www.FotoMars.ro

    Odată, Întunericul s-a dus la Dumnezeu şi i-a zis:
    „M-am săturat. N-am comis nicio crimă – sau cel puţin nu ştiu să fi comis vreuna – şi-atunci de ce Soarele e mereu pe urmele mele? Zi după zi, de milioane de ani, e mereu pe urmele mele. Am venit să fac o plângere. Nu i-am făcut Soarelui niciun rău, deci ce are cu mine?“
    Până şi Dumnezeu a trebuit să încuviinţeze: „Aşa e. De ce-ar avea ceva cu tine?“
    A fost chemat Soarele, iar Dumnezeu l-a întrebat: „De ce eşti atât de pornit împotriva Întunericului? Pentru ce eşti mereu pe urmele lui?"
    Soarele a răspuns: „Nici măcar n-am auzit vreodată de Întuneric. Nu l-am întâlnit niciodată. Nu am habar cine e! Nici vorbă să fiu pe urmele lui. Nici măcar nu-l cunosc. Te rog să-l chemi, ca să văd şi eu cine e acest întuneric şi să nu mai pară că mă ţin după el.“
    Se spune că nici măcar Dumnezeu n-a putut să facă asta, n-a putut să aducă Întunericul în faţa Soarelui. Aşa că acest proces încă aşteaptă judecata, iar Dumnezeu tot chibzuieşte cum să aducă Soarele şi Întunericul faţă în faţă la tribunal. Dar se pare că nu va reuşi, căci atunci când se prezintă Soarele, nu se prezintă Întunericul. Nu că Soarele l-ar hărţui sau i-ar face ceva – ci simpla lui prezenţă îl alungă.