www.FotoMars.ro

   Când îi găsim scuze pentru indispoziţiile, iritările, indiferenţa sau tăcerile prelungite, punându-le pe seama unei copilării nefericite şi încercăm să acţionăm ca terapeuţi, înseamnă că îl iubim prea mult.
   Când citim o carte de auto-ajutorare, dar subliniem toate pasajele care l-ar putea ajuta pe el, înseamnă că îl iubim prea mult.
   Când nu ne plac valorile lui, comportamentul şi caracterul lui, dar le suportăm, gândindu-ne că, dacă suntem îndeajuns de atrăgătoare şi tandre, va dori să se schimbe de dragul nostru, înseamnă că îl iubim prea mult.
   Când relaţia cu el ne periclitează fiinţa emoţională, şi poate chiar sănătatea şi integritatea corporală, e deja clar că îl iubim prea mult.
   În pofida durerii şi insatisfacţiei la care dă naştere, o iubire exagerată este atât de obişnuită pentru foarte multe femei, încât ajungem să credem că aşa trebuie să decurgă o relaţie intimă. Majoritatea femeilor au iubit în felul acesta cel puţin o dată în viaţă, iar pentru multe altele o asemenea relaţie a fost ca un leit-motiv. Pentru unele din noi, partenerul de viaţă şi relaţia cu el devin atât de obsedante, încât nici nu ne mai comportăm normal.
   În această carte vom insista asupra motivelor pentru care atâtea femei aflate în căutarea unui bărbat care să le iubească par să găsească, inevitabil, parteneri labili, lipsiţi de sentimente. Vom analiza de asemenea şi motivul pentru care, chiar şi atunci când înţelegem că relaţia pe care o avem nu este ceea ce ne doream, ne vine totuşi atât de greu să îi punem capăt. Vom vedea cum o iubire normală devine exagerată atunci când, deşi partenerul este nepotrivit, indiferent sau indisponibil, nu putem renunţa la el - ba chiar îl dorim şi avem nevoie de el mai mult ca înainte. Vom ajunge să înţelegem cum nevoia de dragoste, dorinţa arzătoare de a iubi, dragostea însăşi se transformă în dependenţă.