Din ce în ce mai bine

pag. 28-29

...nou. „Unul dintre cele mai importante cuvinte pe care le avem în controlul mintal - și m-ați auzit folosindu-l deja de câteva ori - este programare. Haideți să ne uităm mai îndeaproape la ceea ce înseamnă cu adevărat programarea.”
Am urmărit cu interes și înțelegere ce a spus el în continuare. Noi toți suntem programați chiar din momentul nașterii. O mare parte din acesta programare este valabilă și importantă, necesară pentru ca noi să învățăm să ne descurcăm în lume, să ne încadrăm adecvat în schema socială a lucrurilor, într-adevăr, deseori să supraviețuim. Acesta este programarea pozitivă și derivă mai ales de la un părinte.
Din nefericire, marea majoritate a programării generale pe care o primim este de natură negativă - și de asemenea vine în primul rând de la un părinte. Să luăm acest exemplu clasic:
Ești din nou copil mic, poate de trei sau patru ani. Te joci afară în curte, lângă un robinet; acesta picură. Sub robinet, faci o descoperire - cea mai fantastică treabă! Ai văzut noroi, desigur, și ai văzut multă apă, dar acesta este prima dată când le-ai văzut amestecate în acest mod!
Mâna ta micuță, care tot timpul tânjește după cunoștințe tactile, se întinde inexorabil; nicio putere de pe Pământ nu ar putea împiedica acea mână de a-și atinge scopul. Este fascinant! Este ispititor! Este noroi! Și noroiul este creat doar pentru ca și copiii mici să se joace cu el, după cum știe toată lumea - nu contează că a servit ca material de construcție a civilizației timp de nenumărate secole.
Doua mâini sunt cu siguranță mai bune decât una singură într-o astfel de situație și zece degete micuțe devin active - și pline de noroi. Cât de minunat ia formă materia și se modelează și se lipește; este un sentiment răcoros și delicios de umed. Ce gust are? încerci... Nu prea bun, dar interesant. Privește, poți picta cu el - prima dată pe genunchiul dezgolit, apoi pe pieptul alb al cămășii.
Creativitatea este acum la un nivel înalt și experimentarea, servitoarea sa, devine rapidă și furioasă. Hai să vedem, formează un mic cilindru...și e destul de sigur că se va potrivi bine în ureche! Dar nu este bun (periculos?) și îl scuturi afară. Dar privește cât de încântător se lipește în jos pe păr - sau cumva părul ține noroiul laolată...? Adâncit în gânduri, te gândești să cântărești situația... o vibrație adâncă din interiorul tău îți dă semnalul că poate ești pe cale să descoperi un principiu fundamental important.
O umbră se apleacă asupra ta, neobservată în primul moment; apoi brațul îți este înșfăcat și tu ești săltat în picioare cu duritate și fără prea multă ceremonie. Poate primești o palmă - sau chiar o bătaie - cuvinte furioase poate mustrează într-o varietate de termeni negativi și tu sfârșești în lacrimi, mirându-te cum ceva așa de frumos, așa de minunat, ar putea deveni așa de urât dintr-o dată; te întrebi dacă a fi creativ este un lucru rău, dacă să înveți despre marile minuni ale lumii din jurul tău te va duce întotdeauna a dezastru.
în ultimele câteva secunde ale scenariului nostru scurt sunt incluse elementele clasice a ceea ce a devenit cunoscut, în ultimii ani, ca „spălare a creierului”: șoc, rău tratament psihic și abuz verbal. în vremuri de război, inamicul a folosit acesta tehnică cu un succes teribil; în acest caz, inamicul se dovedește a fi un părinte iubitor - sau oricine avea „grijă” de tine în acel moment.
Deși acest incident a lăsat o urmă traumatică de neuitat undeva adânc în psihicul tău, el singur putea să nu aibă așa un efect mare. Din nefericire, totuși, acesta va fi doar unul dintre multe experiențe similare, și legate între ele, toate având tendința de a se întări una pe cealaltă.
