Corpus Hermeticum

„Corpus Hermeticum” conține tratatele de bază ale tradiției trismegiste, redactate probabil în Egipt, cam în perioada cuprinsă între sec. al II-lea și al III-lea d. Hr. Acest corpus provine din același cadru religios și filozofic care a produs neoplatonismul, creștinismul și gnosticismul: un cadru ce își are rădăcinile în impactul dintre gândirea platonică și vechile tradiții ale Orientului elenizat.
Aceste scrieri reprezintă doar o parte din bogata literatură atribuită miticului Hermes Trismegistos („cel de trei ori foarte mare”), o contopire elenistică dintre zeul grec Hermes și zeul egiptean Thot. După cum afirmă F. Barrett (Biographia Antiqua) „prin aceste cărți [Hermes] a transmis cunoașterea divină întregii posterități; prin intermediul acestora s-a arătat a fi nu doar un om cu inspirație divină, ci și un filosof profund care și-a căpătat înțelepciunea de la Dumnezeu și nicidecum de la oameni”.

1. Hermes, „Cel de trei ori mare” 5
2. Hermes și Tabla de Smarald 8
3. Lucrările hermetice 13
4. Numele Poimandres 19
5. Sistemul hermetic 25
6. Însemnătatea hermetismului 30

CORPUS HERMETICUM

I. Poimandres 35
II. Predica universală 50
III. [Hermes] către Asclepios 51
IV. Predica Sfântă a lui Hermes 60
V. Craterul sau Monada sa 63
VI. Hermes către fiul său Tat 69
VII. Numai în Zeul însuși este Binele și nicăieri în altă parte 75
VIII. Cel mai mare rău pentru om este necunoașterea Zeului 80
IX. Niciunul dintre lucrurile care sunt nu piere, însă cei ce se înșeală numesc schimbările lor moarte și pieire 82
X. Despre gândire și simțire 86
XI. Cheia 92
XII. Mintea către Hermes 106
XIII. Despre Mintea comună 118
XIV. Discursul tainic de pe munte 130
XV. Despre dreapta înțelegere 142
XVI. Asclepios către Ammon 148
XVII. [Asclepios către rege] 156
XVIII. Despre piedicile ce i se pun sufletului de către patimile trupului 158

PREDICA DESÃVÂRȘITÃ sau ASCLEPIOS

I 167
II 168
III 170
IV 171
V 172
VI 173
VII 175
VIII 176
IX 178
X 179
XI 180
XII 182
XIII 183
XIV 183
XV 185
XVI 185
XVII 186
XVIII 188
XIX 188
XX 191
XXI 192
XXII 193
XXIII 194
XXIV 196
XXV 197
XXVI 199
XXVII 200
XXVIII 202
XXIX 203
XXX 205
XXXI 206
XXXII 207
XXXIII 209
XXXIV 210
XXXV 212
XXXVI 213
XXXVII 213
XXXVIII 216
XXXIX 216
XL 217
XLI 218

FRAGMENTE DIN STOBAEUS

I. Despre evlavie și [adevărata] filosofie 223
II. [Despre neputința de a-l înțelege pe Zeu] 231
III. Despre adevăr 232
IV. [Ființa, Natura, Zeii] 238
V. [Despre Materie] 239
VI. Despre Timp 240
VII. Despre corpurile veșnice [și despre corpurile pieritoare] 241
VIII. Despre energie și senzație 243
IX. Despre [decani și] astre 248
X. [Despre Providență, Necesitate și Soartă] 254
XI. [Despre Dreptate] 256
XII. Despre Providență și Soartă 257
XIII. Despre guvernarea Universului 258
XIV. Despre suflet [I] 259
XV. Despre suflet [II] 261
XVI. [Despre suflet, III] 262
XVII. [Despre suflet, IV] 263
XVIII. [Despre suflet, V] 265
XIX. [Despre suflet, VI] 267
XX. [Puterea de alegere] 269
XXI. Isis [către Horus] 270
XXII. [O apoftegmă] 271
XXIII. Din „Afrodita” 272
XXIV. [Un imn al Zeilor] 273
XXV. Fecioara Lumii [I] 274
XXVI. Fecioara Lumii [II] 296
XXVII. Învățătura lui Isis către Horus 302

DIVERSE FRAGMENTE

I 313
II 313
III 314
IV 315

Bibliografie selectivă 317

Căci, având o asemenea esență, în el nu se află nici un fel de rău; tot astfel, în nici unul din celelalte lucruri nu se găsește Binele.
Căci în toate celelalte lucruri se află toate celelalte lucruri, atât în cele mici cât și în cele mari, atât în cele neînsemnate, cât și în acest viețuitor, cea mai mare și mai puternică dintre toate.
Întrucât toate lucrurile care sunt supuse nașterii sunt pline de patimi, nașterea însăși fiind rodul pasiunii; iar unde este patimă, acolo nu este Binele; unde este Binele, acolo nu este patimă. Căci acolo unde este zi, nu este noapte; unde este noapte, nu este zi.
De aceea, este cu neputință ca în cele ce ajung la ființă să fie Binele, ci numai în ceea ce este nenăscut.
Însă, văzând că materia este parte a tuturor lucrurilor, tot astfel, ea este și parte a Binelui.
În felul acesta este Lumea bună, căci făurește toate lucrurile; faptul că numai în ceea ce privește făurirea tuturor lucrurilor este bună, însă nu și în toate celelalte lucruri. Căci ea este trecătoare și în mișcare și făuritoare de lucruri trecătoare,
3. în timp ce în om binele este determinat prin răul mai mare sau mai mic; căci ceea ce aici nu este foarte rău este bine; iar ceea ce aici este numit bine este cel mai mic rău.
Prin urmare, este cu neputință ca binele să fie aici pur, lipsit de rău; căci aici binele ajunge rău și, ajungând rău, nu mai este bine; și, nemaifiind bine, devine rău.
De aceea, numai în Zeul însuși se află Binele sau, mai degrabă, Binele este Zeul însuși.
De aceea, o, Asclepios, în oameni nu se află decât numele Binelui, lucrul în sine nu este nicăieri [în ei], pentru că este cu neputință.
Căci nici un trup material nu îl conține - [fiind] un lucru încercuit din toate părțile de răutate, chinuri, necazuri, patimă, mânie, greșeală și de gânduri prostești.
Și cel mai mare rău, Asclepios, este că fiecare dintre lucrurile pe care le-am pomenit mai înainte, se crede că ar fi cel mai mare bine.
Iar ceea ce este un rău și mai mare, este lăcomia burții, greșeala care este căpetenia tuturor celorlalte rele - lucrul care ne face să ne întoarcem aici, jos, de la Bine.
4. Iar eu îi mulțumesc Zeului că, în ceea ce privește cunoașterea Binelui, mi-a întipărit în minte [gândul] că este cu neputință ca el să se afle în lume. Căci lumea este deplinătatea răului; însă Zeul este deplinătatea Binelui, iar Binele este deplinătatea Zeului.
Căci cele mai înalte culmi ale Frumuseții se află în jurul esenței [Binelui]; într-adevăr, acestea par atât de pure și de neamestecate și poate că ele însele sunt esențele sale.