Gândește ca un călugăr

De ce ar trebui să gândim ca niște călugări? Dacă ai vrea să știi cum să domini terenul de baschet, ar fi bine să-l iei exemplu pe Michael Jordan; dacă ai vrea să inovezi, ar fi bine să cercetezi munca lui Elon Musk; dacă ai vrea să înveți cum să cânți, ar fi bine să studiezi ce face Beyonce. Iar dacă vrei să-ți educi mintea să găsească pace, calm și menire? Călugării sunt experți. Fratele David Steindl-Rast, un călugăr benedictin, cofondatorul site-ului gratefulness. org, scrie: „Un om de rând care își dorește în mod conștient să trăiască încontinuu în Prezent e un călugăr".
Călugării pot să reziste tentațiilor, se abțin de la critici, fac față durerii și anxietății, își domolesc orgoliul și își clădesc vieți pline de sens și de însemnătate. De ce să nu învățăm de la cei mai calmi, mai fericiți, mai hotărâți oameni de pe Pământ? Poate te gândești că unui călugăr îi este ușor să fie calm, senin și relaxat. Stau retrași în locuri liniștite unde nu au de-a face cu slujbe, parteneri romantici și traficul de la orele de vârf. Poate că te întrebi: Cu ce m-ar putea ajuta să gândesc ca un călugăr aici, în lumea de azi?
În primul rând, ei nu s-au născut călugări. Sunt oameni care provin din tot felul de medii și care au ales să se schimbe. Matthieu Ricard, „Cel mai fericit om din lume", a fost înainte biolog; Andy Puddicombe, cofondatorul aplicației pentru meditat numită Headspace, s-a antrenat să facă parte din trupa unui circ; cunosc călugări care au lucrat în domeniul financiar sau au făcut parte dintr-o trupă rock. Au crescut la fel ca tine, mergând la școală și copilărind într-un orășel. Nu e nevoie să aprinzi lumânări în casă, să mergi desculț sau să publici poze cu tine în postura copacului pe un vârf de munte. A fi călugăr e un mod de gândire pe care oricine îl poate adopta.

Introducere ... ix

PARTEA I
RENUNȚÃ

1. IDENTITATE ... 3
Sunt ceea ce cred că sunt
2. NEGATIVITATE ... 21
Regelui cel rău i se face foame
3. TEAMÃ ... 48
Bun venit pe Planeta Pământ
4. INTENȚIE ... 68
Orbit de aur
MEDITAȚIE: Respiră ... 88

PARTEA A II-A
DEZVOLTÃ-TE

5. SCOP ... 97
Natura scorpionului
6. RUTINA ... 130
Locul înseamnă energie; timpul înseamnă amintire
7. MINTE ... 154
Dilema vizitiului
8. EGO ... 183
Prinde-mă dacă poți
MEDITAȚIE: Vizualizează ... 209

PARTEA A III-A
OFERÃ

9. RECUNOȘTINȚÃ ... 217
Cel mai puternic drog din lume
10. RELAȚII ... 234
Observă oamenii
11. OFERÃ AJUTOR ... 268
Plantează copaci la umbra cărora nu plănuiești să stai
MEDITAȚIE: Incantația ... 286

Concluzie ... 291
Anexă: Testul vedic de personalitate ... 299
Mulțumiri ... 305

Nota autorului ... 307
Note ... 309
Următorii pași ... 325
Indice ... 327

EXERCIȚIU: DILATÃ MOMENTUL

Gândește-te la ceva frumos care ți s-a întâmplat. Poate a fost nașterea unui copil sau te-ai angajat acolo unde ți-ai dorit. Îngăduie-ți să retrăiești acea bucurie o clipă. Acum adu-ți aminte de evenimentele care au avut loc chiar înaintea acelui moment. Ce se întâmpla în viața ta înainte să ți se nască copilul sau înainte să primești slujba? Poate că înainte de asta ai încercat fără succes luni la rând să concepi sau ai primit trei refuzuri din partea angajatorilor la care ai dat interviu. încearcă acum să privești acea narațiune ca pe o poveste întreagă - o evoluție de la rău către bine. Fii receptiv la ideea că poate ceea ce s-a întâmplat în timpul acelei perioade dificile a contribuit la curățarea drumului ce a dus către lucrul pe care-l sărbătorești acum sau că te-a făcut să te bucuri și mai mult de experiența ce a urmat. Acum acordă-ți un moment ca să fii recunoscător pentru acele greutăți și adaugă-le în povestea vieții tale.

