4015 produse pe stoc
 |
|
 |
 |
|
 |
 |
|
 |
|
 |
|
 |
|
Profeția Arhanghelului Mihail despre Terra și cele 144000 de ființe de lumină a căror menire este de a o împlini |  » Coperta | De ce tot acest efort al reptilienilor de a ne ține în întuneric și într-o stare de adormire a conștiinței, pe de o parte, dar si efortul, ce a devenit acum covârșitor, al civilizațiilor extraterestre benefice de a ne ajuta să ne trezim, să le cunoaștem prezența și de a ști că suntem neîncetați ajutați, vegheați și mult așteptați în Marea Familie galactică din care și noi, ca cetățeni ai acestei Galaxii, facem parte și în care avem aceleași drepturi, pe care însăși originea divină a Spiritului nostru ni le conferă și care ne sunt respectate de prietenii noștri din întreaga Galaxie?
| Afișat de 22056 ori. |
| Preț raft: | 28.98 RON | |
Reducere: | 10% | Preț site: | 26.08 RON
* | |
Contact
|
Descriere
De ce tot acest efort al reptilienilor de a ne ține în
întuneric și într-o stare de adormire a conștiinței, pe de o parte, dar si
efortul, ce a devenit acum covârșitor, al civilizațiilor extraterestre benefice
de a ne ajuta să ne trezim, să le cunoaștem prezența și de a ști că suntem
neîncetați ajutați, vegheați și mult așteptați în Marea Familie galactică din
care și noi, ca cetățeni ai acestei Galaxii, facem parte și în care avem
aceleași drepturi, pe care însăși originea divină a Spiritului nostru ni le
conferă și care ne sunt respectate de prietenii noștri din întreaga Galaxie?
De ce atât de mult nave supraveghează
cerul Planetei și își fac din ce în ce mai mult simțită prezența prietenoasă,
în ciuda ultimilor eforturi disperate ale reptilienilor de a genera o teamă
fantasmagorică cu privire la o aberantă cucerire? Este absurd să mai credem în
această manipulare mincinoasă, în condițiile în care mii de nave galactice și
intergalactice survolează cerul Planetei, pe care la nivelul lor tehnologic ar
fi putut să o cucerească într-o clipă de acum multe mii de anii. Faptul că ne-a
fost respectat în permanență liberul arbitru (ceea ce reptilienii nu au făcut)
și că doar acum în condițiile în care inimile și conștiințele noastre, ale
pământenilor, se trezesc și încep să-și amintească că nu suntem singuri în
Univers, că mulți dintre noi am mai avut încarnări și pe alte Plante cu un
nivel de conștiință mult mai înalt, la care nu se mai poate pune vreodată
problema de a face rău, arată în mod clar intențiile cu adevărat bune ale
atâtor civilizații extraterestre benefice, care ne-au așteptat și vegheat cu
multă grijă trezirea: arcturienii, pleiadienii, andromedanii, siriusienii,
antarienii, alpha-centaurienii, lirienii și nu în ultimul rând Comandamentul
Asthar, etc, sunt doar o parte dintre ei.
Acestea sunt întrebările la care ne
propunem să răspundem în continuare.
CaracteristiciNumărul de pagini: 208Formatul în cm. (l x L): 13 x 20I.S.B.N.: 978-606-93786-4-9Greutate: 0.205 kg. A apărut în: 2018-09 |
Fii primul care își spune opinia! |
|
 | Terra galactica Revelații divine fundamentale cu privire la planeta Pământ și rolul acesteia în cadrul Creației |
|
|
|
 | Terra galactica Revelații divine fundamentale cu privire la planeta Pământ și rolul acesteia în cadrul Creației |
|
|
|
|
|
Cele mai noi cărți ADEVĂR DIVIN
|
Noutăți pe site
|
Retipăriri
| |
|
 |
|
 |
|