VISHNU și manifestările sale

Vishnu este al doilea zeu din trinitatea hindusă care e cunoscută și sub numele de Trimurti. Această trinitate reprezintă cele trei aspecte ale Divinității Absolute, și anume, aspectul creator, aspectul menținător și aspectul distructiv. Brahma este zeul responsabil cu Facerea Lumii (Creația), asumându-și aspectul creator, Vishnu este zeul responsabil cu Păstrarea Lumii (menținerea), asumându-și aspectul protector, iar Rudra-Shiva este zeul responsabil cu Resorbția Lumii (distrugerea), asumându-și aspectul finalizator, de Sfârșit al unei etape a Creației. Așadar, misiunea lui Vishnu este aceea de a menține și totodată de a proteja Creația.
În această carte sunt prezentate diverse aspecte ale simbolisticii lui Vishnu, așa cum sunt cunoscute în tradiția indiană, precum și cele 24 de avataruri ale sale, sau altfel spus cele 24 de forme prin care Vishnu s-a manifestat de-a lungul timpului pentru a salva această planetă de la distrugere.