Din tainele vieții și ale universului

„M-am hotărât să dau la iveală acest tratat pentru ca omul să-și potolească întrucâtva setea de a cunoaște marile mistere ce-l înconjoară.
Știu de pe acum că, după ce va parcurge câteva pagini, cititorul se va opri din lectură, punându-și întrebarea: "Dar de unde știe autorul cărții de aceste mistere ale universului?"
Întrebarea e firească și merită să primească un răspuns. Prezenta lucrare este fructul comunicărilor entităților spirituale superioare, Lumini ale Cerului, care au revelat Adevărul câtorva iubiți frați ai lor de pe pământ. La aceste comunicări am adăugat, în prima carte a lucrării, cunoștințele ezoterice publicate până în prezent, în a doua carte vorbind doar Cerul prin trimișii săi.

Așadar această lucrare este un mănunchi de cunoștințe adunate de la diferiți autori, din relatările marilor lucizi spirituali pe care i-a avut pământul până acum, dar mai ales din comunicările primite de la marile Lumini cerești.
Desigur, adevărurile descrise în acest tratat vor depăși înțelegerea mulțimii. Numai entitățile spirituale evoluate le vor înțelege, aprecia, sorbi cu nesaț, până la ultima pagină. Cei care încă nu se ridică la nivelul acestor destăinuiri, vor zâmbi, socotindu-le fantezii, rătăciri ale unor minți bolnave. Acestora le recomand cu insistență să închidă cartea și să nu o mai citească, deoarece, într-adevăr, le tulbură mintea și mersul vieții.
Să dea Domnul ca Lumina, ca adevărurile expuse în această operă, să se reverse în sufletele semenilor mei, iar razele ei binefăcătoare să-i conducă pe calea binelui și a iubirii.
Comparând viața omului primitiv cu aceea a omului din țările civilizate de azi, constatăm o prăpastie imensă. Într-adevăr, în primele timpuri omul era atât de neștiutor, încât își ducea viața aproape ca un animal. Gol, flămând, gonit de fiare, omul rătăcea să-și astâmpere foamea, când pe marginea mărilor - adunând plantele sau animalele aruncate de valuri, când prin păduri - culegând fructele arborilor, când prin câmpii - smulgând rădăcini și tulpini suculente.
Azi omul civilizat se răsfață în locuințe comode și somptuoase, își procură hrană peste necesar, se împodobește cu haine scumpe, iar mintea i se înalță de la preocupările animalice de altădată la probleme subtile, invenții minunate, descoperiri științifice, subiecte care ajung până la infinit: suflet, spirit, nemurire, Tatăl - Creatorul lumilor.
Cu toată această ascensiune infinită a minții omenești, adâncindu-se în studiul materiei și al forțelor ce o animă, savantul constată că este înconjurat de o infinitate de enigme, de o serie nesfârșită de mistere.
Într-adevăr, suntem foarte departe de punctul de unde am pornit, dar mai este mult până la ajungerea progresului final, destinat globului terestru pe care viețuim. Azi comunicăm peste mări și continente, zburăm spre înălțimile cerului și străbatem adâncul mărilor. Ne minunăm de câte știm, de câte am realizat, și cu toate acestea, atâtea probleme frământă mintea omenească, așteptându-și soluția, încât ne îngrozim de numărul și profunzimea lor.
Comparând cunoștințele noastre actuale cu cele pe care ni le rezervă viitorul, obținem o relație asemănătoare cu raportul dintre o picătură de apă și apa unui ocean. Cunoaștem multe, dar cu toate acestea, putem spune că nu știm nimic, față de câte suntem chemați să aflăm.
Azi omenirea a făcut un pas pe treapta evoluției, motiv pentru care nu mai este nevoie ca aceste cunoștințe să fie atât de ascunse. Nu se mai șoptesc la ureche, nu se mai propovăduiesc prin păduri, temple ori munți izolați, ca în alte vremuri, ci se scriu și se pun la îndemâna tuturora; dar chiar și în zilele noastre încă nu pot fi înțelese decât de foarte puțini.
Omul a ajuns azi la un alt nivel moral și intelectual, și pentru a se înălța, i se oferă asemenea cunoștințe, asimilate cu nesaț de cei chemați, de cei pregătiți spiritual. Aceste cunoștințe vor contribui la schimbarea conduitei omului, la lărgirea orizontului concepției sale despre viață și natură, pregătindu-l pentru o viață mai bună și mai iubitoare.
Cititorule, citește cu răbdare și atenție această carte de știință și filosofie cerească, pentru că îți va lumina și înălța sufletul.” (Scarlat Demetrescu)

