Noul ghid al nesimtitului

Au trecut douăzeci de ani nu doar din viaţa muschetarilor lui Dumas, ci şi din cea a nesimţitului român. Timpul scurs între Ghidul din 2006 şi cel de astăzi poate fi rezumat într-o spusă a unui politruc de pe vremuri: „Situaţia s-a ameliorat din ce în ce mai rău“. Formele nesimţirii s-au diversificat, canalele împrăştierii ei în spaţiul public sunt mai multe ca altădată. Au apărut reţelele sociale, s-a consolidat atacul la persoană, s-a înteţit viforul şovin şi xenofob. Plăcerea de-a insulta şi de-a mânji e la aceleaşi cote ca acum două decenii, semn că „România educată“ a fost şi rămâne un slogan fără acoperire. 

Cartea de faţă e un (nou) tur ghidat al nesimţirii, care conţine o serie de probe ale virtuozităţii în domeniu. Uneori pitorescul se îneacă în abjecţie, alteori râsul îngheaţă pe buze. Radu Paraschivescu îşi plimbă cititorii prin câteva zone şi spaţii din care bunele maniere au fost evacuate şi unde domneşte mârlănia. În politică şi în fotbal, în sala de spectacole şi în studioul de televiziune, în metrou sau pe stradă, nesimţirea nu e doar un colorant vremelnic. Zgomotoasă şi agresivă, ea vorbeşte despre o lume în care înjurătura dizolvă argumentul, iar paharul cu apă aruncat în figură ţine loc de răspuns la întrebare.

Argument

Imagini din bordel

Triburi și triluri de pe Facebook

Ce mai impostura-vura?

Să mergem la (în) sală

Fotbal între muie și ciori

Colectiv – infamii individuale

Un simplu vis

Paginile care urmează conțin multe întâmplări al căror martor s-a întâmplat să fiu, amintiri care mi-au provocat silă, mirare sau revoltă, episoade de care aș fi preferat să nu fi avut parte, divergențe în care m-am văzut târât fără să mi-o fi dorit. Printre altele, fiindcă ele nu m-au afectat doar pe mine, ci și pe mulți alții. Și mi-am permis, pentru ca lucrurile să câștige în limpezime, să mă autocitez de câteva ori, transcriind fie un fragment de text, fie un text integral din cărțile mele apărute în ultimul deceniu.

După cum știm, nesimțirea nu constă doar într-o vorbă jignitoare sau într-un gest golănesc. Acesta e doar primul ei nivel, cel al nesimțirii epidermice. Tot la nesimțire se încadrează însă și comportamentele care, lezând demnitatea umană, contribuie la felul în care ni se strică orașul, țara, lumea și viața. Și tot la nesimțire intră sfidarea vinovată și periculoasă a regulilor și recomandărilor în perioade de presiune maximă pentru mulți dintre noi. Din acest punct de vedere, pandemia de COVID-19 și invadarea Ucrainei de Rusia lui Putin au dat naștere unor atitudini, manifestări și comportamente care au trecut cu mult dincolo de geamandurile nesimțirii. Și care au calificat înotul în smârcuri drept îndeletnicire de bază a unor semeni care, cu bună știință sau fără voie, au făcut un rău în formă continuată.

Unul dintre capitole se ocupă de impostură, fie ea din literatură, politică, economie, medicină, administrație, muzică etc. Poate că mă înșel, dar am din ce în ce mai des sentimentul că impostura e la rândul ei o formă aparte a nesimțirii. Și fiindcă mă număr printre cei care consideră plagiatul un vehicul al imposturii,...