Pedagogia poveștii
Această carte este o „respunere de povești ale lui Ion Creangă”. Subiect de curs, inițial, pentru studenții Părintelui Constantin, decodarea celor trei povești ale lui Ion Creangă – Capra cu trei iezi, Povestea lui Harap alb, Fata babei și fata moșneagului – s-a strămutat în pagină de carte, așa cum îi șade bine oricărei povești. Demers curajos, rescrierea, resemnificarea acestor puncte forte ale literaturii române în cheie teologică se face cu un firesc uimitor, într-o logică seducătoare, de o temeinică acuratețe. E darul Părintelui Constantin să ne atragă prin fervoarea și fascinația discursului său, convingându-ne de probitatea raționamentelor și a faptului că, dacă vrem să ne asumăm un viitor responsabil, atunci trebuie să știm să deslușim trecutul cuibărit, de foarte multe ori, în poveștile Neamului nostru.
„Sus inima! Din Raiul limbii române, Ion Creangă este cu noi”
• Autorul
„Să le spunem ascultătorilor că nu facem o exegeză biblică asupra textului, și dacă zicem trăsnăi să le bine-primească, pentru că, dacă nu asculți cu atenție taina aceasta legată de poveștile lui Creangă, nu înțelegi propriul tău suflet. În fond, noi propunem un examen de sufletologie. În modul în care îl vedem pe Spân de astă dată, „împreună cu moșu-său și cu verele sale" – aviz marilor grămatici ai Academiei! – „și cu alții câți se întâmplase, li s”au adus mai la urmă în masă și niște sălăți foarte minunate". Totul aici pare că este spus pentru copii. Toate exagerările acestea.
Noi râdem acum de mulți dintre politicienii noștri, care merită într-adevăr luați peste picior când vorbesc prostii, dar limba română nu este așa de înțepenită cum pare. Creangă aici zice povestea pentru copilul din el și copilul din el totdeauna se revoltă și răzbate. E interesantă întrebarea pe care o pune împăratul, care se vede că e frate cu tatăl lui Harap-Alb, pentru că nu-l provoacă pe Spân. Doar atât îl întreabă: „Nepoate, mai mâncat-ai sălăți de aceste, de când ești?" „Ba nu, moșule, zise Spânul; tocmai eram să vă întreb de unde le aveți, că tare-s bune!..." Deci lingăul tot lingău. Cred că nici nu i-a trecut prin cap până atunci să se uite la sălăți! El se uită la verișoare, sunt convins! Dar e întreagă povestea în astfel de dialoguri. O să vedem că ele mai apar pe parcurs; o provocare mutuală, un fel de skandenberg pe sub masă. E o provocare pe care împăratul e vizibil că o face că să-i încerce puterea Spânului. Doar că Spânul nu e curajos. El deleagă căutarea și iese de la masă, zicând: „Pun rămășag că o să-mi aducă sălăți!" Deci el pune rămășag pe viața ucenicului său, cum am spune noi; pe viața slugii sale.”