Închinare 5
Precuvântare 7

Cartea întâia 13
Existența lumilor invizibile 15
Corpul fizic al omului 21
Trupul 21
Corpul vital 27
Centrele de activitate ale corpului vital 34
Corpul planetar sau terestrian al omului 49
Funcțiile corpului planetar 53
Corpul solar 61
Corpul gândurilor 63
Moartea 74
Actul morții 81
Concluzii 104
Judecata, viața și ocupația duhului 106
Judecata duhului 106
Viața duhului în spațiu 109
Ocupația duhului în spațiu 114
Reîntruparea 124
Argumente aduse în sprijinul legii reîntrupării 138
Probele reîntrupării 146
Procesul reîntrupării 156
Regresie hipnotică 174
Destinul omului 180
Influența gândurilor, dorințelor și faptelor în formarea destinului 182
Destinul colectiv 196

Cartea a doua 201
Comunicări din Cer 203
Se cere tăcere inițiatului 203
Pământul este scena, iar oamenii sunt actorii 206
Duhul își construiește viitorul sistem cerebral conform destinului său 227
Duhul nu mai revine pe urmele evoluției sale 232
Trecutul și viitorul 234
Fiecare om are un veghetor 237
Visul 238
Idei despre creație 242
Ierarhia cerească 245
De ce a venit pe Pământ marele Guvernator solar? 248
Combinarea și asimilarea fluidelor 250
Evoluția duhurilor planetare 252
Din ce este format un fluid? 253
Pretutindeni există viață, deoarece pretutindeni există materie vie 256
Evoluția de la piatră la om 259
Cititorii gândurilor 263
Fotografierea duhurilor 265
Omul trupesc este instrumentul duhurilor 266
Cauza activității 269
Copilăria duhului 271
Opera materializărilor 273
Producerea sunetelor și vorbirii directe a duhurilor 278
Păzirea legilor aduce fericire, încălcarea lor - nefericire 283
Templul științei cerești 286
Există spirite care evoluat numai în spațiu, fără să se întrupeze? 288
Duhul-copil 291
Rugăciunea poate înlătura legea divină? 294
Iartă greșeala semenului tău! 295
Despre timp și spațiu 297
Văzul, auzul și simțul duhului 300
Scânteia divină este o unitate indivizibilă 301
Crearea premergătorilor duhurilor 303
înștiințarea Tatălui divin despre tot ce se petrece în cosmos 304
Forvispiile 307
Forvispiile și duhurile s-ar putea vedea 308
Cei trei Guvernatori 310
Conducerea Pământului 311
Lumea spațială a Pământului 314
Botezul și cordonul fericirii 316
Judecata și pedeapsa 324
Omul trupesc este instrumentul de studiu al duhurilor cerești 326
Lucrarea Sfintei Treimi 329
Acțiunea duhurilor 331
Moartea spațială 334
Gândirea 336
Ocupațiile duhurilor întrupate 337
Crearea duhului 339
Rolul dreptașului, stângașului și al celui-de-creștet 342
Conducerea popoarelor 345
Adevărul își are gradele lui 349
Evoluția ideilor 350
Cauza și efectul corespunzător 354
Urmările încălcării legilor cerești 356
Formarea inițiatului 359
Ideile sunt forțe 361
Despre fluide 364
Știința Cerului 366
Luna. Plecarea din acest sistem 368
Suferința este pârghia evoluției 371
Evoluția se face în grupuri 374
Cosmosul - creația 376
Mișcarea și viața soarelui 380
Constituția soarelui 382
Sfera divină 383
Duhul uman trece prin mai multe feluri de întrupări 386
Laboratorul creațiilor 387
Plecarea duhurilor de pe planeta noastră 390
Atractivul și electrivul - magnetismul și electricitatea 393
Duhul cu cele șapte învelișuri 399
Există specializare și în Cer 401
Activitatea divinului Tată central 403
Diferite categorii de eteruri 408
Eterul magnetic 413
Școala duhului se face prin memorare 415
Legea fizică și legea morală 418
Liberul arbitru 420
Două forțe concură la evoluția entității spirituale 424
Mecanismul gândirii 426
Omul e un mic univers 431
Cele mai bune lecții sunt câștigate prin dureri 434
Visele 439
Asocierile spațiale 444
Activitatea duhului este înscrisă în el 447
Să slăvim pe unicul Tată divin 449
Gradele spirituale se dau din planetă în planetă 451
Cele trei mari acte ale vieții umane 456
Îmbrăcarea duhului cu șapte învelișuri 459
Civilizația de altădată 462
Civilizațiile din alte timpuri - potopul 464
Pregătirea pentru plecare 466
Progresul e continuu, dar în valuri 468
Cele trei categorii de duhuri 470
Soarele - razele cosmice 474
Lumina și căldura de la suprafața pământului 477
Spațiile sunt pline de unde-gânduri 480
Intuiția 484
Trecerea materiei prime prin starea fluidică, gazoasă, lichidă și solidă 487
Ierarhia duhurilor planetei noastre 490
Ideea este o ființă 494
Adevărul deplin și adevărul redus 497
Crearea plantelor, animalelor și omului 499
Ierarhia în lumea duhurilor albe 504
Mânuirea fluidelor 505
întâi a fost creația fluidică, apoi cea solidă 509
Propagarea Adevărului 513
Forma corpurilor cerești 514
Duhul pleacă neștiutor de la Centru și se înapoiază în glorie spirituală 516
Știința revelată va lumina lumea 518
Totul evoluează 519
Formarea Sferei divine 523
Reîntruparea este un examen necesar colectivității 530
Construirea mineralelor, vegetalelor, animalelor și a omului 531
Creația Centrului 534
Evoluția se face individual, dar și în colectiv 537
Ciclurile evolutive 539
Totul s-a născut din particule haotice 542
Apariția omului pe pământ 544
In esența sa, duhul este format din trei particule 546
Lumile se conduc prin puterea sugestiei 550
Particulele vii alfa, beta și gama 553
In Cer se face teorie, iar pe pământ - aplicarea teoriei cerești 557
Orice duh transmite și recepționează idei 560
Sfera divină și familia umană 563
Boala duhului 565
Creatorii centrali 572
Tatăl periferic 574
Enunțurile Tatălui, Fiului și Sfântului Duh 578
Cele trei zone ale Gloriosului periferic 591
Totul trăiește în sânul Tatălui 594
Gloriile spirituale ale unicului Tată divin 595
Ultimul meu cuvânt 597

