Bucuria: Fața lui Dumnezeu în om
Bucuria este un cântec, o lumină, un schimb, o strălucire care traversează întreaga Biblie din loc în loc, de la prima până la ultima pagină. Este comoara oricărei ființe vii, chiar și a celei mai lipsite. Orice bucurie își are rădăcina în bucuria creatoare a lui Dumnezeu cel viu și înviat. El exprimă, în fiecare ființă, vitalitatea sa proprie și vibrarea voioasă pentru a face din aceasta o notă unică în polifonia universului. Această bucurie fundamentală a fost înscrisă în genele celulelor noastre. Este „da” -ul în fața vieții, cea mai înaltă victorie a omului asupra tuturor încercărilor care îl apasă, cel mai puternic mijloc de transformare. Autenticitatea unei vieți spirituale se măsoară după gradul de bucurie care o locuiește. Ea este deci culmea misticii și a oricărei împliniri. Nu există decât o singură datorie: să fii fericit, și o singură trădare: să nu fii. Așadar: dacă a afla bucuria înseamnă a trăi, atunci cum să devenim Bucurie?
*
Preot ortodox, Alphonse Goettmann este, împreună cu soția sa Rachel, fondator și coordonator al centrului de întâlniri spirituale „Bethanie” situat în Gorze (Moselle, Franța). Ei sunt de asemenea creatorii revistei Le Chemin și autori ai mai multor cărți din care, traduse și publicate în românește.
DEDICAȚIE ÎN BUCURIE
PREFAȚÃ
CHEIA FERICIRII
Un stil de viață scandalos și revoluționar
Fericiți săracii în duh căci împărăția cerurilor este a lor.
Acolo unde este dorința ta, acolo este Dumnezeul tău ..
Eul: obstacol la întâlnirea lui Dumnezeu
Spre asemănarea cu Dumnezeu
„ATUNCI S-A UMPLUT DE BUCURIE GURA NOASTRÃ ȘI LIMBA NOASTRÃ DE VESELIE”. (PS. l25, 2)
Bucuria: fața lui Dumnezeu în om
Descoperim uimitoarea profunzime a vieții, iubind-o
A transforma viața într-o veșnică nuntă Bucuria: primul și ultimul cuvânt din Evanghelie
DEBORDEZ DE BUCURIE ÎN MIJLOCUL TUTUROR NECAZURILOR MELE (2 CO. 7,4)
Bucuria ne-fericită
Bucuria: un foc arzător
Cunoașterea lui Hristos: nașterea bucuriei
La sursa oricărei bucurii
Singura mare nefericire a omului
TOT CEEA CE RESPIRÃ SÃ LAUDE PE DOMNUL: ÎN SUFLUL PSALMILOR
Ne naștem cu această carte în „măruntaie”
Iisus Hristos, Psaltirea vie
O laudă care ne scoate din abisuri
Căci veșnică este iubirea Lui!
Omul se acordează lui Hristos, acordul perfect, Omul prin excelență
O baie de slavă divină
A-L iubi pe Dumnezeu înseamnă a deveni o cântare de slavă
MARIA ȘI ETAPELE CREȘTERII NOASTRE SPIRITUALE
Shema: Ascultă, Israele!
Buna Vestire: „sărbătoarea Rădăcinii” nu se progresează decât prin bucurie
Fiecare eveniment este un înger care mă invită să devin mamă pentru Dumnezeu
Vizitarea; o manieră de a fi vocea turturelei
Clipa cântării
Privirea lui Dumnezeu asupra omului
Maria sau atitudinea fundamentală a ucenicului
Nașterea lui Iisus (Le. 2, 1-20)
Sfânta întâlnire (Le. 2, 22.,38)
Nunta din Cana Galileei (10. 2, 1-11) Iubirea și bucuria inseparabile
Dumnezeu in „aici și acum”
Viața: un legământ cu Dumnezeu
Maria sub cruce
Mutarea Mariei la cer
A trăi este o slavă
A ne dansa viața
ABANDONAREA – CALE DE VIAȚÃ
Participare la energia creatoare
Doamne, orice ai face din mine, îți mulțumesc
Descentrarea de sine în Dumnezeu
A fi nimic înseamnă a fi totul
Frumusețea celui veșnic prezent
Ieșirea din infernul existențial
Aflarea căii personale
FIE VOIA TA SÃRBÃTOARE!
Primindu-ne de la influxul divin
Regula de aur
Un alfabet pentru descifrarea evenimentelor
„Da”-ul în fața imposibilului
Ce înseamnă a trăi?
