pag. 21-22
INTRODUCERE
Am ales să cercetez natura umană prin intermediul unui studiu asupra
copilului. Cu toate că adulții sănătoși continuă să crească, să se
dezvolte și să se schimbe chiar până în momentul morții, există un model
care va persista, care poate fi deja distins în copil, așa cum și fața
va rămâne recognoscibilă de-a lungul întregii vieți a individului.
Dar unde este de găsit copilul?
Corpul copilului aparține pediatrului.
Sufletul aparține preotului.
Psihicul aparține psihologului dinamic.
Intelectul aparține psihologului.
Mintea aparține filosofului.
Psihiatria revendică tulburările mentale.
Ereditatea aparține geneticianului.
Ecologia își revendică un interes în mediul social.
Științele sociale studiază cadrul familial și relațiile lui atât cu societatea, cât și cu copilul.
Economia examinează forțele și tensiunile datorate diverselor nevoi conflictuale.
Legea intervine pentru a regla și a umaniza răzbunarea publică determinată de comportamentul antisocial.
în contrast cu multitudinea acestor diverse revendicări, organismul
uman individual furnizează o unitate si o temă centrală, si trebuie ca
noi să încercăm să unificăm într-o descriere complexă comentariile care
ar putea fi făcute din multiple puncte de vedere.
Nu este nevoie să adoptăm o singură și unică metodă pentru
descrierea ființelor umane. Este mai degrabă profitabil să ne
familiarizăm cu uzul fiecărei metode cunoscute de abordare.
Dacă alegem abordarea evoluționistă a studiului naturii umane ca
fiind cea care ar putea concentra diversele puncte de vedere, sper să
clarific [cum], pornind inițial de la o fuziune primară a individului cu
mediul, apare o emergență, individul formulând o revendicare, devenind
capabil să existe într-o lume care este repudiată; apoi, întărirea
sinelui ca entitate, o continuitate a ființării, ca un loc unde, și de
unde, [emerge] sinele ca unitate, ca ceva legat de trup și dependent de
îngrijirea fizică; apoi conștientizarea incipientă (iar conștientizarea
implică existența minții) a dependenței, si conștientizarea stabilității
mamei si a iubirii ei care îi parvine copilului sub forma îngrijirilor
fizice și a unei strânse adaptări la necesitățile lui; apoi, acceptarea
personală a funcțiilor și pulsiunilor cu momentele lor culminante, a
recunoașterii treptate a mamei ca fiind o ființă umană distinctă, și
împreună cu aceste lucruri o schimbare de la neîndurare la îngrijorare;
apoi, o recunoaștere a părții terțe și a iubirii ce e complicată de ură
si a conflictului emoțional; toate acestea fiind îmbogățite de
elaborarea imaginară a fiecărei funcții și de creșterea psihicului
alături de cea a trupului; de asemenea, specializarea capacității
intelectuale,... |