el şi-a dobândit apelativul de „brahmanul ce se holbează la zid”.

Acest amănunt sugerează că semnificaţia majoră a misiunii sale scăpa contemporanilor. Însă ar fi o prostie să blamăm pe cineva, căci doar un leu poate aprecia cu adevărat un alt leu. Lipsa popularităţii nu diminuează deloc importanţa cuiva, aşa după cum Marele Pang nu scade cu nimic în ochii noştri din cauză că era nepopular printre creaturile înaripate. Dacă Bodhidharma nu a reuşit să intre în graţiile contemporanilor, el le-a stârnit cu siguranţă invidia. Biografii săi spun că au existat trei încercări de a-l otrăvi, toate sortite eşecului.

Pag. 13 – 19

A apărut în: 2014-02

Fii primul care îşi spune opinia!

e-Mail-ul dvs.

Numele dvs.

Mesajul:

	Bun venit! ( Autentificare \| Înregistrare )

www.FotoMars.ro