Adevăr Divin
divin.ro
▷ Spiritualitate ▷ Curs de Miracole

Curs de Miracole

Editura:
Colecția:
PREFAȚĂ, TEXT, CULEGERE DE EXERCIȚII PENTRU STUDENȚI, MANUAL PENTRU PROFESORI, EXPLICAȚII TERMINOLOGICE
Curs de Miracole
× Rezervă „Curs de Miracole

  Stocurile se epuizează rapid, rezervă acest produs și hai la librăria Adevăr Divin din Brașov, Str. Zizinului, nr. 48, pentru a-l prelua personal.
  (Unele produse pot avea discount suplimentar în librărie.)

  Vei fi contactat(ă) telefonic de un reprezentant divin.ro pentru confirmarea disponibilității, în intervalul Luni-Vineri orele 9:00 - 17:00, deci te rugăm să introduci un număr de telefon corect și actual.

Apreciere 4.8 / 5 (110 voturi) | 9 review-uri
×
Recomandări:

Detalii:

Introducere

Cursul de miracole
este un sistem complet de gândire spirituală, destinat studiului individual. Împărțit în trei volume, Text, Culegere de exerciții pentru studenți și Manual pentru profesori, Cursul afirmă că, pentru a ajunge la iubire și pace universală - sau la capacitatea reamintirii lui Dumnezeu - trebuie să ne „desfacem”, mai întâi, vinovăția iertându-i pe ceilalți. Cursul se concentrează, așadar, pe vindecarea relațiilor și pe transformarea lor în relații sfinte. Cursul de miracole subliniază totodată că nu e decât o versiune a programului universal, una dintre miile de versiuni ale acestuia. Prin urmare, deși limbajul Cursului aparține creștinismului tradițional, el exprimă o spiritualitate nesectară și neconfesională. Cursul de miracole este, așadar, o învățătură spirituală universală, și nu o religie.

„Textul” prezintă teoria Cursului, studiul acestei teorii având sădită în el dezvoltarea experienței iertării - o trăire care constituie obiectivul Cursului pentru fiecare student. În această privință, Cursul de miracole afirmă că „obiectivul pe care îl urmărește e fericirea și pacea ta” (Text, p. 217) (T-13.II.7:1). Textul explică, totodată, baza fricii și a vinovăției și felul în care pot fi depășite prin miracole, definite ca „expresii de iubire”. Miracolul e definit ca un salt perceptual de la frică la iubire.

„Culegerea de exerciții pentru studenți” este alcătuită din 365 de lecții, un exercițiu pentru fiecare zi a anului. Acest antrenament de un an marchează începutul procesului de schimbare a minții și percepției studentului, deși nu e menit să încheie procesul de învățare al acestuia. După cum se afirmă în Prefața Cursului, „În final, cititorul e lăsat în mâinile propriului Profesor Lăuntric, Care va dirija toată învățătura ulterioară după cum crede El că e mai bine” (Prefață: xv).

„Manualul pentru profesori", scris sub formă de întrebare-și-răspuns, furnizează răspunsuri la câteva dintre cele mai probabile întrebări pe care le-ar putea pune un student de-al Cursului. Cartea include și explicații pentru un număr de termeni folosiți în Curs, definiți - în cadrul teoretic pe care îl furnizează Textul - în vederea aplicării lor practice pe parcursul Culegerii de exerciții.

Cursul de miracole a fost „scris” de Dr. Helen Schucman printr-un proces de dictare interioară pe care l-a identificat ca venind de la Iisus. Doctor psiholog, cercetător în domeniul psihologiei și profesor universitar de Psihologie Medicală, Dr. Helen Schucman s-a bucurat de ajutorul șefului ei de departament, Dr. William Thetford, la rândul lui profesor universitar de Psihologie Medicală la universitatea la care lucrau amândoi.

