Cum îi ajutăm pe copii să facă față traumelor

Această carte este obligatorie pentru toți părinții, educatorii, formatorii și liderii de echipă. Ne ajută să înțelegem stadiile de dezvoltare ale copilăriei și să îi ajutăm pe părinți să facă față fiecărui stadiu într-un mod cât mai adecvat și mai inteligent. Este o lucrare de pionierat, o descoperire de pionierat și un triumf de pionierat. Este pur și simplu bunul simț vizionar. Cum îi ajutăm pe copii să facă față traumelor este un instrument important care îi ajută pe părinți și pe toți adulții să îi îngrijească pe copiii care au suferit traume. Acceptarea faptului că trauma face parte din viață trebuie să fie pentru noi toți semnalul că trebuie să ne pregătim pentru inevitabil.

Cuvinte de apreciere despre cartea Cum îi ajutăm pe copii să facă față traumelor ... 5
Cuvânt înainte • O poveste pentru vremurile noastre ... 7

Capitolul 1 • Trauma este un fapt de viață ... 11
Capitolul 2 • Construirea rezilienței prin dobândirea de abilități de conștientizare senzorială prin exercițiu, exercițiu și iar exercițiu ... 31
Capitolul 3 • Secretele meseriei: restaurarea rezilienței prin joc, artă și poezie ... 67
Capitolul 4 • Remedii pentru situații specifice: O plimbare în parcul de distracții se lasă cu mușcături de zebră 111
Capitolul 5 • Vârste și stadii. Construirea încrederii prin stimularea unei dezvoltări sănătoase ... 171
Capitolul 6 • Violența sexuală: reducerea riscului și detectarea timpurie ... 185
Capitolul 7 • Separare, divorț și deces: ajută-l pe copil să treacă prin perioada de doliu ... 217
Capitolul 8 • Război de gherilă în cartierul nostru: adevărata bătălie pentru protecția copiilor în fața groazei ... 259

Dedicații și mulțumiri ... 301
Bibliografie ... 305
Resurse suplimentare ... 311
Despre autori ... 313

Monitorizarea progresului copilului

Indiferent cât de multe repetiții sunt necesare, dacă cel mic răspunde diferit, cum ar fi, spre exemplu, cu o ușoară creștere în entuziasm, cu mai multe cuvinte sau cu mai multe mișcări spontane, este semn că înaintează în procesul de surmontare a traumei. Dacă reacțiile copilului par să se deplaseze în direcția repetiției compulsive, în loc de expansiune și diversificare, probabil încerci să te deplasezi prea repede, oferindu-i prea mulți stimuli copilului pentru a face progrese.

Cum să îți ajuți copilul să înainteze cu pași mici

E nevoie mai întâi ca tu să te conectezi și să fii atent la propriile senzații, până când respirația îți devine calmă și aduce cu sine sentimente de încredere și spontaneitate. Încetiniți ritmul schimbării fragmentând jocul în reprize mai mici. Acest lucru poate părea contradictoriu față de ceea ce s-a spus mai devreme cu privire la urmărirea ritmului copilului. Totuși, un părinte înțelept va face în așa fel încât copilul să nu devină prea agitat și copleșit. Pentru a face acest lucru, poate fi nevoie să reduci ritmul jocului.
Dacă cel mic pare vătămat, este bine să introduci câțiva pași de vindecare. De exemplu, după o traumă medicală i-ai putea spune: „Să vedem, mă întreb ce putem face ca (Ursulețul Pooh, Păpușica etc.) să nu se sperie înainte ca tu (pretinsul medic/asistentă) să îi faci o injecție?" Adesea, copiii vor veni cu soluții creative care demonstrează exact ce tip de îngrijire sau de încurajare a lipsit din propria experiență.
Nu te preocupa că e nevoie să treci de multe ori prin ceea ce pare a fi mereu același lucru. (L-am atras pe Sammy să joace scena cu Ursulețul Pooh de cel puțin 10 ori. Sammy a reușit să-și renegocieze reacțiile traumatice destul de repede. Copilul tău ar putea avea nevoie, însă, de mai mult timp.) Nu e nevoie să faceți totul într-o singură zi! Odihna și timpul îl ajută pe copil să își reorganizeze intern experiența la niveluri profunde. Dacă rezolvarea nu este completă, copilul va reveni la o fază similară, când i se va da ocazia să continue jocul, la un moment ulterior.
Dacă aceste sugestii nu par să ajute, recitește acest capitol și analizează mai bine rolul pe care e posibil să îl joci tu însuți și observă mai atent cum reacționează copilul. Poate că ai devenit frustrat, speriat fără motiv sau poate ai ratat unele semnale date de copil. E nevoie de exercițiu pentru a sesiza subtilitățile. Odată ce copilul începe să răspundă, nu îți mai face griji și bucură-te de joc!