Din această cauză corpul eteric, corpul vital, poate fi considerat motorul trupului, animatorul său, de unde și numele de corp vital, corp întreținător de viață.
Corpul eteric este intermediar între trup și un corp mai fin, aflat mai profund și cu o existență mai lungă, numit corp planetar, denumit de unii ocultiști corp astral, considerând Pământul ca fiind una din numeroasele astre ale universului nostru.
Despre trupul nostru am spus că are o existență efemeră, adică are un început, o dezvoltare, un declin și un sfârșit. Din pământul sau lutul părinților s-a” format, din laptele mamei a crescut, din natură s-a întreținut și în pământ se va întoarce. Ca orice în lume, e supus și el legii existenței ciclice - se naște, trăiește și piere, asemenea planetelor, stelelor și a tot ce există în sfera creației, pentru ca din materia lor să se formeze alte corpuri, pe o scară evolutivă mai ridicată. Totul urcă pe o scară ce se pierde în veșnicie și către o perfecțiune fără de sfârșit. Pe măsură ce trupul nostru - din microscopic cum era în pântecele mamei - devine din ce în ce mai mare, alături de el și în interiorul său, se dezvoltă și corpul său vital.
După cum trupul se întreține prin asimilarea de materii terestre, tot astfel se dezvoltă și se întreține și corpul vital, absorbind din spațiu substanța vitală, fluidul, asemănător fluidului din care e format și eliminând materia uzată care și-a îndeplinit rolul de motor, de mobilizator al trupului.
Când - dintr-un motiv oarecare: boală, bătrânețe sau accident - trupul și-a terminat existența, corpul vital părăsește și el trupul, nemaiputând primi materia vitală din spațiu.
Când trupul și corpul său vital sunt prea uzate, spiritul nu le mai poate utiliza în observările și studiile sale. Atunci spiritul se retrage din aceste învelișuri și se ridică în spațiu, trăgând după el perispiritul său.
După moartea biologică, vehiculul vital va rămâne o vreme în trup, stând în preajma lui, în jurul coșciugului, al casei sau al mormântului, dar apoi îl părăsește. Noaptea, în primele zile după moarte, se poate vedea pe întuneric o masă alburie de formă umană, oscilând, mișcată fiind de curenții fluidici ai spațiului. Acesta este corpul vital al trupului părăsit de stăpânul său - spiritul sau scânteia divină. Corpul vital zace în preajma trupului până ce încetul cu încetul materia sa eterică se risipește în mediul înconjurător, dispărând cu totul.
Cu atât mai sănătos și viguros va fi trupul, cu cât corpul său vital va fi mai puternic și cu vibrații mai înalte și armonioase.
Corpul vital este cu ceva mai mare decât trupul, depășind periferia acestuia cu câțiva centimetri. Persoanele clarvăzătoare, ori cele adormite prin pase magnetice, văd în jurul omului o ceață alburie, un nimb cu o lățime de 10-20 centimetri - constituind aura eterică. Rar găsim doi oameni care să aibă același fel de materie eterică.
Vehiculul vital este format și el din materie eterică de diferite calități, existând o strânsă relație între calitatea trupului și calitatea corpului vital. Cu cât un trup este format dintr-o materie mai pură, cu atât și însoțitorul său, corpul vital, va fi alcătuit dintr-o materie de o calitate mai fină. Prin urmare, intervine și aici legea asocierii și se potrivește vorba: „Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești".
Corpul vital, ca și orice corp de materie din lume, are o sensibilitate a sa proprie, o orientare, și din această cauză am zice o conștiință, redusă bineînțeles, dar nu mai puțin existentă. într-adevăr, el se micșorează în fața agresiunii, și se mărește când este înconjurat de iubire.
Atâta timp cât spiritul locuiește în corpul fizic, corpul vital este legat de perispirit și întreține funcțiile, sănătatea, căldura și puterea trupului. Corpul vital nu părăsește complet trupul și nu se rupe deplin de perispirit, decât în momentul morții. Noaptea, când spiritul - pentru a-și trăi viața de spirit - părăsește trupul adormit, trage după el o parte din corpul vital. Acesta îmbăindu-se în oceanul de fluid eteric existent în jurul său, absoarbe o cantitate din acest fluid, pentru a-și înlocui particulele uzate prin funcționarea lor.
Spiritul, care părăsește trupul adormit trage după sine, prin perispirit, nivelul superior al corpului vital, și anume cel format din eter reflector și eter lumină. Această evadare are loc fără ruperea legăturii existente între nivelul superior și cel inferior al corpului vital. Nivelul inferior, format din eter vital și eter chimic, rămâne în continuare în trup. In cazul când se produce ruptura între aceste două nivele, survine moartea biologică.
Prin magnetizare, se produce o separare între trup și spirit. De o parte rămâne trupul împreună cu nivelul inferior al corpului vital, iar de cealaltă parte, spiritul cu perispiritul său și cu nivelul superior al corpului vital. In acest caz, spiritul se comportă ca și cum ar fi liber în spațiu, deși el se găsește tot în trup, sau prea putin ieșit în afara lui. O asemenea separare și o evadare parțială a spiritului are loc și în timpul anesteziei. In acest caz se poate ciopârți trupul fără ca acesta să sufere, întrucât corpul planetar - sediul sensibilității și senzațiilor plăcute sau dureroase - a evadat împreună cu spiritul pe care îl înconjoară.
Totul, marele și micul, imperfectul, ca și sublimul, sunt formate din materii de grade diferite de vibrație. Totul provine din același unic eter, care pe măsură ce s-a îndepărtat de Centrul creației și-a încetinit vibrația, iar eterul devenind din ce în ce mai compact, mai dens, mai rece, a trecut în stare gazoasă, lichidă și a sfârșit prin a se solidifica.
Departe, în adâncul cerului pe care-1 admirăm în nopțile de vară, se află o sferă a cărei mărime întrece pe a oricăreia din cele patru universuri. Aceasta este Sfera-Laborator a tot ce vedem și nu vedem, a tot ce știm și nu știm, sfera din care pleacă spiritul - pentru a evolua secole nesfârșite, după care se întoarce la Centrul creator, pentru a porni iarăși la drum, spre o nouă etapă evolutivă.
Din această sferă pornesc - din veșnicie și în veșnicia care va veni - în fiecare din cele patru universuri, doi curenți cu o viteză deosebit de mare la început, parcurgând o traiectorie spiralată, incomensurabilă. Acești curenți vin și înfășoară cele patru universuri, obligându-le la o rotație în jurul axei lor, asemenea roților unui angrenaj, silite să se învârtească de o curea de transmisie. In același timp cele patru universuri sunt purtate de cei doi curenți, într-o mișcare de revoluție în jurul Sferei-Laborator.
Când acești curenți - unul de natură electrică și altul de natură magnetică - ajung la sfera universurilor, desprind câte o ramură care pătrunde în fiecare univers.