Cursul de miracole a văzut lumina tiparului pentru prima oară în 1975, an în care Dr. Schucman a cedat drepturile de autor ale Cursului Fundației pentru Pace Lăuntrică (Foundation for Inner Peace - FIP). În 1996, FIP a cedat drepturile de autor și marca înregistrată Fundației Cursului de Miracole (Foundation for A Course in Miracles - FACIM). În prezent există în circulație, în întreaga lume, peste un milion și jumătate de exemplare ale Cursului. Au apărut tranduceri în limbile africană, bulgară, chineză, croată, daneză, ebraică, finlandeză, franceză, germană, italiană, olandeză, poloneză, portugheză, rusă, slovenă, spaniolă și suedeză, cu multe alte traduceri în curs de pregătire. Traducerea română a fost asigurată de Simona FÃGÃRÃȘANU, care a urmat Cursul pe parcursul anilor. Ediția română a fost realizată de Editura CENTRUM din Polonia. Multumim pe această cale editorului Zbigniew Ploszczyca pentru că a făcut posibil ca românii să citească învățăturile Cursului. Mulțumim!

Ce este, așadar, Cursul de miracole? Introducerea sumară ce apare la debutul Textului este foarte scurtă și succintă:
„Acesta e un curs de miracole. E un curs impus. Doar timpul când îl faci e la liberă alegere. Liberul arbitru nu înseamnă că îi poți stabili, programa. Înseamnă doar că poți alege ce vrei să înveți la un moment dat. Cursul nu își propune să predea semnificația iubirii, aceasta fiind mai presus de ce poate fi predat. El își propune însă să înlăture blocajele care te împiedică să conștientizezi prezența iubirii - moștenirea ta firească. Opusul iubirii este frica, dar ce e atotcuprinzător nu poate avea opus.
Prin urmare, cursul acesta poate fi rezumat foarte simplu în felul următor:
Realul nu poate fi amenințat.
Irealul nu există.
În asta constă pacea lui Dumnezeu.”


Cum a apărut Cursul de miracole, Ce este, Ce spune el?

Această prefață a apărut în 1977, ca răspuns la numeroasele cereri de a furniza o prezentare succintă a Cursului de miracole. Primele două părți - Cum a apărut și Ce este - au fost scrise chiar de Helen Schucman, iar ultima parte - Ce spune - a fost scrisă prin procesul de dictare interioară descris în cele ce urmează.

Cum a apărut?

Cursul de miracole a apărut prin decizia spontană a doi oameni să se unească în vederea unui scop comun. Cei doi se numeau Helen Schucman și William („Bill”) Thetford și erau profesori de psihologie medicală la Colegiul Medicilor și Chirurgilor din cadrul Universității Columbia din New York. Cine erau nu are importanță; important e că povestea lor ne arată că toate sunt posibile, cu Dumnezeu. Erau oricum, numai religioși nu erau. Relația dintre ei era dificilă și adesea încordată, fiecare fiind interesat de dobândirea propriului renume și de menținerea propriului statut personal și profesional. În general, investiseră mult în valorile lumii. Viețile lor nu concordau deloc cu ce susține Cursul. Iată cum se descrie Helen, cea care a receptat întregul material:

Psihologă, pedagogă, conservatoare ca teorie și atee ca și crez, lucram într-un mediu universitar prestigios și pretențios. Și apoi s-a întâmplat ceva ce-a declanșat un lanț de întâmplări la care nu m-aș fi așteptat niciodată. Șeful de catedră m-a anunțat pe neașteptate că se săturase de sentimentele de mânie și agresivitate pe care le reflecta conduita noastră, conchizând că „trebuie să existe o altă cale”. Ca la un semn, m-am oferit să îl ajut să o găsească. După câte se pare, Cursul e această altă cale.

Deși intențiile lor erau serioase, au întâmpinat mari dificultăți la începutul inițiativei lor comune. Dar îi oferiseră Spiritului Sfânt acel „strop de „disponibilitate” care, după cum urma să afirme Cursul însuși în repetate rânduri, e de ajuns să Îi permită Lui să folosească orice situație în Propriile Lui scopuri și să o înzestreze pe fiecare în parte cu puterea Lui.