Savoarea pâinii negre
Secretul clipei prezente
FLACÃRA LUCRURILOR
A face din exterior un interior
Numinosul
Unindu-ne cu cântarea lumii
Marele sacrament al vieții
STRÃPUNGEREA SPRE DINCOLO
Purificare – concentrare – identificare
Miracolul existenței umane
Corpul – cale de transparență
A simți totul în Dumnezeu
CREȘTINISMUL: TRADIȚIA UIMIRII ȘI A BINECUVÂNTÃRII
Ridicând capacul timpului
Inocența sfântului și a copilului
Ei vor intra în Sion strigând de bucurie
Uimirea: anticiparea vieții veșnice
Binecuvântarea: impuls divin și forță vitală pe cale
A binecuvânta: o manieră de a trăi potrivit Bibliei
Vocația noastră profundă
BUCURATI-VÃ ÎNTOTDEAUNA! MULȚUMIȚI LUI DUMNEZEU ÎN TOATE ÎMPREJURÃRILE! (1 Tes. 5, 18)
Unitatea nupțială a durerii și a bucuriei
Participarea la exultarea divină
Topografia întoarcerii
Nu se transformă decât ceea ce se acceptă (C, G. Jung)
Jertfa de laudă
Dansez, deci exist
Cheia fericirii
Dumnezeul Meu. Tu ai spus: „Fericirea ta este bucuria Mea”. Lasă-Mă să contribui astăzi la bucuria Ta.
Stan Rougier
Cel mai frumos portret al lui Iisus sunt Fericirile. Comunicându-ni-se astfel pe Sine însuși, Iisus ne dezvăluie natura lui Dumnezeu. În același timp, aceste opt Maxime sunt asemenea treptelor unei scări pe care Dumnezeu coboară spre om și prin care îl invită pe om să vină la El. Eu sunt Calea, spune Iisus: Fericirile sunt El.
Scopul acestei Căi este ca omul să devină ca Dumnezeu: „fericit”. Această Bucurie extraordinară, pentru că este divină, este anunțată fără încetare în Vechiul Testament. Înainte chiar ca ea să ne arate fața ei în toată plinătatea prin venirea Mântuitorului, Dumnezeu o oferă deja poporului Său și îi cere să scoată apă din acest izvor: Ah! Voi toți cei însetați veniți la apă (Is. 55, 1) Dar aceasta nu este decât anunțarea și adierea unei cu totul alte bucurii, care nu putea fi concepută și care va scoate strigăte de bucurie din inimile oamenilor: Și vor veni în Sion în chiote de bucurie și veselia cea veșnică va încununa capul lor. Lauda și bucuria și veselia îi vor ajunge pe aceștia și vor fugi durerea, întristarea și suspinarea (Is. 35, 10) ... Cântați voi ceruri ... răsunați adâncuri ale pământului; munților, tresălta ți de bucurie, voi toți copacii pădurii, cântați ... (Is. 44, 23). Este anunțarea Mântuitorului, Bucuria în persoană, și atunci când El va veni, mesajul Lui, „Evanghelia”, va însemna „Vestea Bună”, al cărei prim și ultim cuvânt proclamă „Bucuria”: bucuria anunțată păstorilor încă de la nașterea Lui (Le. 2, 10) și bucuria care îi bulversează pe ucenici în ziua Înălțării (Lc. 24, 52). Iar între cele două, în inima a toate, Fericirile: Fericiți, fericiți, fericiți. .. repetat fără încetare pentru a nu se mai opri. Plenitudinea timpurilor este aici, se intră în ea prin bucurie (Mt. 25, 21).
Un stil de viață scandalos și revoluționar
Această bucurie însă are ceva deosebit, anume că acum ea nu mai depinde de nimic și că nimic și nimeni nu ne-o poate lua (10. 16, 22). Ține de acum înainte de decizia fiecăruia să intre în ea și să i se acorde pas cu pas, înaintând pe cale. Ea este tonalitatea celor care o urmează, semnul omului nou care înaintează cântând, chiar și spre arena martiriului sau în suferința sub toate formele, așa cum stau mărturie despre aceasta primii creștini în Faptele Apostolilor.
