Jurnalul unui călător în timp, volumul 2: Asyrah :. Syriat Namah :. Daksha :. Editura Adevăr Divin (Detalii)

Jurnalul unui călător în timp, volumul 2: Asyrah

Indiferent dacă veţi crede sau nu în existenţa unei lumi diferite, atunci cu siguranţă veţi ajunge să trăiţi emoţia vie a iubirii ce se regăseşte în această carte. Forţa lăuntrică ce se naşte din iubirea sinceră are o putere fenomenală care trece de timp şi spaţiu. Indiferent dacă o fiinţă este importantă în societate sau trăieşte într-o colibă dărăpănată, în momentul în care Dumnezeu îi sădeşte iubirea în suflet, acea fiinţă devine Centrul Universului. De fiecare dată când iubim sincer, devenim părtaşi la creaţia lui Dumnezeu.
Asta am învăţat să simt pe Akata.

Autor: Syriat Namah

Editura: Daksha

Afişat de 21989 ori.

Cotaţie articol: Nespecificat (0/5; 0 voturi)
Neinspirat	Mediocru	Mediu	Bun	Excelent

	•Preţ raft:	35.00 RON

	•Reducere:	10%
	•Preţ site:	31.50 RON *

Contact

Descriere

Cuprins

Fragmente

Condiţii de livrare

Descriere

„Despre Maru se ştia că a fost un bun cunoscător al tainelor timpului primordial. Foarte puţine fiinţe l-au întâlnit faţă în faţă pentru că nu-i plăcea să păstreze o formă fizică concretă şi constantă. El lua forme diferite în funcţie de situaţie şi de fiinţele cu care venea în contact. De la corpul unui copil în pântecele mamei, a unei simple flori sau chiar a unei aparent banale pietre, el sugera întotdeauna prin imagini calea de urmat. Vorbea foarte puţin pentru că prefera simbolismul gesturilor şi imaginilor. În acest mod, el puncta esenţa informaţiei pe care dorea să o transmită şi din acest motiv puţine fiinţe puteau să-i înţeleagă mesajul.”

„În scurt timp am simţit că nava s-a pus în mişcare. Am încercat să înţeleg modalitatea de deplasare, însă nu reuşeam. Era un mister total. Părea că se mişcă singură, ca un balon în vânt. După ce s-a orientat către Soare, văzând steaua noastră drept în faţă am simţit un mic impuls, ca şi cum nava ar fi accelerat rapid. Imaginea stelei a dispărut brusc şi în faţa mea se vedea acum un vortex luminos, presărat din când în când de câte o licărire mai puternică. Am observat că structura acestui tunel era aproximativ asemănătoare cu structura văzută când am fost prima dată pe Edna în plan astral, pornind din starea de veghe. Întregul drum îl pot asemăna cu un fel de înşurubare în spaţiul cosmic, de parcă întreaga galaxie se ordona precum un vortex în jurul navei.”

„Revenirea la conştiinţa de sine a fost însoţită de perceperea unor raze de lumină ce îmi ieşeau din piept. Aphu era lângă mine, desfăcând dispozitivele montate pe braţe la plecarea de pe Pământ. Privind în jur, am remarcat că locul în care mă aflam era perfect sferic, surpriză depăşită în momentul următor de simţirea unui curent rece prin coloana vertebrală. Pesemne că am avut o faţă mirată, pentru că Aphu a încercat să mă liniştească:

— Este câmpul de recorelare celulară. Vei lucra cu asemenea dispozitive mult timp de acum în acolo şi vei învăţa tot ce ai nevoie. Însă acum trebuie să pornim la drum. Nu va dura mult, dar este necesar să te aşezi într-o capsulă specială. Modul în care se petrece saltul la distanţe aşa de mari îţi este încă necunoscut şi cred că ai fi bucuros să iei legătura cu fiinţele care conduc o asemenea navă.

Am încuviinţat cu un surâs, iar ochii mi-au sclipit de bucurie. O uşă s-a deschis în faţa noastră şi am pătruns într-un coridor îngust îmbăiat de o lumină blândă, alb–violacee. Părea că lumina radia din toate direcţiile. Practic, nu aveam umbră.

Coridorul luminos ne-a dus într-o cameră unde se aflau două scaune largi, cu aspect de fotoliu. Cu un gest simplu, Aphu îmi indică să iau loc. Fotoliul părea să fie metalic şi mă aşteptam să-i simt răceala specifică. Fără ezitare, m-am aşezat şi, cu toate că pluteam cam la 5 cm deasupra lui, nu am simţit niciun disconfort. Pe măsură ce mă relaxam, am văzut cum din dreptul picioarelor şi al mâinilor începu să se ridice un nor alb–gălbui strălucitor, învăluindu-mi lent întregul corp. Cu toate că mă simţeam cuprins de o toropeală plăcută, atenţia mea creştea cu fiecare secundă.