Probele reîntrupării

Am arătat în paginile trecute argumentele logice care pledează pentru înțelegerea și admiterea principiului reîntrupării. Deși ele singure ar putea constitui o dovadă a revenirii la viața terestră, totuși s-a ridicat un argument, care în aparență pare foarte puternic. S-a afirmat: „Dacă noi am mai trăit pe pământ, de ce nu ne amintim de acele vieți trecute? Faptul că nu ne amintim dovedește că nu am mai trăit și deci ideea reîntrupării este o simplă fantezie sau o ipoteză lipsită de fundament. Pentru ce să suferim acum, din cauza unor fapte pretinse că le-am fi săvârșit în alte vieți, dacă nu păstrăm nici o amintire de aceste acțiuni greșite ale noastre? Cum putem să stabilim o legătură între cauză și efect, între faptele, sentimentele și vorbele noastre din trecut și suferințele din prezent, când nu știm ce am făptuit, cugetat sau vorbit în altă viață? Ce învățătură putem trage, dacă nu ne amintim de ele, ca să înțelegem că suferințele, starea noastră fizică sau morală de azi sunt urmările acelei vieți? Da. Această doctrină ar deveni clară și orice minte cugetătoare o va accepta, dacă ne-am putea aminti câte ceva din viețile trecute.”

