Camasa lui Cristos (Stefan)

Această carte l-a lansat pe autorul Lloyd C. Douglas în lumea marilor scriitori ai umanității. Este povestea lui Marcellus, un ofițer român, care la un joc de zaruri a câștigat cămașa lui Hristos. După execuția Mântuitorului, condusă din ordin chiar de el, Marcellus este cuprins de sentimentul vinovăției și de remușcări, după ce avusese tot timpul convingerea că acel om este nevinovat. Atingerea involuntară a cămășii lui Hristos îi schimbă starea de tulburare ce-l cuprinsese, într-una de calm, de iertare și de sentimente înălțătoare. El pornește într-o călătorie, în căutarea adevărului legat de cel răstignit pe cruce. Demersul sau îi va permite să ajungă să cunoască originile creștinismului și semnificațiile lui, să contribuie la răspândirea credinței în Dumnezeu.

Un roman impresionant despre puterea credinței, despre miracole și despre oameni puternici care au avut curajul să-și rescrie destinul. Cartea este realizată într-un stil accesibil cititorilor, cu mult dialog și fraze alese, acțiunea desfășurându-se într-un crescendo ce te captivează. Lumea Romei antice renaște sub pana sa, împărați, tribuni și jocuri politice recăpătând culoare.

„Dacă sufleteşte ar fi fost mai puţin tulburat – fiind şi peste măsură de obosit din pricina drumului – Marcellus s-ar fi simţit încântat de primirea călduroasă a hangiului atenian, deşi această primire nu era câtuşi de puţin un lucru la care nu s-ar fi putut aştepta.
Pe vremea când avea douăzeci de ani, Marcus Lucan Gallio venise la Atena, unde petrecuse o vară pentru a studia la celebra Academie a lui Hipparchus şi fusese adăpostit la Domus Eupolis. Stăpânul hanului îşi trata clienţii ca şi când ar fi fost invitaţii săi proprii. Trebuia să fii o persoană foarte distinsă şi recomandată de oameni de încredere pentru a putea fi primit în acest han; dar, după ce reuşeai să fii primit, n-aveai nici un motiv să fii nemulţumit de felul în care erai îngrijit.
Atitudinea aceasta a bătrânului Eupolis faţă de cei care căutau locuinţă nu era un simplu snobism. Atena era mereu plină de străini. Oraşul nu avea mai mult de o sută de hanuri pentru adăpostirea acestora, dar numai douăsprezece dintre ele se bucurau de o reputaţie mai bună. Majoritatea hangiilor era formată din indivizi dubioşi, foşti tâlhari şi sceleraţi, şi tot cam de această categorie erau şi clienţii lor. Pentru a-şi putea păstra reputaţia, Domus Eupolis trebuia să-şi aleagă cu cea mai mare atenţie clienţii pe care-i primea.
Fără îndoială, tânărul Gallio făcuse proprietarului o bună impresie, deoarece, când părăsi Domus Eupolis, bătrânul Georgios tăiase în două o drahmă de argint şi-i dăduse lui Marcus una dintre jumătăţi, iar de cealaltă legase un răboj, pentru a o putea păstra el însuşi că mijloc de informaţie.
— Oricine, fiule, va veni în casa mea şi-mi va arăta această jumătate de drahmă va fi bine primit. Bagă de seamă să n-o pierzi.
Sosiră pe înserate şi, după ce intrară în curtea frumoasă a hanului, Marcellus scoase această jumătate de drahmă și o dădu paznicului care ieşise în calea lor. Imediat atitudinea sclavului deveni respectuoasă.”