A 12-a planeta

În aceste vremuri, în care astronauţii au ajuns pe Lună şi navele spaţiale fără pilot explorează alte planete, nu mai este imposibil de crezut că o civilizaţie de pe altă planetă, mult mai avansată ca a noastră, a fost capabilă să-şi trimită astronauţii pe Pământ, la un moment dat, în trecut. Într-adevăr, mai mulţi autori cunoscuţi au făcut speculaţii, conform cărora artefacte antice, precum piramidele şi sculpturile gigantice în piatră, ar fi fost realizate de o civilizaţie avansată, de pe o altă planetă.
Cu toate acestea, există o oarecare neîncredere în aceste speculaţii fascinante. Până şi popoarele antice credeau că nişte fiinţe superioare „din ceruri” - zeii antici - au venit pe Pământ. Niciun autor cunoscut nu oferă însă răspunsuri, cu privire la acest subiect. Dacă, într-adevăr, astfel de fiinţe au venit pe Pământ, atunci, când au venit, cum au venit, de unde au venit şi ce au făcut în timpul şederii lor aici?
Ceea ce ne propunem este să oferim răspunsuri la aceste întrebări. Folosindu-ne de Vechiul Testament ca de o ancoră şi prezentând drept dovezi nimic altceva decât textele, desenele şi artefactele lăsate de vechile popoare din Orientul Apropiat, vom aborda mai departe întrebările interesante şi ipotezele provocatoare. Vom demonstra că Pământul a fost, într-adevăr, vizitat în trecut de astronauţi de pe o altă planetă.
Vom identifica planeta de pe care au venit astronauţii.
Vom descifra o cosmologie complexă antică, ce explică mai bine decât ştiinţa din ziua de azi cum au luat fiinţă Pământul şi alte părţi ale Sistemului solar.
Vom prezenta rapoarte antice simple, despre o coliziune a astrelor, în urma căreia o planetă a fost atrasă pe orbita Soarelui, şi vom arăta că toate religiile antice se bazau pe cunoaşterea şi pe venerarea acestui al doisprezecelea membru al sistemului nostru solar.
Vom demonstra că această a Douăsprezecea Planetă a fost planeta-mamă a vizitatorilor antici care au venit pe Pământ. Vom supune atenţiei texte şi hărţi cereşti, în care sunt prezentate zboruri spaţiale către Pământ şi vom stabili când şi de ce au venit pe Pământ.
Vă vom descrie acele fiinţe, cum arătau, cum se îmbrăcau şi ce mâncau, vom arunca o privire la navele şi la armele lor, vom urmări activitatea lor pe Pământ, vom afla ce iubeau şi ce urau, ce realizări şi ce conflicte aveau. Vă vom dezvălui secretul „imortalităţii'' lor.
Vom urmări evenimentele dramatice care au dus la „Crearea” Omului şi vă vom arăta metodele avansate prin care a fost realizat acest lucru. Vom urmări apoi relaţia complicată dintre Om şi zeităţile sale şi vom face lumină în privinţa adevăratei semnificaţii a evenimentelor, despre care se vorbeşte în povestirile despre Grădina Edenului, Turnul Babei, Potop, evoluţia civilizaţiei, cele trei ramuri ale omenirii. Vă vom arăta cum Omul, înzestrat biologic şi fizic de către creatorii lui, a sfârşit prin a-şi goni zeii de pe Pământ.
Vă vom demonstra că Omul nu este singur şi că generaţiile viitoare se vor mai întâlni cu reprezentanţii Împărăţiei cereşti.