Atunci este posibil să ne imaginăm că aceste incidente se intăresc sub forma unor blocuri de construcție mici, rezistente și foarte dense care, atunci când sunt puse împreună, formează o structură care poate avea o influență profundă asupra vieții unei persoane. Ne vom gândi la ele ca la o structură de credințe. Noi toți avem astfel de structuri și toți le avem în cantități mari. Noi nu am fi. nu am putea fi ființe umane raționale fără a avea un număr mare de astfel de structuri.
După cum am văzut, nu toate sunt rele. De exemplu, majoritatea dintre noi credem că este rău - dintr-un oarecare motiv - să ucidem o altă persoană, cu excepția cazului de autoapărare.
Imaginați-vă ce măcel ar fi dacă lucrurile nu ar sta așa!) Acesta este un sistem de credințe pozitiv - parte a unui sistem chiar mai mare la care de obicei ne referim folosind termenul de „moralitate” - care deși poate acționa pentru a induce uneori inhibiții personale, cu toate acestea funcționează prin intermediul aceluiași mecanism, atât pentru binele individual cât și pentru cel comun.

pag. 94-95

...să le interpretăm, persoana nefericită care ”nu visează niciodată” se confruntă cu o dilemă: cum poți lucra cu vise pe care nu ți le amintești? încă o dată, controlul mental vine cu o soluție.
O voce groasă se auzi huruind din apropierea spatelui sălii: ”Da, toate astea sunt frumoase, dar mie îmi este teamă să visez; tot ce visez vreodată sunt coșmaruri!” Clasa a chicotit la auzul acestor vorbe.
Burt s-a uitat să vadă cine a vorbit. ”Da, George, înțeleg ce simți. Dar chiar și un coșmar nu este nimic altceva decât un vis, un set de simboluri pe care tu, subconștientul tău, Ie-a adus împreună pentru a încerca să-ți spună ceva. Un coșmar devine înspăimântător atunci când îți petreci mai mult timp cu simbolurile decât cu simbolistica.
”Dați-mi voie să explic acest lucru. Să zicem că ați avut un vis în care vă aflați departe, în mijlocul oceanului, și începeți să vă înecați. Ãsta chiar e un coșmar! Și, cu cât petreceți mai mult timp gândindu-vă la înec, cu atât va deveni mai oribil. Dacă, pe de altă parte, vă reamintiți vouă înșivă că nu este nimic mai mult decât un model de gânduri care au ieșit la suprafață în timpul somnului și începeți să lucrați la găsirea semnificației acelor gânduri, atunci, aspectul de coșmar se va estompa și îi puteți vedea semnificația curând.”
”Ce ar însemna asta, înecul?” a întrebat o doamnă.
Burt s-a gândit un moment. ”Aș putea considera apa, oceanul, ca fiind subconștientul. în vis, mă scufund în acesta, fiind copleșit de el. S-ar putea să pun semn de egalitate între subconștient și emoțiile mele și aș înțelege visul ca însemnând că emoțiile mele, care își au originea în subconștient, au tendința de a acapara ce este mai bun în mine. Dacă așa ar sta lucrurile și aș fi excesiv de emotiv, probabil că aș ști deja lucrul acesta oricum.
”Deci, de ce să mă deranjez să visez despre ceva ce știu deja? Ei, bine, un motiv ar putea să fie acela că nu am dat destulă importanță acestui aspect. Atunci, visul ar putea însemna un mic ghiont care spune: ”Hei, hai să nu ne emoționăm așa de ușor,” sau ceva de acest gen. Poate că, dacă aș fi continuat să lucrez cu acel vis, i-aș putea vedea relația cu o altă fază din viața mea. Ca rezultat al acestei relații, înțelesul visului ar putea dobândi o importantă reală.”
”Dar unde ați învățat să interpretați toate aceste simboluri?”, a întrebat altcineva.
”Nu am învățat. Dacă aș avea un asemenea vis, l-aș trimite în spatele minții, ca să spun așa, și aș lucra cu el în momente ocazionale. Curând mi-ar apărea ceva în minte și, dacă ar fi corect, aș avea probabil un fel de sentiment interior că așa stau lucrurile. Folosirea mării ca simbol al subconștientului sau emoțiilor ar putea fi rezultatul a ceva ce am citit cu mult timp în urmă, ceva ce am uitat demult.”