E adevărat că ne este mai ușor să sărbătorim în retrospectivă. Când trecem efectiv prin niște momente delicate, e greu să ne spunem: „S-ar putea ca acesta să se dovedească a fi un lucru bun!" Dar, cu cât ne uităm mai des în urmă și cu cât suntem mai recunoscători pentru greutățile pe care le-am întâmpinat, cu atât vom fi mai dispuși să ne schimbăm felul în care suntem programați, distanța dintre suferință și recunoștință se micșorează treptat, iar intensitatea fricii pe care o simțim în clipele grele începe să scadă.

Retrăiește fricile pe termen lung

Panica și blocarea pot fi depășite cu ajutorul exercițiilor de respirație și prin punerea circumstanțelor într-o altă lumină, însă acestea sunt reacții pe termen scurt în fața fricii. E mult mai dificil să controlezi cele două strategii pe termen lung, pe care le folosim ca să ne distragem atenția de la teamă: încercarea de a ne ascunde și de a fugi. Una dintre metodele mele preferate de a înțelege cum funcționează aceste strategii presupune imaginea unei casc care a luat foc. Să spunem că te trezești în toiul nopții pentru că sună alarma de incendiu. Primul impuls este cel de teamă, așa cum e și firesc - acel semnal și-a făcut treaba, ți-a atras atenția. Acum că simți fumul, îți aduni familia și animalele de companie și ieșiți cu toții afară, corect? Asta înseamnă să folosești corect frica.
Dar cum ar fi dacă, atunci când auzi alarma de incendiu, în loc să evaluezi imediat situația și să faci ceea ce trebuie în mod normal, te repezi la detectorul de fum, îi scoți bateria, și te întorci în pat? După cum e lesne de închipuit, problemele pe care le ai sunt pe cale să crească exponențial. Cu toate acestea, asta facem adesea cu teama. În loc să evaluăm și să reacționăm, negăm sau abandonăm situația. Relațiile sunt un loc în care folosim deseori „soluția" eschivării. Să spunem că te-ai certat serios cu iubita ta. În loc să vă așezați amândoi și să discutați despre ceea ce se petrece (să stingeți focul) sau chiar să ajungeți la concluzia că nu sunteți potriviți împreună (să-i scoți pe toți din casă cu calm și în siguranță), te prefaci că totul e bine (în timp ce focul continuă să distrugă).
Când negăm frica, problemele ne urmăresc. De fapt, ele se măresc din ce în ce mai mult, iar la un moment dat ceva ne va forța să le confruntăm. Când toate celelalte dau greș, durerea ne face să fim atenți. Dacă nu învățăm din semnalul care indică o problemă, vom sfârși prin a învăța din rezultatele problemei, ceea ce nu e de preferat. Dar dacă ne confruntăm frica - rămânem, ne luptăm cu focul, purtăm o discuție dificilă - rezultatul e că devenim mai puternici.
Prima lecție pe care ne-o predă Gita este cum să facem față fricii. În clipele dinaintea bătăliei, când Arjuna e copleșit de teamă, nu fuge de ea și nu încearcă să o ascundă; o confruntă. În poveste, Arjuna e un războinic curajos și iscusit, însă în acea clipa frica îl determină să reflecte pentru prima oară. Se spune deseori că ne schimbăm în momentul în care teama de a rămâne la fel o întrece pe aceea de schimbare. Cere ajutor sub forma introspecției și a înțelegerii. Făcând asta, a început să treacă de la a fi controlat de temeri la a le înțelege. Autorul romanului Fight Club, Chuck Palahniuk7, scrie în Monștri invizibili următorul lucru: „Nu scapi de ceea ce fugi; dimpotrivă, va rămâne mai mult cu tine. Găsește lucrul de care ți-e frică cel mai mult și trăiește acolo."
În ziua în care am meditat în subsolul ashramului, m-am deschis față de temerile profunde pe care le aveam față de părinții mei. N-am avut decât rareori momente de panică sau de blocaj, dar asta nu înseamnă că eram neînfricat.

