Simbolizarea și actele simbolice

Autor(i):
Autor(i):
Jacques Salomé Valeria Bollud-Salomé
Editura:
Editura:
Herald

O cale și un instrument de comunicare, dezvoltare și reconstrucție a sinelui

Cartea aceasta este un astfel de spațiu în care imposibilul devine posibil prin simbol, în care greul devine mai ușor printr-un obiect. În care nespusul, nevăzutul, netrăitul îndrăznesc să se arate, să fie, să devină, să ne transmită mesajele autenticului din noi. Numeroasele exemple, mărturii și povești care se regăsesc în acest volum, însoțesc călătoria spre împrietenirea noastră cu simbolul, spre o ascultare de sine plină de bunăvoință și toleranță, spre găsirea unui drum către ceea ce sunt cu adevărat, dar poate încă nu îndrăznesc să fiu.
Detalii:

Tărâmul simbolurilor este plin cu multe poveșți pe care le poți auzi doar cu acea parte din tine care uneori nici nu poate fi pusă în cuvinte. Simbolul este parte a realității noastre invizibile, este instrument și cale de vindecare, este apropiere și sens, mai ales atunci când vizibilul pare haotic, contorsionat sau neînțeles.

Metoda ESPERE® pune actul simbolizării în miezul intervenției sale, ca tehnică pivot, în jurul căreia se poate articula întregul proces de conținere, clarificare și vindecare. Simbolizarea unei nevoi neîmplinite, a unei dorințe neauzite, a unui gând neacceptat, a unui gest nepotrivit, a unui mesaj tulburător sau a unei emoții copleșitoare permite crearea unei distanțe de observare, de mânuire, de înțelegere și asumare a unui conținut aparent incongruent cu ceea ce cred că sunt, la acel moment. În egală măsură permite oferirea unui spațiu de manifestare netăgăduită, o manifestare care să nu destabilizeze, ci care să construiască, să aducă sens și întregire.

Cartea aceasta este un astfel de spațiu în care imposibilul devine posibil prin simbol, în care greul devine mai ușor printr-un obiect. În care nespusul, nevăzutul, netrăitul îndrăznesc să se arate, să fie, să devină, să ne transmită mesajele autenticului din noi. Numeroasele exemple, mărturii și poveșți care se regăsesc în acest volum, însoțesc călătoria spre împrietenirea noastră cu simbolul, spre o ascultare de sine plină de bunăvoință și toleranță, spre găsirea unui drum către ceea ce sunt cu adevărat, dar poate încă nu îndrăznesc să fiu.

Ca cititor al acestei cărți, trăiesc deopotrivă smerenia omului care a înțeles că a-ți găsi propria cale, a-ți întâlni propria ființă este cea mai împlinitoare experiență umană, iar simbolul este unul dintre instrumentele cele mai la îndemână pentru acest proces. Îmi doresc ca această carte să deschidă în fiecare dintre noi bucuria de a ne întâlni, de a ne recunoaște în felul nostru diferit și unic de a fi, de a ne cuprinde în brațele propriei tandreți, de a ne arăta în darul nostru cel mai prețios: acela de a fi!

• Psih. clinician Daniela Nicoleta Dumitrescu
Președinte IFER – Institutul de Formare și Educare Relațională

Cuprins:

Prefață, de Valeria Salomé 11
Cuvânt înainte, de Jacques Salomé 15
Introducere 19

I. SIMBOLIZAREA 24

Simbolizarea ca limbaj 27
Să deschidem o cale a posibilului pentru toate resursele noastre interioare 27
Să accedem la propria noastră autonomie printr-o mai bună definire a sinelui 31
Să ne reamintim trecutul pentru a înțelege mai bine sensul profund al propriei povești 35
Să practicăm vizualizarea pentru a clarifica o situație 37
Simbolizarea permite fiecăruia să fie agentul propriei sale schimbări 40
Să facem diferența între un demers de simbolizare și punerea în act 46

Reprezentările simbolice ca suport al responsabilizării 49

Restituirea unui mesaj negativ, a unei violențe verbale, morale sau fizice 49
A primi înapoi un mesaj negativ, o violență verbală, morală sau fizică 51
A încheia o situație neîncheiată 52
A îngrji un sentiment 55
Să înțelegem bolile ca limbaje simbolice sau metaforice 58