Răsturnarea valorilor este totală, noul stil de viață propus de Iisus este atât de scandalos și de revoluționar încât cea mai mare parte dintre cei care îl urmează nu îi acordă crezare și rămân să bată pasul pe loc pe „calea spre Cale”, fără a risca niciodată saltul spre Realitate ... Căci nu există sfinți triști iar criteriul omului nou nu mai este cel al lumii: a fi bogat, prosper, sănătos, savant, diplomat, admirat, înconjurat. .. Dimpotrivă, este vorba chiar de contrariul. Iisus spune: fericiți veți fi dacă nimic din toate acestea nu vi se întâmplă și vi se întâmplă exact invers; fericiți veți fi dacă sunteți săraci, dacă sunteți întristați, dacă sunteți denigrați, dacă sunteți nedreptățiți, dacă sunteți persecutați!... Să fie Dumnezeu sadic? Să trebuiască să fii nenorocit ca să fii fericit?
Hristos ne invită pur și simplu să trăim ca El. Noi nu mai știm ce înseamnă „a trăi”. El ne învață: Învățați de la Mine! (Mt. 11, 29). În loc să fim încleiați în această lume așa cum suntem, sclavi ai dependențelor și nevoilor noastre, supracondiționați, Iisus ne introduce în viața divină. El ne spune că putem fi în lume fără a fi din lume (10. 17, 14-16); că există o manieră de a trăi complet liberă și necondiționată și că, în cele mai rele situații, omul poate trăi o fericire supremă. Mai mult decât atât: când nimic nu mai merge, atunci imposibilul însuși devine posibil. Ba încă: dacă cineva merge până la capătul Fericirilor. nici măcar moartea nu-l va putea atinge. Și culmea: materialul acestei transformări sunt propriile mele „nefericiri”.
Prima dintre Fericiri le conține pe toate, dar fiecare exprimă în maniera sa originalitatea unei taine oricum inepuizabile... Vom găsi câteva dintre multiplele lor fațete de-a lungul acestor pagini. Să ne lăsăm mai întâi generați de ceea ce este rădăcina a toate: „sărăcia”.
Fericiți săracii în duh căci împărăția cerurilor este a lor
Primul cuvânt pe care Dumnezeu îl spune primului om în istoria datată, îi este adresat lui Avram. EI trebuie să fie deci de cea mai mare importanță, ca peste tot acolo unde lucrurile încep. Acest cuvânt divin este o invitație la a părăsi totul, la renunțare totală: Avraam, ieși din țara ta ... (Gn. 12, 1). El răsună pe parcursul întregii Biblii și vine să se înfigă în inima tănăruJui bogat din Evanghelie, căruia Iisus îi zice: Du-te de vinde tot ce ai ... (M t. 19, 21) Acest om ești tu, sunt eu, este fiecare dintre noi! Nu există început pentru nimeni fără a fi mai întâi sărac de tot. Dumnezeu nu vine în rând cu nimic altceva și, atât timp cât există un atașament oarecare, o ață de cusut sau o funie groasă, spunea sfântul Ioan al Crucii, e totuna, zborul este imposibil... omul nu se realizează.
Bogăția nu este rea în sine, este neutră ca orice alt lucru. Relația nopotrivită cu bogăția este cea care introduce omul într-o imensă distragere, care divizează sufletul și-I aruncă în multiplu. Această relație nepotrivită face ca cel bogat să fie în permanență distras, în sens etimologic: tras in afară, dezaxat, fără orientare interioară, el este captat de lumea lucrurilor, asfixiat de ele.
El posed5 lucruri dar, în realitate, lucrurile îl posedă pe el, el este posedat, ființa lui se sufocă și nu poate ajunge la maturitate, cum spune Iisus vorbind de spicele năpădite de spini (Le H, 14). Dar să nu uităm: putem fi foarte bogați de sărăcia noastră, să o considerăm ca pe o avere ... Sau chiar să fim înlănțuiți cu totul de dorințele noastre, dorința de ceea ce nu avem și să cădem in resentiment față de cei bogați. Această ură este poate cea mai mare dintre bogății, căci nu există nimic altceva care să ne posede mai mult. Este un infern și plăcerea pe care ea o oferă este satanică...
Acolo unde este dorința ta, acolo este Dumnezeul tău
A fi sărac în duh, adică pana în străfundurile noastre, până la depășirea micului eu, înseamnă a ne elibera dorința pentru a o reuni cu Dumnezeu, ca la început. Încă de Ia crearea omului, Dumnezeu a așezat în el o dorință unică după Unicul Dorit care este EI însuși: Însă omul, separat de Dumnezeu prin Cădere, caută să-și satisfacă această dorință altundeva, dorința lui se fărâmițează în multiplu și caută, în nenumăratele fațete ale relativului, un răspuns pentru setea lui de Absolut. Iată de ce dorința este puternicul simbol al eului nostru și adevăratul barometru al vieții noastre spirituale.