4. Devino un refugiu, un loc de siguranță
Amintește-ți că natura este de partea ta. Pentru părinte, probabil cel mai dificil și mai important aspect în asistarea copilului de-a lungul procesului de transformare a unui eveniment traumatic este menținerea convingerii proprii că lucrurile vor ieși bine. Acest sentiment vine din interiorul tău și este proiectat și asupra copilului. Devine un refugiu care îi oferă copilului un sentiment de încredere. Poate fi un lucru deosebit de greu de făcut dacă cel mic opune rezistență încercărilor tale de a-l ajuta.
Dacă observi că se opune, ai răbdare și liniștește-l. Partea instinctuală din copil vrea să recreeze experiența prin care a trecut. Tot ce ai de făcut este să aștepți ca acea parte să se simtă suficient de încrezătoare și în siguranță pentru a se afirma.

Adulții sunt adesea derutați de reacțiile intense ale copiilor, care par disproporționate față de natura incidentului. Este important să iei în serios reacțiile copilului. Adeseori, copiii transmit cu întârziere supărarea pricinuită de un incident anterior rămas nerezolvat, reactivată acum. Profită de noua oportunitate pentru a aborda problema respectivă. Acest lucru e mai probabil să se întâmple atunci când evenimentul recent răscolește amintiri ale unei situații în care copilul era mai vulnerabil ca urmare a vârstei sale și/ sau a gravității incidentului anterior. Corpul înregistrează și își amintește totul din perioada de fragedă pruncie și din primii ani de viață. Poate lipsi memoria conștientă, întrucât experiențele dinaintea apariției vorbirii nu au fost puse în cuvinte. Ai fi surprins de câtă vinovăție, rușine sau neliniște reiese din aceste povestiri și din desenele realizate de copil pentru a le ilustra!

Mai mult despre lucrul cu poveștile
Uneori, în special cu copiii foarte mici, cel mai bine este să folosiți un copil, un animal sau o păpușă imaginară pentru a înlocui propriul copil în povestire. Acest lucru ajută la început prin a-i oferi copilului distanța necesară față de eveniment, pentru ca acesta să pară mai puțin înspăimântător. Include pe rând, în istorioară, elementele înfricoșătoare. De exemplu, dacă a căzut pe scări și dacă nu e prea supărător pentru copil, adaugă și partea aceasta în poveste, în cazul în care el a omis-o. Observă-l pe copil cu atenție pentru a vedea dacă se identifică cu reacțiile și sentimentele pe care le are personajul imaginar din poveste. Întrerupe povestea pentru a-l ajuta pe copil să-și lămurească senzațiile și emoțiile care se declanșează. Dacă devine anxios, urmează aceeași pași care sunt recomandați și pentru acordarea primului ajutor emoțional. De exemplu, cere-i să arate unde simte senzațiile care îl sperie și să spună ce „culoare", „mărime" sau „formă" au acestea. Amintește-i copilului că vei rămâne cu el până când senzațiile și imaginile sale își schimbă caracteristica, forma și mărimea și într-un final dispar! Inserează oricare dintre elementele enumerate mai sus care lipsesc și par a fi esențiale pentru rezolvarea traumei.

Prevenirea traumei medicale

Importanța pregătirii când sunt necesare proceduri medicale
O sursă comună de traumă, frecvent trecută cu vederea la copii, este legată de intervențiile medicale de rutină sau de urgență. Înarmat cu informațiile dobândite în această secțiune, vei putea lucra, în mod ideal ca într-o echipă, cu personalul clinicii și al spitalului. Acest efort comun poate reduce suferința superfluă a copilului, provocată de intervențiile medicale și chirurgicale invazive. Dar, înainte de a prezenta aceste strategii, să citim mai întâi povestea uimitoare de mai jos:

Teddy
– Tati, tati, dă-i drumul, dă-i drumul! Te rog, n-o omorî! Dă-i drumul!
Acestea sunt țipetele îngrozite ale lui Teddy, un băiat de 10 ani, care o zbughește din cameră ca un iepure speriat.