Burt a făcut un moment de pauză, apoi a continuat: ”Exercițiul următor - o să vă cobor în alfa pentru el într-o clipă - vă va da modalități de a lucra cu visele voastre. Desigur că primul lucru este să vi le amintiți. Deci, primul program pe care o să vi-l dau este să vă amintiți un vis, un singur vis. înainte de a merge la culcare, intrați în alfa și spuneți-vă că doriți să vă amintiți un vis și că vă veți aminti un vis.
”După ce ați realizat acest lucru cu succes de câteva ori, veți lucra pentru a vă aminti toate visele dintr-o noapte. Aceasta va însemna că vă veți trezi probabil de câteva ori pe parcursul unei nopți cu un vis sau două proaspete în minte. Ar trebui să aveți o hârtie și un creion la îndemână ca să le puteți nota înainte de a se estompa.
„Cu ajutorul acestei metode, veți avea, în scurt timp, o carte plinâ de vise cu care să lucrați și poate mai multe nopți nedormite decât v-ați putea permite. Așa că veți merge la metoda numărul trei, care va rezolva problema.
”A treia metodă vă programează pentru un anumit vis care să rezolve o anumită problemă. în acest mod, nu veți sări din somn de șase ori pe noapte; veți avea un singur vis, unul cu un înțeles real, De care veți reuși să vi-l amintiți cu claritate atunci când vă treziți dimineața la ora voastră obișnuită. Dacă vreți să lucrați cu visele, aceasta este metoda pe care ați vrea să o perfecționați.
”Totuși, nici acesta nu este scopul final. O modalitate mai avansată vă poate face să comandați conștient un vis. Puteți să nițiați visul pe care îl doriți sau puteți să intrați într-un vis pe care îl aveți și să-l controlați, la fel cum un regizor controlează un film. Acest lucru este oarecum asemănător cu o proiecție astrală. Ca să ajungeți la un asemenea nivel de control, va trebui să exersați...

pag. 128-129

...doar puțin o mașină cu ajutorul unui cric, care merge în sus și în jos. Vorbesc despre lucrul doar la nivelul beta, în acest moment.
”Din nou, aici este locul unde Controlul mental devine atât de folositor, atât de valoros, deoarece puterea modelului de gândire dezvoltat și exprimat la nivelul alfa este mult mai mare. Aceasta este modalitatea prin care putem schimba mult mai eficient emoții înrădăcinate adânc, ca ura, prin utilizarea tehnicilor controlului mental. Oglinda minții este tehnica cea mai bună - vreau să spun. cea mai puternică. Haideți să privim cum funcționează.”
Burt s-a oprit pentru o clipă, ochii săi privind în depărtare. cufundat în gânduri. Apoi a continuat prin relatarea unui exemplu legat de modalitatea folosirii oglinzii mentale pentru a contracara un sentiment vechi de ură îndreptat contra unei persoane.
Era vorba despre un bărbat de vârstă mijlocie care fusese la unul dintre cursurile lui Burt. El i-a spus această poveste lui Burt cândva mai târziu. Se pare că acest bărbat - haideți să-l numim dl. Smith - avea foarte multă mânie pe care o ținea în el. Trecea prin perioade lungi de timp în care ajungea să se enerveze îngrozitor din cauza celei mai mici provocări.
Smith descria momentele de furie ca fiind un iad adevărat, ca și cum era o putere copleșitoare, mai rea decât orice experimentase el până atunci; era negrul cel mai negru. în aceste perioade de furie, se arunca verbal - uneori chiar fizic - asupra tuturor și îi rănea pe toți, de la oameni total necunoscuți până la cei apropiați lui. După aceea, trecea printr-o perioadă de remușcări și autocondamnare, în timpul căreia se simțea aproape la fel de rău ca și în timpul mâniei. A încercat, în mod repetat, să-și exerseze autocontrolul - dar nu a avut niciun rezultat.
Apoi a început să practice tehnicile Controlului Mental pe care tocmai le învățase. Pe perioada câtorva sesiuni la nivel, s-a scufundat mental în problema sa legată de mânie; întreba de ce. de ce era așa de copleșit de acest sentiment îngrozitor de furie, de atâtea ori.
