La nivel practic, deci, o mașină cu pilot automat
trebuie să includă mijloace prin care pilotul uman să poată interveni și să
preia controlul. Situații care necesită un raționament au loc permanent în
trafic. Nu prea mulți oameni, în acest moment cel puțin, ar fi dispuși să
cedeze controlul unei mașini. S-ar putea să nu fim niciodată dispuși, date
fiind riscurile legate de viața și de integritatea noastră corporală.
Același raționament se aplică și la organismul nostru. Chiar
dacă își controlează perfect mecanismul — un termen simplist, dar adecvat în
această situație — corpul este supus unui control dublu. La începutul acestei
cărți, am menționat exemplul respirației. Indiferent că îi acorzi atenție sau
nu, respirația este un act involuntar, un mecanism fundamental de
supraviețuire. Dar, ori de câte ori dorești, poți să intervii, în mod voluntar,
ca să respiri diferit, mai repede sau mai încet, mai adânc sau mai superficial.
Pentru că organismul operează ca un sistem-unitar, intervenția ta nu este
locală — un mod diferit de a respira poate fi asociat cu un atac de panică, pe
de o parte, sau cu o practică yoga, de cealaltă parte. Asta înseamnă că fiecare
intervenție are posibilitatea de a te îndepărta de condiția naturală a stării
sănătății.
Se pare că milioane de oameni procedează întocmai așa.
Semnele se evidențiază în zeci de moduri — tulburările de somn, bolile cronice
provocate de stilul de viață, obezitatea, anxietatea și depresia sunt în capul
listei. Reacția imună este compromisă de perturbări extreme, ca pneumonia sau
poliomielita, dar aceste evenimente catastrofale au devenit tot mai rare și
sunt vindecabile. Adevărata amenințare împotriva sănătății vine din partea
intervențiilor zilnice pe care le efectuăm și care au efecte negative, cu
consecințe nebănuite. Acestea sunt picăturile care, în cele din urmă, vor umple
paharul.
Răspunsul imun nu are idei preconcepute; el se adaptează la
fiecare alegere făcută, fie ea pozitivă sau negativă. Celulele tale sunt
fabrici chimice care își modifică linia de producție în funcție de
combustibilul pe care îl furnizezi și care acționează ca o directivă trasată la
nivel managerial. Pentru că viața unui om este un amestec de alegeri corecte și
greșite, toate experiențele de viață trebuie privite ca acceleratori sau
inhibitori ai stării de sănătate. Celulele, până la nivel genetic, ne tolerează
capriciile, dar le suportă consecințele.
Soluția este să folosești sistemul dublu de control al
organismului ca instrument al vindecării. În termenii cei mai simpli, există
două tipuri de vindecare active în organismul oricărui om, chiar în acest
moment.
Vindecarea automată este cea pe care toți am moștenit-o
genetic în urma a milioane de ani de evoluție.
Vindecarea conștientă include orice ocazie de a sprijini și
de a îmbunătăți vindecarea automată.
Orice simptom este un candidat posibil la vindecare. Simplul
fapt că a trecut o zi fără o senzație de durere fizică nu ne poate scăpa de
următoarele experiențe:
• senzația de depresie, neajutorare sau deznădejde;
• îngrijorarea față de ce ne rezervă viitorul;
• anxietatea, teama sau nesiguranța;
• cramponarea de sisteme comportamentale vechi sau de
obiceiuri dăunătoare;
• stimă de sine scăzută;
• lipsa senzației de împlinire;
Dacă știm că eul poate fi demontat bucată cu bucată, prin
traumatisme cerebrale sau psihologice, atunci sinele este mai instabil și mai
înșelător decât am fi crezut. Această concluzie ne conduce iarăși la povestea
lui Darren. Dacă este adevărat că un băiat de 14 ani nu și-ar recunoaște
personalitatea la 60 sau 70 de ani, Darren nici măcar n-o dorea. El se
schimbase drastic de atunci, pentru că își ura vechiul eu. Acum, la 40 de ani,
oare unde 1-a purtat viața în urma refuzului unui eu inacceptabil?
„Mă mai întâlnesc uneori cu vechi prieteni din liceu sau
facultate, care îmi spun: «Nu te-ai schimbat deloc»", recunoaște el. „Dar
eu râd în sinea mea. Știu că vor să fie doar politicoși. Pentru că, dacă m-ar
cunoaște cu adevărat, ar fi șocați, ceea ce simt despre mine acum n-are nicio
legătură cu ce simțeam atunci. În vremea aceea fugeam de mine însumi. În mintea
mea răsuna o voce care îmi amintea în fiecare zi că nu eram suficient de bun.
Acum n-o mai aud.
Acea voce care mă critica permanent n-a dispărut cu
ușurință. I-am spus de mii sau de zeci de mii de ori că nu mai aveam nevoie de
ea. Înainte eram mândru de duritatea și încăpățânarea mea, și nici asta n-a
fost ușor să depășesc. Dar nu te poți simți viu fără sentimente și nu poți avea
sentimente dacă nu-ți dezvălui vulnerabilitățile. Mă îndoiesc că măcar un
bărbat dintr-o sută se poate confrunta cu acest adevăr. Eu am fost nevoit,
pentru că lucrul care m-a adus pe această cale, sentimentul greu de vinovăție
pentru moartea fratelui meu, era prea real ca să-l neg.
„În privința asta, cea mai importantă lecție a fost că emoțiile
pot fi un lucru pozitiv. Și atunci au început să se schimbe multe lucruri. Tot
freamătul legat de întrebarea dacă pot fi iubit sau dacă pot să iubesc — ar
putea umple filele unei cărți. Dar dacă ai examina toate detaliile dinainte, ai
rămâne inert. Eu cred că trebuie să lași lucrurile să se desfășoare la buna
întâmplare. Nu lupt, nu mă împotrivesc niciunui eveniment. Când nu te mai temi
de tine, nu te mai temi nici de sentimentele tale, sau de gura lumii. Nu te mai
temi de viitor și te eliberezi de trecut."
„Dar tot timpul ăsta nu reușeam să scap de durere. Am
încetinit viteza și am devenit atent la ceea ce mi se întâmpla. Era un soi de
proiect, ca și când aș fi analizat o altă persoană la microscop. Când scapi de
teamă sau critică, este un proiect chiar plăcut."
În ce consta mai exact acest proiect?
„Descoperirea de sine. Niciun alt termen nu poate defini
fenomenul în întregime", spune el. „Când te întrebi cine ești, răspunsul
trece prin câteva etape."
În ce etapă se află acum?
„Într-un fel, m-am aflat mereu într-o singură etapă: proiect
în curs de desfășurare."
Cu toții suntem proiecte în desfășurare și, când s-a făcut
sau s-a spus totul, acela este cel mai bun moment al existenței. Cunoscând ce
are genetica de spus în privința modului în care experiențele de viață ne
influențează sute de gene, procesul nu se va opri niciodată, schimbarea este
menirea lui. Să fii viu înseamnă să te alături fluviului evoluției — singurul
în care nu poți să te scufunzi de două ori în același loc. Vindecarea
superioară se referă la îmbrățișarea oricărei experiențe cu o atitudine de
deschidere, dezvoltare și evoluție. Cine susține viața? Viața însăși. Când îi
acordăm încredere, călătoria spre vindecare ajunge acolo unde trebuie, un
proiect care ne acaparează toată atenția și care exprimă bucuria de a fi în
viață, aici, acum. |
Adevăr Divin