Relatările lui Helen continuă în felul următor:

Scrisul propriu-zis a fost precedat de trei luni uluitoare, timp în care Bill mi-a sugerat să notez visele extrem de simbolice și descrierile imaginilor ciudate care îmi veneau. Deși începusem de la o vreme să mă mai obișnuiesc cu neprevăzutul, tot am rămas foarte surprinsă când am scris: „Acesta e un curs de miracole”. Așa mi s-a prezentat Vocea. Deși nu scotea niciun sunet, părea să îmi dea un fel de dictare lăuntrică, rapidă, pe care mi-am consemnat-o într-un caiet de stenografie. Scrisul nu a fost niciodată automat. Putea fi întrerupt oricând și reluat mai târziu. Mă făcea să mă simt foarte incomod, dar niciodată nu mi-a dat serios prin gând să mă opresc. Părea să fie o misiune specială pe care, undeva, cumva, mă angajasem să o împlinesc. Reprezenta o inițiativă de reală colaborare între mine și Bill și o bună parte din semnificația ei, sunt sigură, stă tocmai în acest lucru. Scriam ce „spunea” Vocea și îi citeam a doua zi lui Bill, iar el bătea la mașină ce îi dictam. Presupun că avea și el misiunea lui specială. Fără încurajarea și sprijinul lui, nu aș fi putut să îmi împlinesc misiunea. Întregul proces a durat în jur de șapte ani. Mai întâi a venit Textul, apoi Culegerea de exerciții pentru studenți și, în final, Manualul pentru profesori. Nu s-au făcut decât câteva modificări minore. S-au dat titluri capitolelor și subcapitolelor din Text și s-au omis câteva dintre referirile mai personale de la început. Altfel, materialul a rămas substanțial neschimbat

Numele celor ce au colaborat la consemnarea Cursului nu apar pe copertă deoarece Cursul poate și trebuie să fie de sine stătător. Nu urmărește să devină temelia unui nou cult. Singurul lui rost e să le ofere unora o cale de a-și găsi propriul Profesor Lăuntric.

Ce este?

După cum sugerează și titlul, Cursul e structurat de la cap la coadă ca instrument didactic. E alcătuit din trei cărți: un Text de 605 pagini, o Culegere de exerciții pentru studenți de 472 de pagini și un Manual pentru profesori de 87 de pagini. Ordinea în care sunt folosite cărțile și modul în care sunt studiate depind de nevoile și preferințele fiecărui student în parte.

Programa pe care o propune Cursul e concepută cu multă grijă și explicată, pas cu pas, atât la nivel teoretic, cât și practic. Accentul e pus mai degrabă pe practică și nu pe teorie; pe trăire și nu pe teologie. Cursul afirmă răspicat că „o teologie universală e imposibilă, dar o trăire universală nu e numai posibilă, ci și necesară” (Manual, p. 72). Deși creștin ca limbaj, Cursul tratează teme spirituale universale, subliniind că nu e decât o versiune a cursului universal. Există multe altele, iar acesta diferă de celelalte numai ca formă. Toate duc la Dumnezeu în final.

Textul e în mare parte teoretic, prezentând conceptele ce stau la baza sistemului de gândire al Cursului. Ideile lui servesc drept temelie pentru lecțiile Culegerii de exerciții. Fără aplicarea practică pe care o furnizează Culegerea de exerciții, Textul ar rămâne în esență o înșiruire de abstracțiuni nicidecum suficiente să prilejuiască inversarea gândirii pe care o urmărește Cursul.

Culegerea de exerciții cuprinde 365 de lecții, una pentru fiecare zi a anului. Studenții însă nu trebuie să facă lecțiile în acest ritm și pot sta mai mult de o zi la o lecție care îi atrage în mod deosebit. Instrucțiunile recomandă doar să nu încerce mai mult de o lecție pe zi. Caracterul practic al Culegerii de exerciții e subliniat în introducerea ei, care pune accentul mai degrabă pe trăirea dobândită prin practică decât pe angajamentul prealabil față de un țel spiritual:

Unele dintre ideile prezentate în culegerea aceasta ți se vor părea greu de crezut, iar altele pot să îți pară chiar înfiorătoare. Nu contează. Ți se cere pur și simplu să aplici ideile după cum ești îndrumat. Nu ți se cere să le judeci. Ci numai să le folosești. Tocmai folosirea lor le va da sens pentru tine și îți va arăta că sunt adevărate.

