Natura umană

pag. 21-22

INTRODUCERE

Am ales să cercetez natura umană prin intermediul unui studiu asupra copilului. Cu toate că adulții sănătoși continuă să crească, să se dezvolte și să se schimbe chiar până în momentul morții, există un model care va persista, care poate fi deja distins în copil, așa cum și fața va rămâne recognoscibilă de-a lungul întregii vieți a individului.
Dar unde este de găsit copilul?

Corpul copilului aparține pediatrului.
Sufletul aparține preotului.
Psihicul aparține psihologului dinamic.
Intelectul aparține psihologului.
Mintea aparține filosofului.
Psihiatria revendică tulburările mentale.
Ereditatea aparține geneticianului.
Ecologia își revendică un interes în mediul social.
Științele sociale studiază cadrul familial și relațiile lui atât cu societatea, cât și cu copilul.
Economia examinează forțele și tensiunile datorate diverselor nevoi conflictuale.
Legea intervine pentru a regla și a umaniza răzbunarea publică determinată de comportamentul antisocial.

în contrast cu multitudinea acestor diverse revendicări, organismul uman individual furnizează o unitate si o temă centrală, si trebuie ca noi să încercăm să unificăm într-o descriere complexă comentariile care ar putea fi făcute din multiple puncte de vedere.
Nu este nevoie să adoptăm o singură și unică metodă pentru descrierea ființelor umane. Este mai degrabă profitabil să ne familiarizăm cu uzul fiecărei metode cunoscute de abordare.
Dacă alegem abordarea evoluționistă a studiului naturii umane ca fiind cea care ar putea concentra diversele puncte de vedere, sper să clarific [cum], pornind inițial de la o fuziune primară a individului cu mediul, apare o emergență, individul formulând o revendicare, devenind capabil să existe într-o lume care este repudiată; apoi, întărirea sinelui ca entitate, o continuitate a ființării, ca un loc unde, și de unde, [emerge] sinele ca unitate, ca ceva legat de trup și dependent de îngrijirea fizică; apoi conștientizarea incipientă (iar conștientizarea implică existența minții) a dependenței, si conștientizarea stabilității mamei si a iubirii ei care îi parvine copilului sub forma îngrijirilor fizice și a unei strânse adaptări la necesitățile lui; apoi, acceptarea personală a funcțiilor și pulsiunilor cu momentele lor culminante, a recunoașterii treptate a mamei ca fiind o ființă umană distinctă, și împreună cu aceste lucruri o schimbare de la neîndurare la îngrijorare; apoi, o recunoaștere a părții terțe și a iubirii ce e complicată de ură si a conflictului emoțional; toate acestea fiind îmbogățite de elaborarea imaginară a fiecărei funcții și de creșterea psihicului alături de cea a trupului; de asemenea, specializarea capacității intelectuale,...