Limba traco-dacilor

Întemeiată pe o muncă îndelungată de adunare integrală, control riguros și analize comparative minuțioase ale resturilor limbii traco-dacilor, lucrarea de față reprezintă singura sinteză științifică în domeniu apărută la noi.

Prefață la ediția 1 7

Prefață la ediția a II-a 9

Abrevieri 11

1. TRACII. ȚARA. CULTURA. ISTORIA 17

Thraces și Thrace 18. Numele etnic 19. Triburile 20. Tipul somatie, 22.

Structura psihică, 26. Aportu1cultural-istoric, 26. Așezările, 28. Istoria, 28. Geto-dacii, 31.

Lipsa textelor, 35. Inscripția tracă, 37. Glosele, 40. Numele dace de plante, 40. Numele proprii, 44. Tradiția literară și epigrafică, 45. Graiul frigienilor,47.

III. ISTORICUL CERCETÃRILOR 49

J. Grimm, 49. Leo, 49. P. de Lagarde, 49. R. Roesler, 50. A. Fick, 51.

W. Tomaschek, 52. G. Meyer, 52. F. Solmsen, 53. P. Kretschmer, 55.

H. Hirt, 55. D. Decev, 55. S. Mladenov, 56. G. Seure, 66.

G. G. Mateescu, 57. V. Pârvan, 58. O. Schrader-A. Nehring, 58. N. Jokl, 58.

W. Brandenstein, 59. I. I. Russu, 60. D. Decev, 60. V. Georgiev, 66.

IV. STUDIUL ETIMOLOGIC AL LIMBII TRACE 69

Importanța și dificultățile etimologiei, 69. Etimologia numelor proprii, 75. Paralelismul între limbă și onomastică, 78. Compoziția repertoriului lexical-etimologic, 79.

V. ELEMENTE LEXICALE 81

Cuvinte și nume proprii cu semantism ori etimologie, 81.

VI. ELEMENTE RADICALE ȘI GLOSAR 119

A. Rădăcini (baze) indo-europene, 119. B. Glosar româno-tracic, 124.

VII. FONETICA ȘI POZIȚIA LIMBII TRACE 131

Vocalismul, 131. Consonantismul, 134. Poziția limbii traco-dace în cadrul indo-european, 137. Raporturile lingvistice între illiri și traci, 140

VIII. NUMELE PROPRII ALE TRACO-DACILOR 144

Generalități, 144. Categorii, 145. Cantitatea, 146. Funcția socială, 146. Frecvența, 147. Schimbarea antroponimelor, 148. Structura numelor proprii, 150. Elementeradicale, 150. Numelecompuse, 151. Morfeme, 152. Nume fără sufix, 153. Sufixele, 153.

IX. DISPARIȚIA LIMBII TRACE ȘI RELICTELE EI VII 155

Transformările populației trace, 155. Limba tracă în secolul VI-d.Hr., 156. înlocuirea limbii și onomasticii trace, 158. Toponimia, 158. Dacia carpatică, 161. Limba albaneză, 164. Idiomurlle trace din vestul Asiei Mici, 167.

LIMBA ROMÂNÃ, LIMBILE BALCANICE ȘI SUBSTRATUL 171

Elemente autohtone (traco-dace) în română, 171. Păreri vechi despre substrat, 171. "Uniunea lingvistică" balcanică, 173. Trăsături comune albano-române, 179. Cuvinte comune albaneze și românești, 182.

Cuvinte românești autohtone inexistente în albaneză, 186. Identificarea cuvintelor autohtone, 187. Reconstruirea de forme indo-europene, 188. Caracterul tracic al cuvintelor preromane, 192. Cuvinte latine și cuvinte autohtone, 192. Populațiile anteromane: traco-dacii, 193. Cuvintele autohtone și fonetica substratului, 195. Semnificația istorică și etnic-socială a cuvintelor autohtone, 197.