Reține doar atât: nu e nevoie să crezi ideile respective, nu e nevoie să le accepți și nici măcar să le primești. Pe unele dintre ele s-ar putea să le respingi energic. Niciuna dintre aceste reacții nu va conta și nu le va reduce eficacitatea. Dar să nu îți îngădui să faci excepții în aplicarea ideilor din culegere și, indiferent ce reacții ți-ar stârni, folosește-le. Nu ți se cere mai mult de atât (Culegere de exerciții, p. 2).

Ultima carte, Manualul pentru profesori, scris sub formă de întrebare-și-răspuns, furnizează răspunsuri la câteva dintre cele mai probabile întrebări pe care le-ar putea pune un student de-al Cursului. Cartea cuprinde și explicații pentru un număr de termeni folosiți în Curs, definiți în cadrul teoretic pe care îl furnizează Textul.

Cursul nu se pretinde a fi definitiv și nici lecțiile din Culegere nu sunt menite să încheie procesul de învățare al studentului. În final, cititorul e lăsat în mâinile propriului Profesor Lăuntric, Care va dirija toată învățătura ulterioară după cum crede El că e mai bine. Deși Cursul acoperă o sferă vastă, adevărul nu poate fi limitat la nicio formă finită, după cum se vede clar din afirmațiile finale ale Culegerii de exerciții:

Cursul acesta e un început, nu un sfârșit [...]. Nu ți se mai trasează lecții concrete, pentru că nu mai e nevoie de ele. De aici înainte, să nu asculți decât Vocea pentru Dumnezeu [...]. El îți va dirija eforturile, spunându-ți exact ce să faci, cum să îți dirijezi mintea și când să vii în liniște la El, cerându-I îndrumarea sigură și Cuvântul cert (Culegere de exerciții, p. 471).

Ce spune?

Realul nu poate fi amenințat.
Irealul nu există.
În asta constă pacea lui Dumnezeu.


Așa începe Cursul de miracole. Cursul face o distincție fundamentală între real și ireal; între cunoaștere și percepție. Cunoașterea e adevăr, sub o singură lege - legea iubirii, sau Dumnezeu. Adevărul e inalterabil, veșnic și neambiguu. Poate fi nerecunoscut, dar nu poate fi schimbat. Se aplică la tot ce a creat Dumnezeu și numai ce a creat El este real. E dincolo de învățare, pentru că e dincolo de timp și evoluție. Nu are opus; nici început și nici sfârșit. Ci pur și simplu este.

Lumea percepției, pe de altă parte, e lumea timpului, a schimbării, a începuturilor și sfârșiturilor. E bazată pe interpretare, nu pe fapt. E lumea nașterii și a morții, fondată pe credința în carență, pierdere, separare și moarte. E învățată și nu dată, selectivă în percepțiile ei, instabilă în funcționarea ei și inexactă în interpretările ei.

Din cunoaștere și, respectiv, percepție apar două sisteme de gândire distincte, opuse în toate privințele. În domeniul cunoașterii, niciun gând nu există separat de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu și Creația Sa împărtășesc o singură Voință. Lumea percepției e făcută însă din credința în voințe opuse și separate, într-un conflict perpetuu una cu alta și cu Dumnezeu. Ce vede și aude percepția pare real pentru că permite numai conștientizarea lucrurilor ce corespund dorințelor celui ce percepe. Se ajunge astfel la o lume a iluziilor, o lume care are nevoie de continuă apărare tocmai pentru că nu este reală.

Odată ce ai fost prins în lumea percepției, ești prins într-un vis. Nu poți scăpa din el fără ajutor, pentru că tot ce îți arată simțurile stă mărturie pentru realitatea acestui vis. Dumnezeu a oferit Răspunsul, singura Cale de ieșire, adevăratul Ajutor. E funcția Vocii Sale, a Spiritului Său Sfânt, să mijlocească între două lumi. Și o poate face pentru că, în timp ce pe de-o parte cunoaște adevărul, pe de alta ne recunoaște iluziile, dar nu crede în ele. E țelul Spiritului Sfânt să ne ajute să scăpăm din lumea viselor învățându-ne cum să ne inversăm gândirea și să ne dezvățăm greșelile. Iertarea e marele instrument la îndemâna Spiritului Sfânt pentru a ne învăța cum să realizăm această inversare a gândirii. Cu toate acestea, Cursul are modul lui de a defini iertarea, după cum și lumea o definește în felul ei.