În aparență argumentul pare puternic, dar în realitate e foarte slab, pentru că nu se cunosc tainele divine. Mai întâi să ne lămurim asupra memoriei noastre actuale. Până la dovedirea existenței noastre din alte timpuri, să vedem cât de bine memorăm faptele, ideile și vorbele noastre, chiar în viața prezentă. Căutând în trecutul nostru, încercând să ne amintim de anii copilăriei constatăm că nu mai știm ce-am făcut, ce idei am avut, ce sentimente am încercat. Răsar unele fapte, întrezărim unele împrejurări ca prin ceață, ne amintim unele vorbe sau idei. Dar atât! Constatăm că nu suntem În stare să reînviem întru totul anii dulci ai copilăriei. Amănuntele au dispărut, nu ne-au rămas decât crâmpeie din faptele și evenimentele înregistrate mai puternic în ființa noastră. Acum nu mai avem decât un rezumat al anilor trecuți. Dar nu ne amintim nici faptele, vorbele și ideile noastre din anul trecut. Aș îndrăzni să afirm că nu ne putem reface mental nici sentimentele și faptele petrecute ieri, alaltăieri. Rog pe cititor să încerce să-și amintească gândurile, vorbele și tot ce a făcut ieri, și se va convinge de cele afirmate mai sus. În aceste condiții, cum avem pretenția să ne amintim acțiunile noastre, starea socială, suferințele și nedreptățile îndurate sau produse în alte vieți?

Azi știm să citim, să învățăm dintr-o carte, dar oare mai știm noi cum am pășit de la literă la literă, cum am înnodat literele și cuvintele ca să exprimăm o cugetare? Constatăm doar că urmărim ideile exprimate într-o carte, înțelegem esența cuprinsă în ea, rezultat al primilor ani de școală. Detaliile prin care am trecut pentru a ne însuși cititul și scrisul s-au uitat, amănuntele faptelor noastre din copilărie s-au șters din mintea noastră. Neau rămas însă anumite capacități, un învățământ general, restul scufundându-se în întuneric.

Când eram mici, ne-am băgat degetele în apa fiartă și ne-am opărit. Anul, luna, ziua, nu ni le mai amintim, dar avem în memorie rezumatul, învățătura: nu e bine să bagi mâna în apă fiartă că te opărești și doare. De aici esența acelei lecții: să fii prudent.

Toată conduita noastră actuală, întreaga noastră înțelepciune este suma concluziilor, rezumatul învățămintelor din existențele noastre trecute.

Când eram mici, de frică sau de rușine, spuneam minciuni.

După dovedirea minciunii, ne rușinam și eram pedepsiți pentru fapta noastră. Mai târziu, către maturitate, am uitat amănuntele acestor cazuri, dar am rămas cu însușirea de a spune adevărul. Acest caracter splendid l-am dobândit ca rezultat al mai multor greșeli din copilărie, urmate de pedepse. Astfel am ajuns la starea morală de a fi loiali în spusele noastre. La fel am creat și celelalte calități ale noastre. Cum, prin ce greutăți și suferințe am trecut, care este prețul lor – nu mai știm. Ceea ce știm e că avem o concepție de viață, anumite tendințe și facultăți.

Creatorul le-a aranjat astfel ca, din toate învățămintele, observațiile și durerile noastre, să extragem numai esența lor. Bietul nostru creier nici n-ar fi în stare să rețină din copilărie până la moartea sa toate amănuntele existenței noastre. Oare cum am mai putea scrie o scrisoare dacă în momentul când ne-am apuca de scris, ar năvăli în mintea noastră toate fazele prin care am trecut pentru învățarea scrisului?

În spiritul nostru s-a imprimat, ca rezumat, ca extract, ca germen, tot ce am văzut, auzit și simțit în diferitele noastre vieți.

Dar totuși, într-un colț al sufletului nostru se găsesc înscrise – infinit de minuscule – toate informațiile și faptele vieților trecute. Dacă printr-un mijloc oarecare – regresie hipnotică – le trezim în conștiința noastră, toate evenimentele vieților noastre trăi te pe pământ se vor derula, asemenea imaginilor unui film panoramic, până în cele mai mici detalii. Uneori aceste imagini, ascunse în profunzimea ființei noastre, revin la suprafață spontan și produc, prin expunerea lor, mirare celor din jurul nostru. Dar acest fenomen se întâmplă foarte rar și mai ales la copiii sub vârsta de șapte ani.