Tradiția literară și epigrafică

Este știut, și relevat adesea de erudiți, faptul că forma în care sunt transmise materialele de limbă traco-dacică (nume și cuvinte) lasă foarte mult de dorit, având numeroase lacune și erori, mai ales în manuscrisele textelor clasice și în primul rând glosele și plantele medicinale dacice. Asemenea situație este firească, dat fiind că tracii, neavând un alfabet propriu (original sau de împrumut) și neutilizând scrierea, nu au lăsat monumente epigrafice ori literare în limba lor, afară de enigmaticul inel cu inscripție încă nelămurită. Toate resturile graiului lor au fost transmise prin intermediul alfabetului și limbii grecești și latine: în textele acestor literaturi și epigrafii s-a păstrat fragmentar tot ce putem ști direct din limba vorbită de triburile traco-dace. S-a relevat de asemenea că mijloacele scrierii grecești și și latine nu erau totdeauna potrivite, corespunzătoare foneticii trace, nefiind astfel redate absolut consecvent unele sunete din limba tracă. Pe lângă aceasta, în multe cazuri numele și glosele trace au putut fi asimilate unor cuvinte și nume letine și grecești, fiind astfel deformate, chiar prin "etimologie populară", fenomen constatat în toate timpurile și locurile. Apoi, materialul de limbă traco-dacă avea d i fer e n ție r i locale, dialectale, numeroase v a r i a n t e de pronunțare, provenind din locuri și epoci diferite. Este un fenomen interesant și caracteristic pentru populațiile antice ale Peninsulei Balcanice, mai ales illirice și trace, pe care-l prezintă sugestiv un arheolog-epigrafist francez: " ... mai ales la ex-voto sau epitafurile ieftine, potrivite cu penuria pungii militarilor, incompetența lapicidului și ignoranța clientului se uneau pentru a produce o scriere aproximativă. Lucrătorul, om de rând, prea puțin instruit, documentat exclusiv pe cale auditivă, reproducea la întâmplare, după ce a pus să i se repete de câteva ori în zadar, numele neînțeles pe care-l desfigura cu pronunțarea sa străină un trac incapabil de a-și silabisi numele, dat fiind că limba sa nu cunoștea scrierea. Transcrierile obținute în acest fel erau pur auditive și veridice în măsura în care vânzătorul asculta bine, iar cumpărătorul nu obosea prea mult cu repetarea. Nici unul, nici altul nu se vor fi incurcat prea mult cu desinențele declinării latine". Chiar existând unele exagerări în aceste aserțiuni, este cert că deformările grafice erau frecvente atât în materialul epigrafic, cât și în cel literar. Situația nu putea fi diferită la transcrierea greacă a numelor și cuvintelor trace (contrar opiniei exprimate de același autor, care ar vrea să vadă în formele grecești ceva mai multă acribie și fidelitate față de pronunțarea originală din limba tracă); nu lipsesc nici cazuri evidente de grecizare a numelor trace.

Asemenea firească și necesară atitudine critică față de calitatea tradiției literare și epigrafice a materialului de limbă traco-dacă nu trebuie totuși să ne antreneze spre extrema unui scepticism exagerat, care să pretindă că împrejurările arătate mai sus (aproximația în pronunțare și recepționare cu redarea grafică stângace a lapicizilor, neglijența și ignoranța copiștilor medievali de manuscrise antice greco-romane etc.) "aduc foarte multă confuzie în tabloul fonetic al limbii trace, în măsura cât el apare în resturile acesteia". Asemenea idee l-a derutat pe eminentul filolog sofiot, ducându-l la unele opinii și rezultate eronate. Examinarea comparativă critică a materialelor de limbă traco-dacică în ansamblul lor arată destul de ușor (când este cazul) unde și care sunt variantele corupte, false, care sunt cele autentice, genuine, etimologice - cum se va vedea de la caz la caz în cele examinate și explicate în paginile următoare. Oricum, nu se poate spune că fonetica traco-dacică ar fi "confuză" în măsura în care sunt confuze unele metode și atitudinea câtorva cercetători în ultimii ani, afară firește de unele divergențe în privința vocalei i. -e. o (redată ori reprezentată prin o sau a; cf.. p. 146), sau oclusiva palata1ă k` (pentru care s-ar părea că există câteva cazuri încă neexplicabile de k traco-dacic, în loc de s).