Vindecarea inimii

De când ne naștem pe acest pământ păstrăm o legătură profundă cu lumile subtile, divine. Avem o locuință pământeană, în același timp cu o casă a Cerurilor, nevăzută cu simțurile obișnuite, dar prezentă în sufletul și conștiința noastră. Vindecarea inimii se produce atunci când înțelegem că nu suntem singuri, ci locuiți, în propriul corp, de către ființe de lumină, care și-au ales drept scop iubirea și compasiunea.

Cartea este o călătorie revelatorie în acest univers aparent paralel, o viziune a unei lumi minunate, profunde, luminoase, întrepătrunse cu spațiul în care trăim în prezent. Această lume magică are puterea de a străbate zidurile strâmte, construite de control, manipulare, indiferență și lipsă de iubire, atunci când fiecare om este pregătit să o recunoască în el însuși.

Vindecarea din lumile de Lumină 5
Prefață 9
Operația 13
Înapoi, pe cărările vieții 17
Învățarea energiilor și descifrarea mesajelor 33
Întâlnirea cu Maria 53
Trecerea prin tunelul de lumină 61
Tabăra 67
Noua misiune 107
Regăsirea Luminii 131
Undeva, pe Pământ 179

Operația

Tot ceea ce putea să vadă Victor în acea poziție, culcat, dus de brancardieri spre sala de operație, erau șirul de neoane, pereții albi, faianța, care i se derulau atât de rapid prin fața ochilor. În curând avea să primească înțepăturile anesteziei, apoi totul urma să fie învăluit în necunoscut. În fapt, nici măcar nu mai știa dacă viața avea să îl mai trezească. A fost invitat, cu o seară înainte, să semneze o hârtie prin care era informat despre riscurile unei astfel de operații. Erau acolo multe alineate și paragrafe care l-au tulburat. Înțelegea că este, într-un fel, într-o luptă pe viață și pe moarte, pe cont propriu, așa cum văzuse altădată în acele filme urmărite la televizor. Dar acum nu mai era poveste de film, ci viața adevărată, aspră, așa cum i se părea atunci, implacabilă ca turnura destinului. Timp de trei săptămâni, până la operația pe cord, a stat răbdător într-un salon, alături de câțiva colegi de suferință, așteptându-și rândul. Nu era ușor să intre în sala de operație, întrucât nu erau suficiente fonduri alocate, iar ca orice spital de stat, și acela funcționa cu surse alocate de minister.

Învăța răbdarea, acea stare a sufletului pe care mai apoi avea să o ducă până spre perfecțiune. Când i s-a spus că a doua zi va intra în sala de operații, inima lui slăbită a tresărit de bucurie. Medicii îi dăduseră doar câteva luni de trăit fără operație, așa că nu mai suporta ideea de a fi trimis acasă pentru a aștepta o altă zi în care să aibă această ultimă șansă... Diagnosticul pus înainte de un medic dintr-un oraș de provincie fusese reconfirmat acolo, în acel spital; avea o insuficiență aortică în stare avansată, care necesita intervenție chirurgicală. Victor avea în jur de 35 de ani și nu înțelegea atunci cauza suferinței sale. Medicii i-o explicaseră în termeni tehnici, iar unul dintre ei l-a îndemnat să fie bărbat, „că asta este viața”. El simțea că este o altă cauză, mult mai profundă, legată de trăirile și emoțiile sale, dar pe care nu și-o putea explica atunci. Simțea de mult o apăsare grea în jurul inimii, ca și când ceva, un fel de obstacol, ar fi împiedicat viața să curgă firesc. După operație a aflat că fusese readus în sala unde se efectuase intervenția, pentru că sângera prea mult, fuseseră niște complicații. Dar inima lui organică tot continua să bată, chiar dacă la fel de slab ca aripile unui fluture departe de lumină și de aer. S-a trezit la terapie intensivă, cu niște tuburi ieșindu-i din abdomen, cu privirea în sus, îndreptată spre tavan. Inima și corpul lui erau în mâinile lui Dumnezeu, dar atunci nu știa exact asta. Nici măcar nu-și putea explica prezența lui Dumnezeu, era atât de însingurat în el însuși...