1. IDENTITATEA FEMININÃ
Orice entitate care se întrupează ca femeie pe
planeta noastră scrie istoria femeii de-a lungul timpurilor. Corpul de
suferință colectiv există chiar din acest moment. Dacă identitatea feminină
este reprimată, refuzată sau rănită, dacă nu este acceptată, atunci apare un
conflict existențial.
DESPRE CE ESTE VORBA
INCARNAREA ÎNTR-UN CORP DE FEMEIE
În procesul de incarnare, predominanța feminină sau
masculină se instalează încă din viața embrionară. Nu este o alegere a
părinților și nici o alegere a științei, cel puțin deocamdată.
Și atunci această întrupare este oare o întâmplare sau, mai
degrabă, o alegere a sufletului? Viața pe pământ și incarnarea, chiar și în
cele mai vitrege condiții, ar putea fi o alegere responsabilă, valoroasă și
fericită. Ea s-ar face pe baza experiențelor noastre trecute, potrivit
experienței noastre de familie și, îndeosebi, a fiecăruia dintre părinții
noștri. S-ar face cu scopul de a asigura evoluția omenirii și a modelelor
comportamentale ale acesteia, modele alimentate de diferite epoci și de
civilizații, care ar merita să fie schimbate. Aceste modele colective
universale sunt arhetipuri planetare care determină comportamentul, gândurile
și emoțiile inconștientului colectiv. Alegerea identității feminine ar proveni
dintr-o decizie de a opta pentru această predominanță, astfel încât specia
umană să evolueze, și mai cu seamă femeia.
FEMEIA POARTÃ ÎN EA MEMORIA TUTUROR FEMEILOR
Femininul este, deci, purtătorul întregii istorii a
femeii de la începuturile existenței umane. Fiecare femeie acumulează în ea
însăși toată evoluția femeii, a femeilor și îi păstrează toată memoria, atât pe
cea bună, cât și pe cea rea.
În funcție de vremuri și de civilizații, femeia a suferit
comportamente umane care au marcat-o „pe viață". Unele civilizații, mai
mult decât altele, au încărcat corpul femeii cu legi, acțiuni și idei care s-au
instalat în memoria de bază a modelelor colective feminine.
Inconștientul colectiv a devenit purtătorul acestor tipare
care acum fac parte din identitatea feminină, dar și din arhetipurile feminine.
În prezent, ele constituie suportul corpului de suferință al femeii.
De la celți și până în timpurile moderne, istoria europeană
a demonstrat că, în scurte perioade, a fost posibil să fii femeie și o persoană
educată, să fii femeie și, în același timp, inteligentă, să fii femeie și
savantă, să fii femeie și recunoscută de oamenii de seamă din această lume. Din
păcate, în anii care au urmat după această recunoaștere temporară, gândirea și
experiențele inovatoare au fost eradicate de îndată ce proveneau de la o urmașă
a Evei.
8 VICTIMIZAREA
Faptul de a fi fost o victimă deschide două căi:
aceea de a continua să trăiești rănită, slăbită, plângându-te tot timpul, sau
aceea de a te elibera de traumă, de a o face să dispară acordându-i toată grija
pe care o merită.
DESPRE CE ESTE VORBA
VICTIMIZAREA, UN MOD DE A REACȚIONA ÎN FAȚA
DIFICULTÃȚILOR
Victimizarea este o stare de reactivitate cronică, o
adevărată dependență comportamentală. Cu siguranță că o persoană care a suferit
o nedreptate este o victimă, dar mai sunt și altele, care au o viață plină de
necazuri și nu o văd decât ca pe un pahar pe jumătate gol, având o atitudine
critică și o privire orientată doar spre ceea ce nu merge bine. Este vorba
despre un comportament inconștient, mai puternic decât orice și înrădăcinat în
trăsăturile de caracter ale familiei. Acești oameni se află într-o asemenea
dependență ca și cum ar fi fost condamnați la „galere" și nu fac decât „să
vâslească", pentru că așa funcționează ei.
După cum am văzut, femeia a fost întotdeauna supusă
nedreptăților și suferințelor de tot felul. Lista acestor traume este lungă și
cumulată de la o generație de femei la alta, ele rămânând blocate în statutul
de victimă. Mai rău, este posibil ca acestea să se fi obișnuit să primească
lovituri ale sorții și nu fac decât să le aștepte în continuare. Interpretează
tot ceea ce le oferă viața cu o privire tristă, de parcă ar vrea să dovedească
întregii lumi că nu au noroc. Această atitudine a femeilor se instalează odată
cu trecerea anilor, ele ajungând să se obișnuiască să sufere și să fie
maltratate.
Corpul de suferință al victimei îl atrage pe cel al
călăului. Într-adevăr, o victimă își oferă energia călăilor și le permite să
existe. Prădătorul își simte victima prin tăcerea ei dureroasă sau prin
atitudinea ei. Victima este energia lui complementară; astfel că îi este ușor
să o găsească. La fel se întâmplă și în cazul victimei care, prin firea sa, îl
caută pe cel care va putea să o rănească. În acest sens, victima are o parte de
vină inconștientă. Conștientizarea culpabilității ei îi va permite să-și
găsească puterea de a scăpa de statutul de victimă.
CUM SCAPI DE STATUTUL DE VICTIMÃ
Acest comportament poate proveni dintr-o traumă din
copilărie care nu a fost niciodată recunoscută și care necesită reparație,
precum cea a fetiței, sau dintr-o traumă provocată de o copilărie
vulnerabilizată de sănătatea precară, care va induce frica de boală și
sentimentul de fragilitate. Pentru a obține o reparație, inconștientul readuce
la suprafață trauma în cauză provocând-o din nou, într-un mod diferit. De ce?
Poate pentru a denunța această primă traumă care nu a fost niciodată
identificată, ca să ne împingă să demontăm scenariul inițial eronat și să-i
revizuim fundamentele. |
Adevăr Divin
