Prima întâlnire cu inconștientul a avut loc în timpul analizei personale, pe care am descris-o în volumul În căutarea sinelui. Reacțiile provocate de această întâlnire au variat de la surprindere, contrariere, disconfort până la entuziasmul asociat revelațiilor. Fie că am vrut să cunosc și alte zone ale inconștientului meu, fie că nu am mai reușit să mă desprind de fascinația exercitată de această lume paralelă conștiinței, lume guvernată de cu totul alte legi, fie ambele, fapt este că imediat după încheierea analizei personale în 1988 am început să practic psihanaliza, așa cum se putea atunci, clandestin… Am notat în Jurnal doar momente cairotice din analize sau din autoanaliza mea, și nu procese complete („cazuri”). Cu alte cuvinte, am redat vise, acte ratate, transferuri, reacția mea inconștientă ca psihanalist la proiecțiile analizanților (contratransferul) – toate, modalități privilegiate de manifestare a inconștientului în ora de psihanaliză… Dacă ar trebui să schițez o hartă, atunci aș trasa mai întâi două axe principale, și anume, axa conflictelor pulsionale și axa deficitului narcisic, mai discretă, dar nu mai puțin definitorie și eficientă... Pe lângă deficit narcisic și conflicte inconștiente, apar în Jurnal și manifestări sporadice ale inconștientului „bun”, mai întâi Supraeul, sau cenzura, care însumează, grație unor interiorizări emoționale în prima copilărie, valori fundamentale pentru existența în cultură, precum și exprimări simbolice ale arhetipului sinelui.
Vorbim în același timp, fără să știm, două limbi: limba conștientului și limba inconștientului. Deși distincte ca mesaj, una ținând de lumea diurnă a rațiunii, cealaltă de lumea nocturnă a pulsiunilor și a posibilităților neîmplinite („umbra” lui Jung), ca mod de manifestare, ele sunt indistincte. Limba inconștientului se insinuează în țesătura limbii conștientului, așa încât de multe ori este confundată cu gazda sa. • Vasile Dem. Zamfirescu |
Adevăr Divin