în timpul unei sesiuni - în care își amintea că fusese într-o stare foarte pașnică și relaxată - i-a venit deodată răspunsul. Era ca și cum o voce i-ar fi șoptit ușor la ureche un singur cuvânt ”Resentiment.” Nu i-a devenit clar imediat sensul cuvântului. Resentiment? Avea el resentimente față de ceva? Sau cineva? Nu a durat foarte mult până când el a devenit conștient de faptul că resentimentul lui era îndreptat asupra mamei lui.
Mama lui fusese una dintre acel figuri minunate despre care se povestește în romanele gotice. Era o persoană de o mare forță și voință; orice simțea, orice părere ar fi avut, devenea lege în mod automat. Băiatul în creștere avea foarte puține șanse să-și exprime propria personalitate.
Cu toate acestea, nu avea motive valide pentru a o urî. El a simțit întodeauna că acțiunile ei legate de el erau, în marea lor majoritate, motivate de o preocupare adevărată pentru binele lui. Pe de altă parte, ea era foarte inflexibilă: odată ce s-a lansat pe un anumit curs de acțiune, rareori ezita; orice rezistență era dată la o oarte cu buldozerul rapid de către voința ei enormă.
Lucrul care era atât de dificil pentru el a fost, probabil, acela că ea era o mamă devotată; chiar și în circumstanțele cele mai rele ale sale, motivele ei putea să fie cu greu etichetate ca rele. Deși acțiunile ei erau deseori cauzate de o lipsă de înțelepciune și considerație, cu toate acestea ea voia binele, de fapt. Astfel, aceasta a devenit o situație în care el nu putea să fie mânios pe ea - logic și în termenii comportamentului convențional. Ca rezultat, asentimentul ușor de înțeles pe care el l-a acumulat pe parcursul anilor a fost ținut ascuns, de cele mai multe ori (chiar față de el insuși) și urma să se exprime ca mânie sau furie în marea parte a vieții sale.
Pe o perioadă lungă de timp, el a susținut, mai mult sau mai ouțin, conceptul larg răspândit că noi, oamenii, nu ne aflăm pe acest Pământ fără un motiv și că, atunci când ne încheiem șederea noastră aici, acest lucru nu înseamnă sfârșitul; scopul nostru orincipal în această viață este acela de a crește și a evolua. Pentru a ajuta acest proces, sunt așezate obstacole în fața noastră; creștem dacă le depășim.
Când a plasat ideea de resentiment în acest context, deodată și-a dat seama cât de inutil - și cât de prostesc, într-adevăr - era sentimentul lui. El a văzut repede toate acestea prin prisma unui atlet care se antrena ca să alerge cursa cu garduri și care stă acolo, la începutul cursei, înjurând soarta care a aruncat atâtea garduri în drumul lui! Acum s-a împăcat cu ideea că trăsăturile caracteristice ale mamei lui nu erau cauzate de un accident nefericit sau de soartă, ci, mai degrabă, erau parte a unei decizii...

pag. 182-183

Acei oameni din avion ar fi avut nevoie de o etapă anterioară vizitei la acel chirurg psihic: să fie ajutați să elimine prima dată credința înrădăcinată adânc - și inconștientă, în mare parte - care nega veridicitatea unei metode de acest gen. Sistemele lor de credințe, așa cum au fost programate pe parcursul unei vieți, negau, probabil, eficacitatea oricărei metode mai puțin ortodoxe decât cele care se conformau conceptelor pe care ei au fost crescuți să le accepte.
Vedem că practicarea cu succes a Controlului Mental depinde de trei elemente esențiale: dorință, credință, așteptare. Dorința, deși este evidentă, aparent, poate fi oarecum înșelătoare, din cauză că putem crede că există o dorință pentru ceva atunci când, de fapt, nu există. Și invers, pot exista multe dorințe ascunse care ar fi chiar șocante dacă ar apărea la lumină. Acestea includ dorințele de autovătămare și autodistrugere - care sunt, de obicei, forțele motivatoare din spatele ”înclinației către accidente.” Orice psihoanalist practician are un dulap plin de cazuri de acest gen.