Lumea pe care o vedem nu face decât să reflecte propriul nostru cadru de referință interior - ideile, dorințele și sentimentele dominante din mințile noastre. „Proiecția face percepția” (Text, p. 401). Ne uităm mai întâi înăuntru, hotărâm ce fel de lume vrem să vedem și apoi proiectăm lumea respectivă în afară, făcând din ea adevărul așa cum îl vedem. O facem adevărată prin felul în care interpretăm ce anume vedem. Dacă folosim percepția pentru a ne justifica propriile greșeli - mânia, impulsurile de a ataca, lipsa de iubire, sub orice formă ar apărea - vom vedea o lume a răului, a distrugerii, a maliției, a invidiei și disperării. Toate acestea trebuie să învățăm să le iertăm, nu pentru că suntem „buni” și „milostivi”, ci pentru că ceea ce vedem nu e adevărat. Noi am distorsionat lumea cu sucitele noastre mecanisme de apărare și, de aceea, vedem ce nu este. Pe măsură ce învățăm să ne recunoaștem erorile perceptuale, învățăm totodată să le trecem cu vederea sau să le „iertăm”. În același timp, ne iertăm pe noi înșine, privind dincolo de sucitele noastre concepte de sine, spre Sinele pe Care L-a creat Dumnezeu să fie în noi;

Păcatul e definit ca „lipsă de iubire” (Text, p. 10). De vreme ce iubirea e tot ce există, păcatul, în ochii Spiritului Sfânt, e o eroare ce trebuie corectată și nu un rău ce trebuie pedepsit. Sentimentul nostru de inadecvare, de slăbiciune și incompletudine provine din puternica investiție în „principiul carenței” ce guvernează întreaga lume a iluziilor. Din acest punct de vedere, căutăm în alții ce simțim că lipsește în noi înșine. „Iubim” pe cineva pentru a căpăta ceva noi înșine. Iată ce trece drept iubire în lumea viselor. Nu poate să existe o eroare mai mare decât asta, căci iubirea e incapabilă să ceară ceva.

Numai mințile se pot uni cu adevărat, iar ce a unit Dumnezeu, niciun om nu poate să despartă (Text, p. 321). Cu toate acestea, adevărata unire e posibilă numai la nivelul Minții lui Cristos și nu s-a pierdut de fapt niciodată. „Micul eu” caută să se mărească prin aprobare exterioară, bunuri exterioare și „iubire” exterioară. Sinele creat de Dumnezeu nu are nevoie de nimic. E de-a pururi complet, ocrotit, iubit și iubitor, căutând să împărtășească, nu să capete; să extindă, nu să proiecteze. Nu are nevoi și vrea să se unească cu alții, din conștientizarea reciprocă a propriei lor abundențe.

Relațiile speciale ale lumii sunt distructive, egoiste și pueril de egocentrice. Date însă Spiritului Sfânt, relațiile acestea pot deveni cele mai sfinte lucruri de pe pământ - miracolele care arată calea de întoarcere la Cer. Lumea își folosește relațiile speciale ca armă definitivă de excludere; ca demonstrație a separării. Spiritul Sfânt le transformă în desăvârșite lecții de iertare și deșteptare din vis. Fiecare relație e un prilej de a lăsa percepțiile să fie vindecate și greșelile corectate. Fiecare în parte e o nouă șansă de a te ierta pe tine însuți iertându-l pe celălalt. Și fiecare în parte devine o nouă invitație făcută Spiritului Sfânt și reamintirii lui Dumnezeu.

Percepția e o funcție a trupului și reprezintă, de aceea, o limitare a conștienței. Percepția vede prin ochii trupului și aude prin urechile trupului. Ea evocă răspunsurile limitate pe care le dă trupul. În mare măsură, trupul pare de sine stătător și de sine motivat, dar răspunde de fapt numai la ce intenționează mintea. Dacă mintea vrea să îl folosească pentru atac, sub orice formă, el devine prada bolii, a îmbătrânirii și a pieirii. Dacă, în schimb, mintea acceptă rostul pe care îl dă acestuia Spiritul Sfânt, el devine un mod util de a comunica cu alții, invulnerabil cât e nevoie de el, urmând a fi lăsat deoparte cu blândețe când i s-a încheiat folosul. De la sine, e neutru, cum e totul în lumea percepției. Dacă e folosit pentru țelurile eului sau ale Spiritului Sfânt depinde întru totul de ce vrea mintea.

