Întrebările sunt, de fapt, răspunsuri

Autor:
Autor: Allan Pease
Editura:

Allan Pease, cel mai cunoscut expert din lume în limbajul trupului, ne prezintă tehnicile uluitoare prin care puteți avea succes.
Întrebările sunt, de fapt, răspunsuri

32.00 24.00 RON (Stoc 0)

Detalii:

De câte ori nu am auzit spunându-se despre un agent de vânzări că are succes pentru că este „dotat de la natură“? Dar nimeni nu spune despre un doctor sau un inginer că s-a născut înzestrat de la natură. Pentru că știm cu toții că aceste meserii se deprind în urma unui studiu sistematic. Tot astfel, activitatea de agent de vânzări este o știință ce se poate învăța ca oricare alta.

Allan Pease, cel mai cunoscut expert din lume în limbajul trupului, ne prezintă tehnicile uluitoare prin care puteți avea succes ca agent de vânzări. Una dintre cele mai mari provocări ale acestei meserii o reprezintă depășirea refuzului unui potențial client. Dacă înțelegem semnalele nonverbale, învățăm să citim limbajul trupului interlocutorului, dar și să-l folosim în mod corespunzător pe al nostru, ne dăm seama că un „nu“ înseamnă de fapt un pas înainte spre reușită.

Metodele sale dovedite se pot aplica cu cele mai mari șanse de reușită în construirea unei rețele de vânzări. Însă abilitățile de comunicare dobândite din această carte vor eficientiza modul în care abordați orice negociere. De aceea ele pot fi folosite cu succes de persoane din mediul financiar sau de afaceri, de avocați, profesori sau asistenți sociali.

Distrați-vă învățând cu Allan Pease și veți ști ca prin minune cum să vă valorificați la maximum imaginea personală.

Stoc
Stoc Stoc 0
Preț
Preț 32.00 RON
Discount
Discount 25 %
Preț final
Preț final 24.00 RON
I.S.B.N.
I.S.B.N. 978-606-44-0049-9
Caracteristici:
Numărul de pagini
Numărul de pagini 120
Formatul în cm. (l x L)
Formatul în cm. (l x L) 13 x 20
I.S.B.N.
I.S.B.N. 978-606-44-0049-9
Traducerea
Traducerea Lucian Popescu
Titlul original
Titlul original Questions are the Answers: How to Get to “Yes” in Network Marketing
Ediția
Ediția a III-a revizuită
Publicat online
2018-01-12
Recomandări: În curând
Adevăr Divin ▷ Librăria
divin.ro
×

Coșul de cumpărături

Titlul
Preț RON
-%
Redus RON
 
Subtotal
Șterge
produs(e) în coș, preț total:

Atenție: acest site este în teste și pot exista erori!

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Golește coșul Finalizează
×

Adăugat în coș

Titlul
Preț
Redus
Preț final
×

Recomandate

41.00 36.90 RON

Carduri CELE PATRU LEGĂMINTE

94.00 84.60 RON

Puterea (Secretul Cartea 2)

11.71 RON

Tarotul Lenormand

60.00 54.00 RON

Theta Healing

72.00 64.80 RON

Corpul nu uită niciodată

85.00 76.50 RON

Opere complete (Neville Goddard)

106.00 95.40 RON

Iubește realitatea exact așa cum este

58.00 52.20 RON

Vrăjitoarea verde

52.00 46.80 RON

Sucul de țelină (Medium medical)

259.00 233.10 RON

Curs de Miracole

158.00 142.20 RON

Vindecare prin detoxificare (Medium Medical)

43.00 38.70 RON

Efectul Umbrei

85.00 76.50 RON

Terapia Teta – Boli și afecțiuni

29.00 26.10 RON

Femei puternice

91.00 81.90 RON

Floarea vieții, volumul I

64.00 57.60 RON

Carduri de înțelepciune: Un set de 64 de carduri

31.00 27.90 RON

Zece mesaje pe care îngerii tăi doresc să le cunoști

57.00 51.30 RON

Vindecarea traumelor din trecut

39.00 35.10 RON

Am murit și m-am descoperit pe mine însămi

46.00 41.40 RON

Puterea este în interiorul tău

Atenție: acest site este în teste și pot exista erori!

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Preview Coș