DHARMA ALTORA

Bhagavad Gita spune că e mai bine să-ți faptuiești în mod imperfect propria dharma decât să făptuiești desăvârșit dharma altuia. Sau, după cum s-a exprimat Steve Jobs când s-a adresat în 2005 studenților de la Stanford: „Timpul vostru e limitat, așa că nu-l irosiți trăind viața altcuiva".
În autobiografia lui, Andre Agassi, un fost lider mondial în tenisul profesionist, de opt ori câștigător de Grand Slam și deținător al medaliei olimpice de aur, a dezvăluit următorul lucru care a șocat întreaga lume: Nu i-a plăcut tenisul. Tatăl lui a fost cel care a insistat să practice acest sport și, chiar dacă a jucat incredibil de bine, i-a displăcut profund. N-a contat că a avut un succes deosebit și că a câștigat foarte mulți bani; nu a fost dharma lui. Cu toate acestea, Agassi și-a transformat reușitele de pe teren în adevărata lui pasiune - în loc să execute serve năucitoare, acum îi servește pe cei neajutorați. Pe lângă faptul că le oferă facilități esențiale copiilor din Nevada, statul din care provine Andre, Fundația Andre Agassi a înființat un liceu pregătitor, care îi poartă și numele, ce pregătește copiii defavorizați pentru facultate.
Societatea în care trăim e formată în așa fel încât să ne întărească slăbiciunile, în loc să ne dezvolte punctele forte. La școală, dacă iei trei de 10 și un 4, toți adulții din jurul tău vor face mare caz de acel 4. Notele pe care le pri¬mim la școală, rezultatele de la testele standardizate, evaluarea muncii și chiar și eforturile de a ne perfecționa - toate acestea ne scot în evidență lipsurile și ne stimulează să le suplinim. Dar ce se întâmplă dacă vom înceta să privim aceste slăbiciuni ca pe niște eșecuri și le vom vedea drept dharma altcuiva} O călugăriță benedictină pe nume Joan Chittister a scris următorul lucru: „Încrederea în propriile limite6 ne determină să ne deschidem și încrederea în înzestrările celorlalți ne liniștește. Ajungem să ne dăm seama că nu trebuie să facem totul singuri, că nu avem cum să facem asta, că ceea ce nu pot face eu este înzestrarea și responsabilitatea altcuiva... Limitele mele creează spațiul pentru talentele celorlalți." În loc să ne concentrăm pe slăbiciunile noastre, ne bazăm pe punctele forte și căutăm modalități de a le face esențiale in viețile noastre.
Ține însă cont de două aspecte importante. În primul rând, faptul că-ți urmezi dharma nu înseamnă că asta te absolvă de orice responsabilitate. Când vine vorba de aptitudinile tale, ar trebui să te bazezi pe punctele tale forte. Însă dacă slăbiciunile tale sunt însușiri emoționale precum empatia, compasiunea, bunătatea și generozitatea, n-ar trebui să încetezi niciodată să le dezvolți. N-are nici un rost să fii un tehnician extraordinar dacă îți lipsește compasiunea. N-ai dreptul să te comporți ca un mitocan doar fiindcă ești bun în ceea ce faci.
În al doilea rând, o notă slabă la școală nu înseamnă că trebuie să renunți la acea materie. Trebuie să avem grijă să nu confundăm lipsa de experiență cu slăbiciunea. Unii dintre noi trăim în afara dharmei noastre pentru că nu ne-am dat încă seama în ce constă ea. Este important să experimentăm mai mult înainte să respingem opțiunile, iar majoritatea încercărilor se fac cât suntem încă mici, la școală sau în alte medii.
Dharma mi s-a dezvăluit prin niște experiențe pe care le-am găsit deosebit de neplăcute. Înainte să țin acea lecție la ashram, aveam o aversiune față de vorbitul în public. Când aveam șapte sau opt ani, am făcut parte la școală dintr-un grup în care fiecare dintre noi își împărtășea tradițiile culturale. Mama m-a costumat într-un rege indian, înfășurându-mă într-o haină ce aducea cu un sari, care nu îmi venea deloc bine, făcându-mă să mă simt stânjenit. Imediat ce am pășit pe scenă, copiii au început să râdă de mine. N-am deloc o voce melodioasă, iar când am început să intonez o rugăciune în sanscrită transliterată, au izbucnit în hohote de râs. După nici două minute, atât cei 500 de copii, cât și toți profesorii râdeau de mine. Am uitat versurile și am privit foaia din fața mea, dar n-am putut să disting literele din cauza lacrimilor. Învățătoarea mea a trebuit să urce pe scenă, să mă prindă de mână și să mă ia de acolo, în timp ce toți ceilalți au continuat să râdă. A fost cumplit. Din acel moment am detestat scena. Pe urmă, când aveam 14 ani, părinții m-au obligat să particip la un curs extrașcolar de vorbit în public/actorie. După patru ani de lecții de trei ori pe săptămână a câte trei ore, am dobândit abilitatea de a urca pe scenă, dar n-am avut despre ce să vorbesc și nu mi-a făcut deloc plăcere. Eram și sunt încă timid, dar acel curs de vorbit în public mi-a schimbat viața, fiindcă odată ce mi-am conectat acea abilitate la dharma, totul a mers de la sine.