Un biet pui, abia ieșit din găoacea oului, aleargă iute să se ascundă la apariția unei păsări de pradă. Dar de unde știe că acea pasăre îl poate răpi și mânca? „Din instinct” – vor răspunde oamenii de știință, ceea ce nu este suficient pentru a explica un fapt. Noi vedem în această acțiune o reamintire, care rezumă în sine multe morți sau dureri ale acelui pui, cauzate de păsări răpitoare, iar acum la amintirea morții sau a durerii de atâtea ori repetată, puiul de găină fuge înspăimântat să se ascundă.

Nu există familie în care copii crescuți în aceleași condiții să nu prezinte calități sufletești și tendințe diferite. Constatăm că unul din acești copii are talent artistic, în jocurile sale desenând diferite figuri, reușite pentru vârsta lui. Altul prezintă dexteritate de a învăța un meșteșug oarecare, are tendințe care indică însușiri pentru a deveni un manufacturier, un meseriaș priceput ori un fabricant renumit. Un altul neglijând școala, deodată o părăsește și se avântă în afaceri, devenind un om CM o reputație răsunătoare în lumea afacerilor. Alți tineri, cuminți, liniștiți, se retrag pentru a-și citi cărțile, departe de agitația tinerilor de seama lor. Toate aceste tendințe nu sunt înclinări capricioase, ci chemări imperioase ale spiritului, din cauza cunoștințelor posedate, ca rezumat al ocupațiilor din viețile precedente.

Orice ar face părinții, rar, foarte rar pot înfrânge aceste porniri sufletești ale copiilor lor. Prezența acestor calități înnăscute poate fi explicată prin faptul că omul, în viețile anterioare, a fost de exemplu un muzician, și venind în viața actuală, simte o înclinare spre muzică. Asirnilând vertiginos cunoștințele și cu un talent ce se impune atenției încă din primii ani ai copilăriei, profesorul său constată o aptitudine ce uimește. Un asemenea spirit va căuta să se reîntrupeze într-o familie cunoscătoare de muzică, în stare să-i ofere un corp fizic delicat, un sistem nervos vibrant la undele sonore. În acest mediu prielnic, el va avea ocazia să-și continue studiile anterioare și să-și desăvârșească talentul muzical. Este evident că acela care nu a mai dobândit cunoștințe muzicale în alte vieți, sau care a asimilat prea puțin, va fi greoi la învățătură, având nevoie de multă vreme până va ajunge să cânte la un instrument și până să se desăvârșească în practica sa.

Să nu pierdem niciodată din vedere că ceea ce învățăm într-o viață sunt cunoștințe păstrate pentru veșnicie. Când dintr-o ceată de copii, aproximativ de aceeași vârstă vedem pe unul mai îndrăzneț și autoritar, comandând și luptând în fruntea celorlalți, evident întrezărim în acest copil pe fostul militar de grad superior, din altă viață. Când unul dintre elevii unei clase este mai vorbăreț, ținând cuvântări școlare, pledând în numele colegilor săi, în diferite ocazii, putem fi aproape siguri că acest spirit a fost într-o altă viață un orator, un conducător sau un om politic.

Câte acțiuni de-ale omului nu ne cheamă judecata pentru a admite adevărul reîntrupării spiritului? Priviți micuța copilă, în jocurile ei nevinovate, cum gătește, leagănă păpușa, căutând să o adoarmă, certând-o pentru neascultare etc. Oamenii de știință vor zice: „Da, desigur, omul având o mare putere de observație, copila reproduce ceea ce a văzut la mama ei”. Explicația nu are temei, deoarece se pune întrebarea: De ce oare numai fetițele au acest fel de joacă, nu și băieții, căci și unii și alții sunt în jurul mamei lor? Adevărata explicație este că această drăgălașă copilă reproduce în mic, ceea ce a mai făcut în viața precedentă, când era mamă.

Există tineri care se îmbată de frumusețile naturii. Un răsărit sau apus de soare face să vibreze de plăcere ființa lor, freamătul frunzelor din pădure, susurul izvoarelor de munte, mugetul valurilor mării îi proiectează într-o lume de visări mai mult ca pe oricare semen al lor. Acest om desigur a fost un poet ori un artist, în viețile trecute, natura sa atât de sensibilă formându-se prin exercitarea, gustarea și aprecierea frumosului.

