pag. 30
”Stai jos!”
Atitudinea dominantă în orice situație
O poziție corectă este catalogată de mulți drept un imperativ social
important și sănătos. Cu toate acestea, mulți dau dovadă de un
comportament greșit. încă din școala generală, copiii au tulburări de
comportament, ce pot avea diverse cauze. Pe de o parte, este un
comportament greșit pe care cineva și l-a însușit din comoditate și din
preocupare deficitară. Pe de altă parte, deoarece co¬piii percep cu
încordare ordinele precum: ”Stai jos!” Psihologii au demonstrat legătura
dintre încordarea fizică și însușirile fiecăruia. Mulți specialiști în
domeniu consideră că postura are o mare legătură cu atitudinea și
comportamentul unei persoane.
Caz suplimentar: doamnele care stau jos
În anii 1950, multe dintre femei nu purtau pantaloni din principiu,
ci numai fuste și rochii. Doamnele în pantaloni erau privite drept
revoluționare și nefeminine, în timp ce băiețeii se jucau în noroi,
fetițele erau nevoite să fie atente la rochițe să nu le murdărească.
Interpretarea restrictivă a ordinelor și a restricțiilor în ceea ce
privește statul pe scaun, se aplică și în cazul vestimentației. În timp
ce doamnele în pantaloni trebuie să urmeze aproape aceleași reguli de
comportament ca bărbații, doamnele în fuste sau rochii trebuie să fie
atente la mai multe aspecte. ”Doamnele la pantalon” pot sta cu
picioarele depărtate pe sol la fel ca bărbații. (Domnii stau deseori cu
picioarele mult mai depărtate, lucru greu sesizabil datorită structurii
diferite a corpului.) Când doamnele poartă rochii și stau jos, trebuie
să fie atente ca genunchii să fie lipiți. În cazul fustelor scurte
există riscul de a se vedea lenjeria intimă, ceea ce este nu numai
necuviincios, ci și penibil. Din acest motiv, doamnele care poartă fuste
sau rochii ar trebui să stea fie cu picioarele îndoite la 90 de grade,
fie înclinate paralel sau picior peste picior. |