Nota autorului ... 11
Prolog: Geneza ... 13

Capitolul 1. Începutul veşnic ... 15
Capitolul 2. Civilizaţia apărută brusc ... 29
Capitolul 3. Zeii din Cer şi de pe Pământ ... 79
Capitolul 4. Sumer: Ţinutul zeilor ... 123
Capitolul 5. Nefilimii: Oamenii cu rachete care scoteau foc ... 173
Capitolul 6. A Douăsprezecea Planetă ... 227
Capitolul 7. „Epopeea Creaţiei'' ... 267
Capitolul 8. Împărăţia Cerurilor ... 307
Capitolul 9. Aterizarea pe Pământ ... 335
Capitolul 10. Oraşele zeilor ... 367
Capitolul 11. Revolta Anunnakilor ... 403
Capitolul 12. Crearea Omului ... 435
Capitolul 13. Sfârşitul pământenilor ... 469
Capitolul 14. Când zeii au plecat de pe Pământ ... 501
Capitolul 15. Regatul de pe Pământ ... 533

Bibliografie ... 547
Index ... 553

Când zeii s-au adunat pe Pământ, ei s-au întâlnit la curtea lui Enlil, în incinta sfântă din Nippur, oraşul dedicat lui Enlil şi locul în care se afla templul său principal, E.KUR („casa cât un munte'').
Nu numai sumerienii, ci şi zeii din Sumerîl considerau pe Enlil zeul suprem. Îl numeau „Regele tuturor ţinuturilor'' şi afirmau cu tărie că „în Cer, el este Prinţul, pe Pământ, el este Conducătorul''. „Cuvintele sale (ordinele) fac Cerul să tremure acolo sus şi jos, Pământul să se cutremure'':
Enlil,
Ale cărui ordine până departe ajung;
Al cărui „cuvânt'' este nobil şi sfânt;
Ale cărui sentinţe nu pot fi schimbate;
Care guvernează destinele până în viitorul
îndepărtat...
Zeii de pe Pământ se pleacă, de bunăvoie, în faţa lui;
Zeii din Cer care sunt pe Pământ
umili în faţa lui se pleacă;
Îi stau alături cu credinţă, conform învăţăturilor.

Conform tradiţiilor sumeriene, Enlil a ajuns pe Pământ cu mult înainte ca acesta să fie colonizat şi civilizat. Un „Imn dedicat lui Enlil, binefăcătorul'' spune că multe dintre aspectele societăţii şi civilizaţiei omeneşti nu ar fi existat fără instrucţiunile lui Enlil, de a i se „executa ordinele pretutindeni''.
Niciun oraş nu s-ar fi construit şi nicio aşezare
omenească;
Nici adăposturi pentru vite, nici ţarcuri pentru oi;
Nici regi nu ar fi fost şi niciun preot nu s-ar fi născut.

Textele sumeriene afirmă, de asemenea, că Enlil a venit pe Pământ înainte de a fi creaţi „Cei cu capetele negre'' - porecla sumerienilor dată oamenilor. În acele vremuri, înainte de existenţa oamenilor, Enlil a construit oraşul Nippur, centrul său sau „postul său de comandă'', unde Cerul şi Pământul erau conectate printr-o anumită „legătură''. Textele sumeriene au numit această legătură DUR.AN.KI. („legătura cer-pământ'') şi au folosit un limbaj poetic pentru a descrie primele acţiuni ale lui Enlil pe Pământ:
Enlil,
Când ai întemeiat colonii divine pe Pământ,
Nippurul l-ai întemeiat ca pe oraşul tău.
Oraşul de pe Pământ, măreţ,
Locul tău pur, a cărui apă e dulce.
Ai întemeiat Dur-An-Ki
în mijlocul celor patru colţuri ale lumii.

În acele zile de început, când doar zeii locuiau în Nippur, iar Omul nu fusese creat încă, Enlil a întâlnit-o pe zeiţa care i-a devenit soţie. Conform unei variante, Enlil a văzut-o pe viitoarea lui mireasă, în timp ce făcea baie goală în râul care curgea prin Nippur. A fost dragoste la prima vedere, dar nu neapărat cu gândul la căsătorie.
Păstorul Enlil, cel care hotărăşte destinele,
Pe Cea-cu-ochi-strălucitori a văzut-o.
Zeul îi cere să se drăgostească,
Ea nu vrea.
Enlil îi cere să se drăgostească,