Exemple în acest sens sunt cât se poate de multe și variate, toate explicându-se logic, prin existența noastră în alte vieți pe pământ. Mulți oameni trec nepăsători pe lângă o biserică, iar unii intră în ea fără să simtă ceva în sufletul lor. Prin obicei, prin convenționalism, adoptă o atitudine cucernică la ascultarea unei rugăciuni, dar nu vibrează în ei absolut nimic. Dar pe când gânduri le lor zboară aiurea și nu sunt atenți la rugăciune, altul este pătruns până în adâncul sufletului de ceremonia religioasă, sorbind cuvintele slujitorului altarului. Desigur, această evlavie nu provine din cunoștințele, starea socială și concepțiile actuale de viață, ci este reflexul unui sentiment împărtășit într-o altă viață, când era un credincios desăvârșit sau un preot cucernic, cutremurat de credință În Divinitate.

Principiul reîntrupării se prezintă mereu judecății noastre, așteptând ziua când vom înțelege că este un principiu universal, care se aplică de la corpurile inerte până la om, de la microb până la corpurile cerești.

Voi prezenta un alt caz, din cele numeroase, ce ne amintesc de principiul reîntrupării.

Expui un adevăr la două persoane care au aceeași lumină intelectuală și au primit aceeași educație. Te vor asculta în același timp amândouă și vei constata că una din ele a înțeles și adoptă adevărul respectiv, pe când cealaltă nu-l înțelege, sau dacă a înțeles nu-l adoptă. Acceptarea din partea unei persoane și refuzul din partea celeilalte este o dovadă a reîntrupării. Într-adevăr, persoana de aceeași părere cu tine a mai întâlnit acest adevăr, l-a citit, studiat și cunoscut într-o altă viață, pe când cealaltă persoană întâlnește pentru prima oară această problemă, nefiind pregătită trebuie să mai reflecteze în cursul vieții actuale sau viitoare, pentru a o găsi justă.

Iată înțelesul divergențelor de păreri dintre oameni asupra unei probleme oarecare, unul având o amintire vagă despre adevărul respectiv, iar altul abia acum ia contact cu el, urmând să mediteze în viața sa prezentă. Astfel se explică faptul că la citirea unei cărți ezoterice unii cad pe gânduri și caută să se adâncească în cunoașterea acestei profunde științe, pe când cei mulți refuză sau îi lasă rece acest domeniu. Desigur, aceștia din urmă nu vor mai fi atât de neștiutori în viața lor viitoare ca în cea actuală.

Legea reîntrupării iese în evidență și în momentul când analizăm evoluția omului din copilărie și până la bătrânețe.

În general, copilul mic este egoist; vrea să posede orice lucru, i se pare că sora sau fratele său au lucruri mai frumoase și le leapădă pe ale sale, cerându-le pe ale lor. În această epocă a existenței sale, copilul reproduce imaginea omului primitiv, a stării sale pe când – cu multe alte vieți în urmă – era un sălbatic de prin junglele pământului. Peste câțiva ani a mai crescut, și acum se joacă de-a soldații – jocuri sfârșite adeseori cu mici accidente, zgârieturi, cucuie etc. De cele mai multe ori băiețelul călărește un băț, închipuindu-l un cal nărăvaș, greu de stăpânit. Acum iubește un alt băiețel, acum îl gonește sau îl lovește. Se supără repede și fără vreun motiv serios și curând, printr-o minciună ori făgăduială, se împacă. În această perioadă a vieții sale, copilul reproduce epoca de barbarie a omenirii, când omul iubea, creștea calul și îl călărea, când era mândru, războinic și în veșnică pornire la atac și cucerire, răzbunător, iute la mânie, și uneori iertător.

Mai târziu, tânărul este stăpânit de cercetarea lucrurilor, și totuși este încă nestabil, nefixat în părerile sale. La această vreme contractează prietenii ce vor dura până la moarte; acum iubește o fată cu toată ardoarea tinereții sale; acum este generos și se aruncă orbește în vârtejul pasiunilor, a înfăptuirilor nobile, patriotice sau umanitare. EI reproduce la această vârstă imaginea redusă a evului mediu, a vremurilor cavalerești.

Unii oameni arată o judecată profundă, ce cumpănește just faptele și lumea, fiind deplin stăpâni pe bucurii și amărăciuni. Este tipul sau icoana omului evoluat. Uneori, acest stadiu este foarte concentrat, arătându-se chiar de timpuriu. Există băieți prea maturi mental, pentru vârsta lor, iar unii tineri în toate actele și reflecții le lor, se arată tot atât de maturi în judecată ca și un om în vârstă.

Știința explică aceste schimbări ca fiind urmarea dezvoltării fizicului, care crește și se organizează mai repede și mai bine la unii decât la alții. Spiritualiștii însă văd în aceste etape ale dezvoltării mentalității și sentimentului omenesc o probă a revenirii noastre pe pământ, dovada că omul își retrăiește sumar, de la naștere până la bătrânețe, toate etapele evoluției spirituale, de-a lungul a mii de reîntrupări. Prin urmare, avem de-a face cu stări de conștiință ale spiritului, și nu cu creșterea corpului său fizic, cu înmulțirea și prefacerea celulelor ce alcătuiesc corpul pământesc.