II. DESPRE LIMBAJELE SIMBOLICE LA COPII 64

Câteva ilustrări cotidiene 69
Practica medierii simbolice 73
Simbolizarea în viața de familie și la școală 74
Actele simbolice în viața socială 80

Limbajele infra-verbale ca interpretare simbolică 89

III. SIMBOLISTICA POVEȘ;TILOR 98

Să cultivăm comunicarea 103
Să oferim îngrijri relaționale 107
A crește din interior 111
O poveste despre lumea poveștilor 117

De unde au apărut poveștile? 117
Cum pot exista poveștile fără cuvinte? 118
Sunt toate poveștile fericite? 118
Cum supraviețuiesc poveștile? 119
Care este scopul tuturor acestor povești? 120
Cui se adresează poveștile? 121
Unde pot fi întâlnite poveștile? 121
Cum să întâmpinăm poveștile? 122
Există eroi în lumea poveștilor? 122
Dacă ar trebui să vă integrați în această lume a poveștilor, unde ați locui? 123

ÎN FOCUL POVEȘ;TILOR 124

Povestea Mylenei, broscuța zâmbitoare 127
Povestea lui Roșcățel, puiul de vulpe care se confruntă cu prima sa durere 131
Povestea bătrânului urs grizzly în căutarea originilor sale 135
Povestea limbajului ne-spus la ratonii spălăcioși 139
Poveste pentru Madeleine, furnicuța sârguincioasă 143
Povestea tinerei antilope care a descoperit sindomul bolii din dragoste 147
Povestea micuței albine care nu dorea să-și mai hrănească trupul 151
Povestea vidrei curajoase care și-a asumat o misiune secretă 155
Povestea fluturașului care caută fără încetare esențialul 159
Povestea Lunii și a Soarelui 161
Povestea stropitorului de tandrețe 165

MULȚUMIRI 168

Postfață, de psih. Daniela Nicoleta Dumitrescu 169

Preț
Preț 39.50 RON
Discount
Discount 13 %
Preț final
Preț final 34.37 RON
I.S.B.N.
I.S.B.N. 978-973-111-928-1
Caracteristici:
Numărul de pagini
Numărul de pagini 176
Formatul în cm. (l x L)
Formatul în cm. (l x L) 13 x 20
I.S.B.N.
I.S.B.N. 978-973-111-928-1
Traducerea
Traducerea Gabriel Doru Avram
Titlul original
Titlul original Un chemin de vie - Des actes symboliques pour la construction de soi
Publicat online
2023-02-01
Afișat de
22582 ori
Apreciere
Recomandări:
Adevăr Divin ▷ Librăria
divin.ro
×

Coșul de cumpărături

Titlul
Preț RON
-%
Redus RON
 
Subtotal
Șterge
produs(e) în coș, preț total:

Atenție: acest site este în teste și pot exista erori!

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Golește coșul Finalizează
×

Adăugat în coș

Titlul
Preț
Redus
Preț final
×

Recomandate

41.00 36.90 RON

Carduri CELE PATRU LEGĂMINTE

94.00 84.60 RON

Puterea (Secretul Cartea 2)

11.71 RON

Tarotul Lenormand

60.00 54.00 RON

Theta Healing

72.00 64.80 RON

Corpul nu uită niciodată

85.00 76.50 RON

Opere complete (Neville Goddard)

106.00 95.40 RON

Iubește realitatea exact așa cum este

58.00 52.20 RON

Vrăjitoarea verde

52.00 46.80 RON

Sucul de țelină (Medium medical)

259.00 233.10 RON

Curs de Miracole

158.00 142.20 RON

Vindecare prin detoxificare (Medium Medical)

43.00 38.70 RON

Efectul Umbrei

85.00 76.50 RON

Terapia Teta – Boli și afecțiuni

29.00 26.10 RON

Femei puternice

91.00 81.90 RON

Floarea vieții, volumul I

64.00 57.60 RON

Carduri de înțelepciune: Un set de 64 de carduri

31.00 27.90 RON

Zece mesaje pe care îngerii tăi doresc să le cunoști

57.00 51.30 RON

Vindecarea traumelor din trecut

39.00 35.10 RON

Am murit și m-am descoperit pe mine însămi

46.00 41.40 RON

Puterea este în interiorul tău

Atenție: acest site este în teste și pot exista erori!

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Preview Coș