În momentul următor am avut parte de o surpriză ce mi-a tăiat respiraţia. O rază de lumină a apărut în jurul meu, crescând lent în intensitate până când m-a cuprins cu totul. În faţa mea, pereţii camerei au devenit translucizi şi am început să văd spaţiul cosmic ca şi cum eram în mijlocul lui, admirându-i profunzimea. Spre stânga îl vedeam pe Aphu, care medita acum. Prin comparaţie, curiozitatea lui era complet satisfăcută, având în vedere numărul călătoriilor de acest gen la care participase. Privirea mi-a alunecat pe sub scaunul lui şi am văzut planeta noastră în toată splendoarea ei. În timp ce mă delectam cu această imagine, am început să sesizez în urechi câteva pocnituri şi mici zumzete, înlocuite gradat de un bâzâit prelung ce creştea în intensitate şi care venea parcă din spatele capului. Foarte curând am observat că acel sunet îmi crea posibilitatea de a percepe camera în care mă aflam ca şi cum îi atingeam pereţii cu mâna.

Cu toate că mă aflam într-o stare de semiamorţeală şi nu îmi mişcam degetele deloc, aveam clar senzaţia că atingeam pereţii. Am palpat de câteva ori diferite locuri din colţurile camerei, inclusiv zone pe care în mod normal nu le puteam vedea cu ochii şi care se aflau în spatele meu. Intuitiv mi-am dat seama că puteam să îmi extind puterea de percepţie dincolo de pereţi, ceea ce am şi făcut cu o încântare unică. Mă simţeam ca un copil ce priveşte curios o jucărie nouă. Pas cu pas, începusem să simt nava şi structurile ei de rezistenţă. Cu toate că nu aveam nici cel mai mic habar despre cum funcţiona şi mai ales cum se deplasa, în perioada cât am fost pe navă trăiam clar sentimentul că percep o cunoaştere superioară, ce îmi reconfigura parca harta mentală.

Astfel, în doar câteva minute am devenit conştient de prezenţa navei cosmice. Avea o formă sferică. Am realizat cu surprindere că eram perfect unit cu nava care avea totuşi dimensiuni medii, aproximativ 50 de metri în diametru. Am simţit foarte uşor faptul că aproape toate comenzile şi manevrele erau făcute prin intermediul capacităţilor telepatice dezvoltate de piloţi. Nava avea o construcţie deosebită, care îmbina atât elemente materiale, cât şi câmpuri magnetice intense. Toate se coordonau mental.

În scurt timp am simţit că nava s-a pus în mişcare. Am încercat să înţeleg modalitatea de deplasare, însă nu reuşeam. Era un mister total. Părea că se mişcă singură, ca un balon în vânt. După ce s-a orientat către Soare, văzând steaua noastră drept în faţă am simţit un mic impuls, ca şi cum nava ar fi accelerat rapid. Imaginea stelei a dispărut brusc şi în faţa mea se vedea acum un vortex luminos, presărat din când în când de câte o licărire mai puternică. Am observat că structura acestui tunel era aproximativ asemănătoare cu structura văzută când am fost prima dată pe Edna în plan astral, pornind din starea de veghe. Întregul drum îl pot asemăna cu un fel de înşurubare în spaţiul cosmic, de parcă întreaga galaxie se ordona precum un vortex în jurul navei.

În timp ce admiram imaginea, am primit cu surprindere o informaţie, parcă venită din neant. Îmi spunea clar că pot pune întrebări. Spre marea mea bucurie, nava avea capacitatea de a-mi răspunde la întrebări! În acelaşi timp, puteam lua legătura cu piloţii în mod telepatic; sesizam că pot simţi câmpul lor mental care cuprindea întreaga navă, dar totuşi distinct de cel al navei. Fiind profund absorbit de trăirea pe care o aveam, am simţit cu luciditate chiar şi manevrele realizate. Am rămas cufundat într-o stare perfectă de meditaţie şi astfel am primit răspunsuri despre modul în care era concepută şi folosită acea navă cu care călătoream prin galaxie.

Am rămas uimit să aflu că nava nu se deplasa prin spaţiu, ci în timp. Ea s-a materializat doar pentru a mă lua pe mine şi pe Aphu la bord. Sistemele de pe navă transformau instantaneu materia în energie temporală şi traversa astfel timpul galactic. Coordonatele în spaţiu şi timp ale unei anumite planete erau folosite de piloţi doar pentru a crea un mod de ancorare al navei într-un punct specific din spaţiu şi timp.

Mi s-a explicat că modul de deplasare în timp al navei se bazează, de fapt, pe rotaţia galaxiei în jurul propriei axe. Practic, după ce am ajuns la bordul ei, nava s-a dematerializat apoi rematerializat într-un moment în care, datorită rotaţiei galaxiei, acel punct din care s-a dematerializat iniţial se afla suficient de aproape de Akata. Având în vedere că sistemul solar binar unde se află Akata este mai aproape de centrul galaxiei, după rematerializare au fost necesare mici salturi în spaţiu pentru a ajunge chiar lângă Akata.

Caracteristici

Numărul de pagini: 240
Formatul în cm. (l x L): 14.5 x 21
I.S.B.N.: 978-973-1965-52-9

A apărut în: 2021-06

Fii primul care îşi spune opinia!

e-Mail-ul dvs.

Numele dvs.

Mesajul:

	Bun venit! ( Autentificare \| Înregistrare )

www.FotoMars.ro

Descriere

Caracteristici