Credința și așteptarea sunt legate destul de strâns, dar există o diferență. O credință este înrădăcinată adânc, complex; vorbim despre un sistem de credințe, implicând faptul că este alcătuit din câteva sau multe componente. O așteptare este un lucru mai simplu, mai imediat; este, de obicei, ceva de suprafață, vizibil imediat, și poate fi programată. Totuși, fiecare dintre acestea poate fi extinsă prin adăugarea uneia la cealaltă. Luați acum în considerare povestea următoare.
Cu câtva timp în urmă, Jose Silva a fost abordat de către o femeie care voia ca Silva să-l ducă pe fiul ei bolnav la o vindecătoare prin credință, renumită, pe care o cunoșteau amândoi. Tânărul - haideți să-l numim Manuel - nu prea agrea ideea, dar era dispus să încerce. Desigur că vindecătoarea a simțit acest lucru în momentul când l-a văzut pe flăcău, așa că i-a spus lui Manuel că îi cere să ucidă 100 de țânțari, ca parte a tratamentului, și să-i pună într-un borcan pe care urma să i-l aducă înapoi peste câteva săptămâni.
Băiatul a ridicat din umeri cu resemnare și a promis să facă acest lucru. Jose a zâmbit, fără să vadă nimeni, pentru că știa ce urma să se întâmple. De fiecare dată când Manuel prindea vreun țânțar și îl punea în borcan, își contruia o credință mai solidă legată de vindecarea lui și, în același timp, adăuga la așteptare. Până în momentul în care a avut borcanul plin cu cei 100 de țânțari prescriși, el generase atât de multă energie, atâta credință și așteptare încât era realmente vindecat în momentul în care a intrat din nou pe ușa vindecătoarei.
Putem să bănuim ce s-a petrecut în mintea băiatului pe când aduna toți acei țânțari. La prima duzină, probabil că se lăsa dus de idee; nu se afla în postura de a spune că este chiar un nonsens pur și promisese să coopereze. După aceea, s-ar putea ca un alt sentiment să fi început să se strecoare. Nu mai făcea acest lucru din datorie pentru mama sa sau pentru vindecătoare; acum apăreau primele sclipiri ale ideii că se ajuta pe sine. Desigur că trebuia să existe un motiv pentru a aduna toate acele insecte! Și, mai apoi, fiecare insectă care a intrat în borcan a adăugat la așteptarea lui și l-a ajutat să-și susțină credința.
Faimoasele izvoare din Lourdes, Franța, oferă un alt exemplu interesant; este un loc unde bolnavii, schilozii, șchiopii din toată lumea vin ca să se îmbăieze în apele sfinte și să fie vindecați, să-și arunce cârjele (acolo există o galerie întreagă de cârje care au fost aruncate), să vadă și să audă din nou; cazurile de vindecări sunt nenumărate. Totuși, se pare că sunt ajutați mai mulți săraci decât bogați. Se poate ca greutatea posesiunilor lumești să întunece soarta? Nu neapărat. Haideți să vedem ce se întâmplă, probabil, în aceste cazuri.
O persoană bogată care este bolnavă în New York, să zicem, și se hotărăște să ”se trateze” la Lourdes nu trebuie decât să sară în avionul următor spre Franța și apoi să meargă la izvoare. Mare lucru: nu se interpun prea multe în calea așteptării, în acest caz. Dar o persoană foarte săracă ar trebui să facă economii ani de zile pentru a face aceeași călătorie. Câte o monedă sau două puse deoparte din când în când, poate chiar un dolar este adăugat la economiile care cresc foarte încet. Fiecare creștere măruntă reprezintă un mic efort în plus pentru această persoană, ceva mărunt făcut fără (sacrificii) în primul caz. Și ce altceva se întâmplă în tot acest timp?
Credința și așteptarea sunt clădite la fel de ferm ca și contul bancar! Este sigur că, atunci când persoana săracă în posesiuni fizice aterizează în Franța, este atât de bogată în aceste calități încât și-a asigurat o vindecare reală. Gândindu-mă înapoi la acele...