Opusul vederii prin ochii trupului e viziunea lui Cristos, care reflectă putere, nu slăbiciune; unitate, nu separare; iubire, nu frică. Opusul auzului prin urechile trupului este comunicarea prin Vocea pentru Dumnezeu - Spiritul Sfânt - care își are locul în fiecare dintre noi. Vocea Lui pare îndepărtată și greu de auzit din cauză că eul, care vorbește pentru sinele mărunt și separat, pare să vorbească mult mai tare. De fapt, e tocmai invers. Spiritul Sfânt vorbește cu o claritate indubitabilă și cu o atracție irezistibilă. Cine nu alege să se identifice cu trupul nu poate să rămână surd la mesajele Lui de eliberare și speranță, și nici să nu accepte bucuros viziunea lui Cristos în schimbul jalnicei lui imagini de sine.

Viziunea lui Cristos e darul Spiritului Sfânt, alternativa lui Dumnezeu la iluzia separării și la credința în realitatea păcatului, a vinovăției și a morții. E singura corecție la toate greșelile de percepție; reconcilierea tuturor opușilor aparenți pe care se bazează lumea aceasta. Lumina ei binevoitoare arată lucrurile toate dintr-un alt punct de vedere, reflectând sistemul de gândire ivit din cunoaștere și făcând reîntoarcerea la Dumnezeu nu numai posibilă, ci și inevitabilă. Ce se considera odinioară o nedreptate făcută cuiva de altcineva devine acum un strigăt de ajutor și o chemare la unire. Păcatul, boala și atacul sunt văzute ca percepții eronate ce așteaptă să fie remediate prin blândețe și iubire. Mecanismele de apărare sunt abandonate pentru că, acolo unde nu există atac, nu e nevoie de ele. Nevoile fraților noștri devin propriile noastre nevoi, căci călătoresc și ei cu noi în timp ce ne îndreptăm spre Dumnezeu. Fără noi, și-ar rătăci calea. Fără ei, nu am putea nici noi să o găsim pe a noastră.

Iertarea e necunoscută în Cer, unde nevoia de iertare ar fi de neconceput. Și totuși, în această lume iertarea este o corecție necesară la toate greșelile pe care le-am făcut. A oferi iertare e singurul mod de a o avea, căci reflectă legea Cerului că a da și a primi este același lucru. Cerul e starea firească a tuturor Fiilor lui Dumnezeu așa cum i-a creat El. Asta e realitatea lor în vecii vecilor. Și nu s-a schimbat doar pentru că a fost uitată.

Iertarea e mijlocul prin care ne vom aminti. Prin iertare, gândirea lumii este inversată. Lumea iertată devine poarta Cerului, căci prin îndurarea ei putem în sfârșit să ne iertăm pe noi înșine. Nemaiținând pe nimeni prizonier al vinovăției, devenim noi înșiși liberi. Adeverind Cristosul în toți frații noștri, Îi recunoaștem prezența în noi înșine. Dând uitării toate percepțiile noastre eronate și nepăstrând nimic din trecut care să ne mai rețină, putem să ni-L amintim pe Dumnezeu. Dincolo de asta, învățătura nu poate trece. Când suntem gata, Dumnezeu Însuși va face ultimul pas al reîntoarcerii noastre la El.

(Material preluat de pe site-ul organizației Foundation for Inner Peace)
Stoc
Stoc În stoc
Preț
Preț 259.00 RON
Discount
Discount 10%
Preț final
Preț final 233.10 RON
I.S.B.N.
I.S.B.N. 978-83-60280-31-7
×

Trebuie să fii autentificat pentru a scrie review-uri

×

Coșul de cumpărături

Titlul
Preț RON
-%
Redus RON
 
Subtotal
Șterge
produs(e) în coș, preț total:

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Golește coșul Finalizează
×

Adăugat în coș

Titlul
Preț
Redus
Preț final

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Vezi coș