Dintre argumentele și exemplele enumerate, nici unul nu este atât de clar și de convingător ca și cel al copiilor precoce. Într-adevăr, în mijlocul unei familii modeste – atât prin inteligență, cât prin situația ei materială – se naște un copil, care din fragedă copilărie indică o mare inteligență, o uimitoare atracție și pricepere spre un anumit câmp de activitate – matematica, pictura, muzica, limbile străine etc. În curând acești copii atrag atenția asupra lor și mai târziu se revelează ca mari genii ale omenirii.

Cercetând ascendența acestei familii se constată că nici unul din membrii ei nu a dat dovadă de o asemenea genialitate; dar ceea ce este mai uimitor e că descendența acestui geniu este de o valoare mentală și morală inferioară, uneori submediocră. Atunci se pune întrebarea: De unde această mare inteligență, de unde acest mare talent? Când și unde a putut să învețe atât de profund unele discipline, limbi sau științe?

Oamenii spațiali, spiritele, ne spun prin comunicările lor că aceste genii au dobândit, în nenumăratele lor vieți trupești, experiențe numeroase în domeniul genialității lor, o profundă înțelegere și înalte facultăți. Acum, revenind la viața fizică, le pun în evidență de timpuriu, din fragedă copilărie și la un nivel pentru care alți oameni trebuie să sacrifice ani de muncă încordată.

Copilul a venit în această familie pentru că are legături cu ea, din alte reîntrupări, are anumite datorii de achitat. Dar curios – copiii săi nu se mai ridică la înălțimea geniului său, pentru că el, la rându-i, nu le-a procurat decât un corp fizic în care a coborât la reîntrupare un spirit obișnuit Copiii vin în familia acestui mare om, ca urmare a unei legături din alte vieți, pentru ca prin lumina mentalului său și prin natura sa delicată să primească o instruire și o educație deosebită.

O ciudățenie des întâlnită în viața noastră este și aceea de a vedea o femeie care dă impresia de ceva bărbătesc în ea. Prin gândurile, caracterul și comportamentul ei, prin energia și îmbrăcămintea ei masculină și chiar prin glasul coborât, liniile feței și prezența unei urme de mustăți, te pune pe gânduri și te determină să zici: Iată o femeie-bărbat.

Pe de altă parte există bărbați care prin aspectul lor fizic, delicat, adesea cu mustață și barbă redusă, prin glasul lor înalt, prin emoționabilitatea lor, prin puterea intuitivă și întreaga lor natură feminină, te îndeamnă să exclami: Iată un bărbat cu apucături și sensibilitate de femeie.

Acest contrast în aspectul fizic și în manifestarea sufletului se poate explica prin reîntrupare. Am arătat că spiritul revine în lumea terestră – când femeie, când bărbat – pentru a-și termina educația spirituală. După o serie de vieți petrecute în trupuri masculine, câștigând destule cunoștințe în această formă, spiritul schimbă sexul, întrupându-se de această dată ca femeie, pentru a învăța lecțiile vieții terestre ca soție și mamă. Cum însă spiritul a trăit într-o lungă serie de forme masculine, el s-a obișnuit cu anumite gesturi, cuvinte și atitudini masculine. Schimbând sexul, sufletul imprimă, vrând-nevrând, noului trup creat reminiscențe din formele precedente de bărbat, și în același timp reproduce ceva din preferințele, sentimentele și apucăturile sexului precedent. Același fenomen se petrece când se trece de la forma feminină la cea masculină. Iată adevărul acestei enigme, multă vreme necunoscut sau fals explicat.

În existența sa terestră, omul se manifestă adesea în așa fel încât pune în evidență revenirea sa la viața fizică. Un astfel de fenomen – subiect de cercetare și discuție în lumea celor care se ocupă cu probleme psihice – este și acela al fricii „nejustificate”, manifestată de unele persoane față de anumite conjuncturi sau elemente ale naturii.

Unele persoane au o frică nestăpânită de a pleca cu o luntre pe un lac sau cu vaporul pe mare, altele au o frică groaznică de foc, de tunete și fulgere, de mulțime, de înălțime, de încăperi închise sau pentru nimic în lume nu ar rămâne singure într-o pivniță sau nu ar ieși noaptea singure prin întuneric etc.

Psihologii explică această frică a omului prin faptul că în primii ani ai existenței sale, copil fiind, a fost impresionat puternic de aceste fenomene sau situații, și ca un reflex îndepărtat, dar puternic, este stăpânit și la maturitate de această teamă.